Să ne rugăm să nu vină ploile la Cluj. Cât de mari...

Să ne rugăm să nu vină ploile la Cluj. Cât de mari sunt riscurile alunecărilor de la Pata Rât

Liderii de la Prefectură și Consiliul Județean au timp să se certe prin intermediul presei, să-și aducă reciproc acuzații și să facă propagandă politică, în timp ce problema alunecărilor din zona Pata Rât rămâne o bombă cu ceas. Actual de Cluj a relatat în premieră despre alunecările de la baza acestei rampe, care au condus la prăbușirea unui munte imens de deșeuri până în pârâul Zăpodia. Incidentul s-a produs din pricina săpăturilor executate de  firma de construcții Nord Conforest, conform contractului avut cu Consiliul Județean Cluj pentru închiderea și ecologizarea acestei rampe. Reprezentantul Nord Conforest, inginerul-constructor Mădălin Cuncischi a explicat pentru Actual de Cluj că situația este cum nu se poate mai gravă, pentru că orice ploaie abundentă ar putea să preia cantități imense de gunoi și să le ducă până în mijlocul orașului. “E o situație de urgență și mă mir că nu s-a înțeles lucrul acesta la Prefectură. Noi facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a menține stabil muntele de gunoi, însă, dacă am fi avut o dispoziție de stare de urgență, am fi putut acționa mai eficient”, a subliniat inginerul Cucinschi.

De ce nu au fost anticipate alunecările?

În zona de sud-est a rampei Pata Rât, pârâul Zăpodia a fost astupat complet de deșeuri. Cantități imense de levigat se scurg în pământ, existând riscul să ajungă și la baza centurii Vâlcele – Apahida, dar și în Someș. “La o ploaie zdravănă o să ne trezim fără o jumătate din cantitatea gunoiului de la Pata Rât. Vă dați seama? Gunoiul poate ajunge oricând în Someș și de acolo nu văd ce s-ar mai putea face”, a spus Cucinschi. Cum a fost, însă, posibil să se ajungă în acest punct și de ce autoritățile și constructorul n-au anticipat această situație? Cucinschi a explicat că toate instituțiile abilitate erau la curent cu cantitățile imense de apă adunate sub mormanul de gunoi, dar că nimeni nu avea cum să prevadă filosofia solului. El arată că firma de construcții nu își poate asuma vreo culpă, atâta timp cât soluția tehnică pe care a propus-o inițial la licitație a fost îmbrățișată și avizată de absolut toate instituțiile abilitate, inclusiv de Administrația Bazinală de Ape Someș-Tisa. Reprezentantul firmei Nord Conforest admite că de abia după ce s-au demarat lucrările pentru implemntarea sistemului cu pompe (pentru captarea și transportul levigatului), au apărut primele semnele care indicau că terenul e alunecos. “Dacă am fi venit cu altă soluție tehnică, mi s-ar fi reproșat că nu respect angajamentul inițial din licitație. Nu exista vreun motiv care să ne facă să venim cu altă propunere tehnică, atâta timp cât am avut un Studiu de Fezabilitate aprobat”, a spus Cucinschi. În aprilie-mai când au apărut ploile s-au cerut aprobări pentru o serie de modificări tehnice, însă, îaninte ca acestea să se aprobe și să se implementeze, s-a produs alunecarea masivă în urma căreia un bloc imens de deșeuri s-a scurs în pârul Zăpodia.

Poluarea pe care n-a taxat-o nimeni

Constructorul arată că pârul Zăpodia, întreaga zonă, de fapt, e poluată continuu de ani de zile. Cantitățile de levigat netratat se scurg în pârâu, fără ca cineva să fi intervenit, până în prezent, în vreun fel. Mai mult, Mădălin Cucinschi afirmă că în pământ intră și levigatul de la rampa temporară aflată în vecinătate, pe care o administrează Primăria Cluj Napoca (prin RADP): “Levigatul acesta, de la groapa temporară a Primăriei ajunge tot la noi. Deci vorbim de o altă cantitate de apă care n-a fost luată în calcul”. Intervențiile repetate la incediile de la rampa de deșeuri, care au avut loc pe tot parcursul verii, au produs o cantitate și mai mare de levigat. “Pompierii au comunicat că au folosit 300.000 de metri cubi de apă, pentru a stinge incendiile. Credeți că apa aceea s-a evaporat, e tot acolo, transformată în levigat?” a spus Cucinscki. Atât el cât și președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, au subliniat că s-au luat primele măsuri privind stabilizarea solului. În acest moment se lucrează la o expertiză tehnică urmând să se propună noi soluții pentru finalizarea lucrărilor de închidere și ecologizare a rampei de la Pata Rât.

Prefectura se spală pe mâini

Comitetul Județean pentru Situații de Uregență s-a întrunit fără însă ca decizia să fie favorabilă Consiliului Județean. Noul prefectul Aurel Cherecheș (foto jos) a informat că nu existau motive întemeiate pentru a se declanșa procedura de stare de urgență. “Se pot aplica măsuri tehnice care să rezolve această situație, nu este necesar să declarăm stare de urgență pentru că ar însemna să încălcăm legea. Starea de urgență se declară dacă se întrunesc anumite condiții critice. Or, în cazul de față, există soluții tehnice care pot rezolva problema. Dacă am face concesii pentru Consiliul Județean ar însemna să facem pentru toată lumea și nu cred că ne dorim un asemenea lucru”, afirmă Cherecheș. El s-a declarat șocat de atitudinea reprezentanților Consiliului Județean. “Consiliul Județean ne-a cerut să convocăm Comitetul pentru Situații de Urgență, dar nici un lider din această instituție nu a fost prezent la ședință, nimeni din cadrul proiectului de management. Au trimis pe cineva de la Achiziții care n-a avut nimic de spus despre această situție”, a comentat prefectul. Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, spune că noul prefect politizează o situație cu care, de fapt, era la curent încă de la început. “Noi am informat toate instituțiile abilitate, inclusiv Prefectura despre această situație. Am cerut să fie convocat Comitetul pentru Situații de Urgență acum mai bine de 20 de zile, iar Prefectura s-a deranjat să o facă de abia acum. Noi n-aveam cum să stăm după mofturile prefectului, am luat măsurile care se impuneau  pentru a stabiliza amplasamentul rampei de la Pata Rât. Așteptăm acum expertiza pentru a putea aplica cea mai bună soluție tehnică”, a spus Tișe. El a admis că termenul pentru închiderea rampei de la Pata Rât (septembrie, 2017), nu mai poate fi respectat în momentul de față.

 

Comments

comments

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu