Închide

VIDEO Românul care schimbă lumea. Interviu cu CEO-ul Arca Space, un inventator dispărut din România care a cucerit Occidentul și America . „Mentalitatea ne-a fost cel mai mare dușman în România”

DezvoltareEconomieSocialTop News by Catalin Suciu - ian. 20, 2016 0 3115

ARCA Space Corporation este o companie aerospațială situată în Las Cruces, New Mexico care construiește rachete spațiale și aeronave cu sau fără pilot, în vederea explorării spațiului. Sună pompos?! Nu e tot. Da știți că e și românească? A fost fondată de Dumitru Popescu, un bucureștean care s-a luptat ani de zile în România cu birocrația, cu lipsa fondurilor și cu piedicile pe care le-a întâmpinat atunci când a vrut să facă ceva bun, tot pentru țară.

După 15 ani s-a relocat în SUA, în Las Cruces, New Mexico, unde construiește rachete spațiale și aeronave cu sau fără pilot pentru a explora spațiul. Rachete stratosferice, baloane stratosferice…iar ultima invenție e unică. Românul a realizat împreună cu echipa ARCA o placă zburătoare disponibilă pentru oricine. “Obiectivul ARCA este zborul în spațiul cosmic, iar eforturile noastre și demersurile noastre pentru materializarea acestui obiectiv ne dau sentimentul că punem umărul la evoluția domeniului spațial”, ne povestește președintele Arca Space.

Dumitru Popescu

Dumitru Popescu

Ca să ajungi la el, e nevoie de zile, pentru că e căutat de toate televiziunile lumii. Într-o zi e la CNN, în altă zi la BBC , altătdată are o filmare la Discovery Channel. Și sigur, când se ivește o portiță, nu ezită. “Vorbim, sigur, cu cea mai mare plăcere”. Așa că l-am provocat la un dialog.

Reporter:  În primul rând…care este povestea dumneavoastră. De unde veniți, încotro vă îndreptați?

Dumitru Popescu:  Povestea ARCA a început și s-a dezvoltat în România. Acum 15 ani am fondat Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică, din dorința de a schimba nivelul scăzut al activităților aerospațiale din România. În 2004, ARCA a lansat prima rachetă civilă românească 100%, de la Capul Midia. A continuat între 2006 și 2010 cu o serie de misiuni stratosferice, trasportând tehnologie aerospațială cu ajutorul celor mai mari baloane solare din lume. În 2010, ARCA a lansat la altitudinea de 40 de kilometru racheta Helen, care a atins cel mai înalt punct al spațiului aerian românesc. În 2012, ARCA câstigat proiectul ESA, în valoare de un milion de dolari, pentru testarea navei ExoMars. Apoi s-a demarat construcția și testele la motorul rachetă Executor. În anul 2015, ARCA și-a mutat întreaga activitate în SUA, devenind ARCA Space Corporation, companie care a debutat cu testarea și producția roboților aerieni AirStrato și cu vehiculul ArcaBoard, inovații care vor susține financiar eforturile companiei de a construi rachete spațiale și de a ajunge în spațiu.

– De unde ideea cu placa zburătoare?

– Ideea ArcaBoard ne-a venit din sugestia unui copil, care se intreba dacă ARCA e capabilă să construiască o asemenea mașinărie.

– În cât timp s-a realizat acest proiect și ce costuri a implicat? Cât costă și cine poate să-și cumpere așa ceva?

– ArcaBoard a fost realizată într-un interval de trei luni. Costă 19.000 dolari și poate fi achiziționă de toți pasionații de tehnologii inovatoare.

– Ați surprins Occidentul cu aceste idei puse deja în practică. Povestiți-ne , puțin, cum e văzut un român în străinătate în domeniul în care activați.

– ArcaBoard a avut un ecou puternic pe plan mondial, ceea ce ne bucură și ne satisface. Nu naționalitatea contează, cât inovația. Oamenii laudă inovațiile. Desigur, ne mândrim că suntem români, purtători ai genei lui Vlaicu și Coandă.

Dumitru Popescu (stânga), în inspecție la Aeroportul Internațional Las Cruces

Dumitru Popescu (stânga), în inspecție la Aeroportul Internațional Las Cruces

– Ați avut vreun moment în care ați simțit că există un oarecare scepticism în privința faptului că sunteți român?

– Nu, niciodată. În Europa, mentalitatea oamenilor față de români este oarecum deformată. În SUA există o fraternitate între oamenii de diferite naționalități. Nu am sesizat vreo urmă de scepticism și nu am fost puși în postura de a ne face complexe.

– Un moment de cumpănă… Ați luat în calcul vreodată să renunțați la ceea ce faceți pentru a vă dedica unui alt domeniu?

– Niciodata. Obiectivul nostru a fost și va rămâne zborul în spatiu. Existăm motivați de acest vis pentru care depunem toate eforturile. În ciuda greutăților, nu ne-am dat și nu ne vom da batuți.

– De unde dragostea pentru Cosmonautică și Aeronautică?

– Dragostea pentru Cosmonautică vine de la membrii fondatori ai echipei, care au creat ARCA și care doresc să pună umărul la dezvoltarea industriei spațiale private.

– Ce alte proiecte ați mai avut în ultimii ani?

– Printre proiectele ARCA, s-au numarat: baloanele solare, rachetele spațiale din familia Haas, supersonicul romanesc IAR 111, motorul racheta Executor și robotul aerian AirStrato.

– Care vă e cel mai aproape de suflet?

– Cu siguranta, familia de rachete spațiale Haas este proiectul nostru de suflet pe care suntem nerăbdători să-l punem în practică.

– Care este obiectivul Dumneavoastră? Simțiți că schimbați lumea? Ce mai inventați?

– Obiectivul ARCA este zborul în spatiul cosmic, iar eforturile și demersurile noastre pentru materializarea acestui obiectiv ne dau sentimentul că punem umărul la evoluția domeniului spațial.

– Despre echipa Arca.. Câte persoane sunt implicate.

– 30 de persoane, o parte romani, o parte americani. Speram să începem producția anul acesta, ca sa continuăm proiectul rachetei spațiale Haas 2C, următorul pas spre zborul ARCA în spatiu.

– Care a fost cea mai grea perioadă petrecută în România?

– 15 ani a fost extrem de greu pentru ARCA, datorită faptului că pe langă cursa dezvoltării am dus și o cursă grea de strângere de fonduri, cu piedici aprige din partea celor care erau obligați să ne susțină. Până la urmă nu ne ajutam doar pe noi, ajutam la progresul României. Mentalitatea ne-a fost cel mai mare dușman în România. A fost greu, dar nebunesc și frumos. Am avut extrem de multe realizări unice pe plan mondial, care ne-au adus mari satisfacții.

– Un sfat pentru visători..

– Nu incetați să luptați pentru visele voastre, oricât de nebunești par ele pentru ceilalți.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare