Închide

Rundă nouă de antreprenori: la Cluj se cresc startup-uri din România, Ucraina şi Republica Moldova. Pe ce pieţe vor să intre noile afaceri

EconomieTop News by Kristina Reştea - sept. 28, 2017 0 730

Departe de a fi Silicon Valley sau vreo capitală a inovării, Clujul a devenit totuşi un hub IT şi un centru unde antreprenorii încep să dezvolte startup-uri şi unde continuă să apară programe dedicate sectorului. Trei luni de lucru – atâta au avut la dispoziţie tinerii antreprenori intraţi într-un program de accelerare pentru dezvoltarea produselor, a strategiilor de marketing și de finanțare. Startup-urile dezvoltate la Cluj sunt active în mai multe domenii: automotive, legal, fintech, digital advertising, eHealth, edTech și agriTech. Următoarea etapă din ceea ce ar putea fi noi afaceri s-a derulat marţi, când echipele din programul de accelerare Spherik au avut ocazia sa prezinte rezultatele în fața fondatorilor, a partenerilor, precum și a unor potențiali investitori.

Ediţia de 2017 a programului de accelerare a început în 23 mai, după ce echipe din 7 țări și 3 continente au aplicat pentru a se alătura programului. Dintre acestea, 15 au fost acceptate pentru faza inițială de validare şi doar 10 au trecut mai departe în etapa de accelerare.

Cele 10 startupuri finaliste, anunţate de Spherik:

Baro (Republica Moldova) – platformă de management, optimizare și automatizare a ad-urilor din rețeaua Facebook, pentru a obține vizibilitate crescută, la un preț redus. De când s-au alăturat programului Spherik, au crescut de la aproximativ 200 campanii procesate pe lună, la aproape 800, iar recent au obținut o primă rundă de investiție de 80.000 euro din partea Fribourg Digital.

CleverWash (România) – te ajută să găsești cea mai apropiată spălătorie auto liberă. Cu peste 2200 utilizatori înregistrați, echipa se află în acest moment în discuții avansate cu primii clienți corporate. Cleverwash este singurul furnizor din Romania de software dedicat pentru spălătoriile auto.

AdTechMedia (Republica Moldova) – o platformă de publicitate cu capabilități de monetizare a conținutului media prin microplăți sau vizualizarea reclamelor cu focus pe experiența utilizatorului. În prezent platforma se află în stadiul de testare cu câțiva clienți.

Knowl (Ucraina) – un sistem de training bazat pe inteligența artificială, care are drept scop crearea automată de teste și alte activități de formare profesională, în companiile medii și mari. În timpul programului de accelerare, Knowl a pivotat de la o soluție generalistă de chestionare online către o soluție specializată pe training pentru companii. Dezvoltând un nou MPV au achiziționat deja primul client.

MyCar Assistant (România) – aplicație mobilă de gestiune a datelor scadente pentru mașini personale și flote. Mai nou, utilizatorii vor putea plăti asigurarea și taxa de drum direct din aplicație, și au opțiunea de a-și activa o serie de noi notificări sezoniere, cum ar fi schimbarea cauciucurilor de iarnă la începerea sezonului, verificarea nivelul de ulei, etc.

Prism (Republica Moldova) – o platformă care eficientizează managementul stocurilor prin automatizarea analizei și prin prognozarea necesarului de produse din companiile de producție, retail și e-commerce. În timpul programului de accelerare, Prism a lansat un nou tip de integrare cu sistemele de contabilitate, care a trecut deja cu succes de primul test-pilot cu o companie.

Eyesight (România) – o soluție inovativă pentru tratarea ambliopiei (boala ochiului leneș), utilizând realitatea virtuală. Proiectul se află în stadiul de pilot la o clinică, unde este testat pe pacienții cu ambliopie. În luna iunie, Eyesight a câștigat votul publicului la 200 Seconds of Fame din cadrul iCEEfest.

Jurio (România) – cel mai mare portal de jurisprudență si legislație din România, care include în premieră hotărâri ale autorităților publice, precum cele ale ANAF, are un motor de căutare avansat și usor de folosit, ce permite o redactare a documentelor juridice în doar câteva clipe. În ultimele luni au fost adăugate peste 22 milioane de documente noi în baza de date.

BreadXY (România) – o platformă complet destinată crescătorului modern de ovine, menită să susțină efortul complex de evaluare și ameliorare genetică a animalelor, în scopul creșterii calității produselor. În urma feedback-ului primit, BreadXY și-a rafinat și dezvoltat soluția, care acum include și o aplicație mobilă, aflată în stadiul de testare cu 2 clienți.

bNesis (Ucraina) – o platformă B2B care eficientizează integrarea de API-uri multiple pentru companiile din industrii precum banking, asigurări sau alte instituții financiare medii și mari.
Continuare programului Spherik Accelerator

Noile afaceri tinere

Spherik Accelerator a anunțat deschiderea aplicațiilor pentru toate startup-urile și fondatorii care doresc să obțină performanță cu afacerea lor. Aşadar, Spherik trece de la programul de accelerare clasic bazat pe batch-uri la un sistem de accelerare care va accepta echipe în mod continuu, pe parcursul anului.

Spherik Accelerator este un ONG fondat de Liberty Technology Park Cluj, Banca Transilvania, Universitatea „Babeș-Bolyai” și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Începând cu anul 2013, programele promovează educația și spiritul antreprenorial (faza de pre-accelerare), ajută echipele mature să crească afacerile (faza de accelerare) și contribuie la dezvoltarea ecosistemului de inovare (faza post-accelerare). În cadrul ultimelor 2 ediții, Spherik Accelerator a primit premiul pentru „Cel mai bun program de accelerare și incubare” din România, acordat de Central European Startup Awards.

Citeşte şi:

Ce idei de afaceri pun în luptă tinerii antreprenori din Cluj, în competiţie cu startup-urile vecinilor europeni

şi

Startup-uri de Cluj care iau avânt spre pieţe internaţionale

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.