Închide

Sabău, la picioarele fanilor Universității. „Ce se întâmplă aici e unic. În doi ani sper să avem 10.000 de socios!”

SportTop News by Catalin Suciu - mai 03, 2017 0 1923

Universitatea se pregătește de liga a III-a și își face de pe acum planuri pentru viitor. Clubul a ajuns la aproape 1000 de membri cotizanți, cei mai mulți din România, dar managerul proiectului început în vara trecută are gânduri mari. „E încurajator, lucrurile se mișcă foarte bine, e un semnal extraordinar”, povestește Ioan Ovidiu Sabău.

Conducătorul Universității crede că interesul arătat de fani pentru U Cluj va aduce automat și sponsori importanți lângă echipă. De asemenea, Sabău nu vede cu ochi buni venirea unui singur finanțator care să preia pachetul majoritar.

„Dacă vine unul singur și ia tot, e nesigură treaba, se poate întâmpla orice. Poate pleca la fel cum au fucut-o și alții, se pot întâmpla fel și fel de lucruri. Cea mai bună soluție pentru Universitatea este acest front comun făcut de suporteri. Avem acum aproape 1000 de cotizanți, cifra crește în continuare, la anul vom avea 1500-2000, eu așa cred. La Liga a II-a dacă vom avea 10.000 ar fi extraordinar. Și ăsta este țelul nostru, să vină alături de noi. Vom scoate și abonamente, vor fi și carduri de membru etc. Împreună putem reuși ceva unic în România, ceva ce nu se mai întâmplă la nici o echipă. Iar dacă numărul membriloc cotizanți va crește așa cum eu cred că se va întâmpla, șansele să se implice sponsori importanți la echipă cresc foarte mult. Când vezi că atâția oameni iubesc și se implică la această echipă, nu rămâi impasibil. E un proiect curat început de la zero, e un proiect luat de jos și pe care vrem să-l transformăm în ceva nemaivăzut aici, în țara noastră”, a mai spus Sabău.

„Avem nevoie de abonamente, de socios, așa se face peste tot în lumea civilizată, în fotbalul mare. Dacă înțelegem asta, avem viitor, dacă nu, ne fixăm alte obiective. Dar U Cluj nu poate sta aici, în eșaloanele inferioare, U Cluj înseamnă altceva. Noi creștem, suntem într-o continuă reorganizare, revitalizăm centrul juvenil, vom face selecții la fiecare 2-3 luni. Ne facem planuri pentru sezonul următor, am discutat deja cu mai mulți jucători care vor aduce un plus. Suntem în grafic, suntem pe drumul cel bun”, adaugă managerul lui U.
FC Universitatea Cluj va juca șapte meciuri oficiale în intervalul 7 mai – 3 iunie 2017, după cum urmează:

“U” CLUJ – CS FLOREȘTI, duminică, 07.05.2017, ora 18:00, Cluj Arena

VIILE DEJULUI – “U” CLUJ, miercuri, 10.05.2017, ora 18:00, Stadionul Central, Dej

“U” CLUJ – INDUSTRIA SÂRMEI CÂMPIA TURZII, sâmbătă, 13.05.2017, ora 11:00, Baza Sportivă “Dan Anca”

FC ARDEALUL – “U” CLUJ, miercuri, 17.05.2017, ora 18:00, Baza Sportivă Someșeni (restanță)

ARIEȘUL MIHAI VITEAZU – “U” CLUJ, sâmbătă, 20.05.2017, ora 11:00, Mihai Viteazu

“U” CLUJ – ARMENOPOLIS GHERLA, duminică, 28.05.2017, ora 18:00, Cluj Arena

VULTURUL MINTIU GHERLII – “U” CLUJ, sâmbătă, 03.06.2017, ora 16:00, Mintiu Gherlii

Biletele pentru partidele programate pe Cluj Arena respectiv la Baza Sportivă “Dan Anca”, din cartierul Gheorgheni, vor putea fi achiziționate la prețul unic de 10 lei. Copiii sub 14 ani însoțiți de un adult vor avea accesul gratuit.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare