Închide

Salieri și Amadeus se duelează pe scena Operei din Cluj, fac teatru cu operă

CulturăTop News by Actual de Cluj - nov. 05, 2016 0 260

Teatru muzical: un compozitor învie din morți și explică pe scenă ce-a însemnat rivalitatea cu faimosul Mozart.

E vorba de spectacolul „Amadeus” de Peter Shaffer, în regia lui Sorin Misirianțu, pe scena Operei Naționale din Cluj – e un spectacol ce îmbină opera cu teatrul și vorbește despre rivalitatea dintre vestiții compozitori Antonio Salieri și Wolfgang Amadeus Mozart, spusă din perspectiva primuia. ”Viaţa controversată a unui geniu este un material teribil de explorat în drumul pe care mi l-am propus”, spune Misirianțu, care e și actor – ba chiar protagonist, îl joacă pe Mozart. „Se pare că Mozart a primit îndrumarea divinităţii şi a înţeles-o. Omul e un miracol. Că este geniu sau orice altceva, Einstein spunea: O masă, un scaun, un vas cu fructe şi o vioară; ce altceva îi mai trebuie unui om ca să fie fericit? Vibraţii înalte, emoţie şi dragoste – e ceea ce dorim să vă transmitem prin spectacolul Amadeus”. Spectacolul a avut premiera în martie și e o premieră la Cluj – spectacolul de teatru muzical în două acte aduce pe scenă actori și soliști de operă, astfel că se află la intersecția celor două arte teatrale.

Salieri e actorul Dan Chiorean. Din distribuție mai fac parte Alexandra Tarce (Constanze), Florin Sâmpelean, Ruslan Bârlea , Corneliu Huțan (Figaro), Fülöp Martin, Daniela Chișbora, Tony Bardon, Daniela Tricu, Cristina Oltean și Simonfi Sandor, acompaniați de zece soliști instrumentiști la instrumente cu coarde și de suflat.

Montarea teatrului liric clujean ia forma unui spectacol-confesiune în care Antonio Salieri, cunoscutul compozitor italian al secolului XVIII, revine la viață pentru a-și mărturisi suferința și uneltirile. Ținta este compozitorul austriac W. A. Mozart, o figură centrală a muzicii clasice europene și un nume emblematic în istoria lirică, cel căruia i s-a conferit o aură de geniu datorită talentului său inegalabil. Cu o activitate componistică intensă începută de Mozart la vârsta de doar patru ani și un repertoriu de peste șase sute de lucrări, invidia altor muzicieni era lesne de înțeles. Povestea confruntării celor doi este una fascinantă, fiind privită prin ochii lui Salieri, cel care planifică tacit și machiavelic fiecare acțiune împotriva rivalului său, căruia îi dă, însă, impresia unei prietenii sincere și fidele.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags

Articole similare