REPORTAJ. A fugit de război și s-a refugiat în Austria sub...

REPORTAJ. A fugit de război și s-a refugiat în Austria sub forma unei adopții. Povestea impresionantă a unui fotbalist de la “U” Cluj

A dat buzna în lume pe 12 februarie 1986, într-o perioadă tulbure, sub jugul comuniștilor albanezi. În Tirana viața era grea, ca-n toată Albania. Regimul a fost înlăturat în ’90, dar țara a rămas în urmă, așa cum au rămas toate popoarele pe unde-au trecut rușii sau precurosorii ideologiei proletare.

Gercaliu2

Printre blocuri a-nceput să bată mingea cu alții de-o seamă cu el sau mai mari, dar nu cu mult. Erau mingile alea din plastic și cauciuc, pe care le aruncai în sus să vezi dacă îs ovale. Nu erau diferite nici la echipă, la Partizan Tirana, unde Ronald Gercaliu a început să se joace de-a fotbalul.  Se antrena cu teniși de-acasă, cu un tricou din bumbac turcesc și alerga pe terenuri de zgură, în timp ce iarba o admira în fața Galeriei de Artă de pe Bulevardul Deshmoret,  pentru că la stadion era mai mult noroi.

Sărăcia era în floare, abia de-aveau ce să mănânce el și ai săi.  Vecinii fugeau pe capete. Azi trei, mâine încă cinci, toți plecau prin Italia, Germania sau Grecia,  pe unde-apucau. Prin ‘96 a început prăpădul, iar în ’97 s-a lăsat cu lupte armate. Kosovo și-a cerut independența, iar albanezii din provincie s-au grupat în Tirana. Era perioada în care țara era condusă de Salih Berisha și UCK, armata de eliberare din Kosovo.  Și-a-nceput războiul. Era unul adevărat, se trăgea în civili, se trăgea cu arme , cu puști, cu mitraliere. Doar picau oamenii pe stradă și lăsau urme roșii pe asfalt. Și-apoi erau duși în saci negri din plastic, sau în pături în carouri, la care cum îi era norocul.

 “Era foarte greu acasă, îmi aduc aminte și acum că începuse războiul. Știu că abia ne descurcam, țara era lovită de o criză cumplită și de război. Nici nu prea mai ieșeam din casă.  Părinții au tot căutat diferite soluții pentru mine, pentru a avea un viitor. Și mi-au zis atunci că trebuie să plec din țară”, își amintește Gercaliu, fundașul austriac de la Universitatea Cluj.

Mama sa i-a telefonat surorii din Austria. I-a zic să-l ia. Da nu așa, ci să-l ia cu totu’. Și-așa s-au făcut actele de adopție. Băiatul ajuns la 12 ani era adoptat de mătușa din partea lui maică-sa. “Era soluția convenabilă să plec din țară, din Albania și de-acasă, din Tirana. Știam de Austria doar din auzite, din povești. Dar știam că e un trai bun acolo. Și de-aia am și plecat”
Gercaliu a ajuns la Graz, unde iarba era mai verde decât o văzuse el vreodată. Nici în Tropoja, în nordul Albaniei, la munte,  nu mai zărise culorile astea. Austria trăia, în timp ce Tirana se scufunda sub luptele de guerilă și cele politice.A început școala și-a dat apoi probe la Sturm Graz. L-au luat imediat, avea viteză băiatul. Dar nu pentru asta l-au primit austriecii la academie. “Am fost întotdeauna ambițios și mi-am dorit să reușesc ceva. Am avut o copilărie destul de grea și –am sperat mereu că mă pot debarasa într-un fel de problemele pe care le-am avut. Fotbalul e minunat. Am tras pentru fotbal din prima”, povestește fotbalistul Universității.

Nici n-au trecut patru ani în Graz  că a și debutat în prima ligă. Avea 16 ani când a jucat pentru prima dată fundaș stânga, într-un meci cu Mattersburg. Un an mai târziu a ajuns titular și n-a mai ieșit din echipă. Tot cam pe-atunci a intrat și-n vizorul echipelor de top. Nu degeaba Red Bull Salzburg i-a oferit un contract pe patru ani și jumătate. Nu făcuse nici 19 ani când s-a trezit cu oferta pe masă.  “Era un pas important. Red Bull începea să revoluționeze fotbalul din Austria și s-au investit milioane bune de euro. Clubul intrase într-o nouă eră.”

N-a făcut mulți purici în primul mandat și s-a cerut afară. Dorea să joace, nu să stea pe banca de rezerve. Red Bull l-a împrumutat la Sturm Graz, iar apoi la Austria Viena. Aici a dat lovitura! A devenit o certitudine, a jucat 43 de meciuri în sezonul 2007-2008, fiind unul dintre marii performeri ai campionatului. În vară a luat trenul de Viena. Era selecționat în echipa națională și participa la Campionatul European. A și jucat și atât cât a fost nevoie de el și-a făcut treaba.

După european s-a întors la Red Bull și-a lucrat cu Trapattoni. Italianul a băgat școală-n el. “Apărarea , să fie clar, nu vă mișcați, ieșiți grupați. Offside, atenție linia de fund. Tranzlația o facem cu grijă, nu haotic”, le spunea la numeroasele ședințe tactice. “Era nebun după tactică, dar cred că e cel mai mare antrenor cu care am lucrat vreodată. Pentru el cel mai important era rezultatul final, victoria, dar fără gol primit. Câștigam cu 1-0 și era cel mai fericit om din lume. Dacă băteam cu 3-2 ne făcea praf la vestiar, ne storcea creierele și începea să facă analiza , cum ne-am apărat, de ce am greșit , am făcut-o nepermis. Cu Trapattoni dacă primeai gol  te puteai aștepta oricând la morală. Bine, era un om foarte inteligent, exigent, el cerea enorm de la jucători”, își amintește Gercaliu.

După italian, Red Bull a mai avut un antrenor cu pedigree, un olandez,  Coo Adriaanse. Ăsta era mai ceva ca panzerele nemțești. Ataca și nu se mai știa regrupa, apăra. Olandezul  dorea să vadă numai poarta adversă. Cu el , Red Bull a făcut instrucție în campionat și-a bătut la scoruri grele, 6-2, 5-4. Cică la un meci purta o cămașă albă, dar cum echipa a atacat prima repriză la poarta din dreapta, și-a murdărit gulerul numai în dreapta. “Trebuia să atacăm tot timpul. Școala olandeză înseamnă atac, dar parcă el , Adriaanse, nu dorea nimic altceva. Dacă învingeam cu 6-4 era bucuros, nu conta că primeam 4 goluri într-un meci. Atac, atac, atac!!!! Atacăm și atacăm. Nu avea importanță cu cine jucam, puteam juca și cu Barcelona, tot așa jucam, pe atac”, mai spune Ronald.

A mai rămas în Austria , iar apoi s-a dus în Germania. Mentalitatea era aceeași și nu avea nevoie de perioadă de adaptare. A jucat la Ingolstadt, iar pe urmă la Aue, echipe mici. “M-am bucurat doar de fotbal, asta am făcut întotdeauna. Am trait prin sport. Asta e meseria mea de zi cu zi și mă bucur din plin de fiecare moment.”

GERCAAAAAAAAAAAA

De câteva luni se plimbă în recunoaștere prin Cluj, pe care îl numește “micul Salzburg”.  Tot aici vrea să-și aducă și părinții în vizită. Sunt tot  ei, cei care l-au “trimis” de-acasă nu ca să joace fotbal, ci ca să crească într-un mediu sănătos, departe de război. “Ei stau tot în Tirana. Am vorbit acasă, abia aștept să le arăt Clujul, unde mă simt foarte bine. Nu uit de unde am plecat și n-am s-o fac niciodată”

 

Ce spune despre…

Fanii Universității

“Știu că mulți au tendința de-a zice că echipa la care evoluează are cei mai grozavi suporteri. Bine, poate să mă acuze oricine, dar chiar așa este, Universitatea are niște fani extraordinari. Ne-a condus Botoșani cu 1-0, iar ei ne încurajau din peluză frenetic. Ce poți să-ți dorești mai mult?”

Fotbalul românesc

“Nu se poate compara cu cel nemțesc. În Germania, de exemplu, se dau meciuri de luptă, se joacă foarte mult fizic, în viteză. În România există calitate tehnică, dar ceea ce lipsește cel mai mult echipelor românești este mentalitatea. Aici este problema în România, pentru că talent am văzut că există. Ei bine, talentul trebuie fructificat printr-o educație fotbalistică aparte, pe care o primești încă de la juniori. În Germania și Austria există academii de fotbal care asta fac, cresc și dezvoltă fotbaliștii. Din România Steaua este cea mai puternică echipă. De ce? Are un antrenor cu mentalitate nemțească, pe Reghecampf. El a jucat mulți ani în Germaia și a venit cu alte metode de pregătire și cu altceva nou.”
Viitor

“Nu știu nici ce fac mâine, nu zic de perioada verii. Nu știu, contează cel mai mult să ne salvăm de la retrogradare. Eu am mare încredere. Am trecut printr-o situație asemănătoare la Graz, când echipa era în zona retrogradării și am reușit să ne salvăm. Am încredere că putem face asta. Din vară nu știu ce va fi, dacă voi rămâne, dacă se va dori ca eu să rămân, sunt multe lucruri de discutat”

Hobby-uri

“De când am familie nu prea mai fac multe alte lucruri. Înainte mai jucam baschet sau ieșeam la un biliard , la o alergare, la ceva. Acum am familie, am doi copii , pe Rocco și Leo și o soție minunată și doar cu asta mă ocup, cu fotbalul și cu familia”

14 partide în echipa națională a Austriei a bifat Gercaliu în perioada 2005-2009

 

Comments

comments

Catalin Suciu
Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu