“Viaţa mea nu înseamnă nimic dacă o ţin pentru mine. Viaţa mea o dăruiesc ţării, dar vreau să o dăruiesc frumoasă şi încărcată de glorie.” (Smaranda Brăescu)

Însemnarea plină de simbol face parte din ultimele mesaje ale Smarandei Brăescu, una dintre cele mai mari personalități pe care le-a avut România în secolul 20. Ea a murit la Cluj, ca un fugar hăituit de comuniști, bucurându-se în ultimele clipe de viață de bunătatea unor măicuțelor de la Congregația Maicii Domnului din Jucu. Tot măicuțele au înmormântat-o creștinește în Cimitirul Central, dar sub un nume fals, Maria Popescu, pentru a-i oferi liniște măcar după moarte. Astăzi, Smaranda Brăescu nu are nici o cruce la căpătâi.

Urmașii său au încercat ani de zile să obțină o recunoaștere a locului de veci unde se presupune că e îngropată celebra aviatoare. Ea, Smaranda, cea care bătut mai multe recorduri mondiale și-a ajuns o celebritate internațională într-o perioadă tulbure, pentru a sfârși apoi în uitare în cimitirul central din Cluj.

Cine a fost Smaranda Brăescu?

”Vreau să fiu pilotă, vreau avionul meu”. Gândul adolescentei prinsese viață la începutul veacului 20, mai precis prin 1912.
Asta le-a spus Smaranda părinților, iar apoi fratelui său Tache Brăescu, un mare pasionat de aviație. Treceau seri întregi în care îl auzea cum povestea cu iscusință și aplecare despre măiestria cu care Aurel Vlaicu sfida toate legile pământene. Era perioada în care omul prinsese, la propriu, aripi.
N-a trecut mult, iar Samaranda s-a prezentat la Tecuci, la Școala de Aviație și-a cerut să se înscrie. Colonelul Enescu Athanase a rămas perplex, n-a mai auzit de o asemenea năstrușnicie: “Cum să zboare o femeie? Pleacă, fato, de aici”. A ieșit Mandița, căci așa era alintată în familie, și-a promis că într-o zi va pilota un avion. A fost refuzată peste tot în România pentru că o asemenea îndeletnicire, de a zbura, era de neconceput pentru o femeie, dar peste o vreme, când va fi împlinit deja 30 de ani, Mandița ajunge la Berlin, la școala de parașutism “Schroeder”.
Luni de antrenament cot la cot cu bărbații și urmează primul test. Îl trece, visul continuă, nu-l trece, la revedere, zbor!

E 5 iulie 1928, iar Smaranda Brăescu sare de la 600 de metri , după ce semnează un document, pe propria răspundere. Aterizează perfect și devine , astfel, prima parașutistă din istoria României. A treia din Europa. Dar Mandița e abia la început. Urmează alte salturi la 1000 de metri , ba chiar de la 2000. Suferă un accident cumplit din cauza vântului, la Satu-Mare, la un miting aviatic, dar nu renunță și după aproape o jumătate de an se recuperează, iar în 1931, într-un octombrie mai rece ca niciodată, Smaranda sare de la 6000 de metri. “Plângeam epuizată, privind ca prin vis linia de argint a Ialomitei”, nota Mandița într-unul dintre jurnalele sale. A aterizat fără probleme. Record mondial feminin!
Următoarea ispravă vine tocmai de peste ocean. Românca ajunge în SUA, la Sacramento, iar americanii vor asista la o performanță “uluitoare”. Smaranda Brăescu apare în fața blițurilor îmbrăcată într-un costum popular românesc. E zâmbitoare și gata să intre în istorie pentru totdeauna. Stârnește uimire, admirație și curiozitate. Va urca cu un avion până la 24.000 de picioare, în cer și va sări cu parașuta. “This is crazy!”, aveau să noteze jurnaliștii americani. Dar Mandița zboară pe 19 mai 1932 de la 7400 de metri direct în cărțile de istorie. Rămâne fără mască de oxigen și aproape sufocându-se, românca aterizează după de 25 de minute.

Vestea circulă cu rapiditate spre Berlin, acolo unde își începuse aventura, la școala Schroeder, ajunge la Paris, la Londra , la București, la Roma, peste tot. Recordul mondial masculin e bătut de o româncă zâmbitoare și pasionată! Atât de pasionată încât, tot în SUA, Mandița va urma cu succes și școala de aviație, obținând și brevetul de zbor.

În 1935 ajunge în Anglia, de unde va zbura cu un Miles Hawk peste canalul mânecii, până în Franța, pe o ceață cum nu mai văzuse. E o evadare , practic, pentru că englezii susțineau că românca ar mai avea nevoie de ore de zbor. Fuge, totuși, înarmată cu credință și ajunge la destinație. E primită de șefi de stat, e decorată de Carol al II-lea, e iubită și admirată în toate colțurile lumii.

În al doilea Război Mondial se înscrie ca voluntar, în detașamentul VII Cornești, luptând pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Face parte din Escadrila Albă și execută numeroase misiuni care vizează salvarea răniților, depășind de nenumărate ori linia frontului. E decorată pentru actele de vitejie, numai că în 1946 comuniștii ajung la putere.
Mandița semnează o petiție prin care condamnă legitimitatea alegerilor, afirmând că au fost trucate. E condamnată la închisoare în contumacie, e dușman al statului!

”Ea a fost ca o pasăre răzvrătită. Au încercat s-o bage în colivie, dar și-a luat mereu zborul. Comuniștii au hăituit-o , au urmărit-o, dar n-au putut s-o prindă niciodată”, povestește Tudor Sireteanu, nepotul Mandiței.

SmarandaCarol

Iată cum, marea aviatoare care-a purtat drapelul românesc pe cele mai înalte culmi, a ajuns vânată de Securitate. A fugit, s-a adăpostit la Congregația Maicii Domnului din Jucu, fiind apropiată întotdeauna de măicuțele Congregației. Tot ele aveau s-o îngrijească până la finalul vieții.

“Peste 100 de semnatari ai petiției au fost anchetați și condamnați după un proces care a durat o săptămână. Mandița a fugit și s-a ascuns o perioadă la un frate, apoi a plecat în Moldova, îmbrăcând straiele unei măicuțe greco-catolice. Era deja cu sănătatea șubredă, apoi a făcut un cancer mamar.
Există mărturii că a plecat apoi în Cluj, la Congregația Maicii Domnului, unde s-a adăpostit. Măicuțele au avut grijă de ea până în ultimul moment”, adaugă Tudor Sireteanu.

Pe 2 februarie 1948, Smaranda a zburat spre cer și nu s-a mai întors. Un ultim zbor, o ieșire din scenă cu fruntea sus. Tot măicuțele congregației au înmormântat-o creștinește în Cimitirul Central din Cluj, dar sub numele de Maria Popescu. De ce? Pentru a -i da un răgaz de odihnă după doi ani în care comuniștii au urmărit-o și-au încercat s-o închidă. Pe ea, pe cea mai liberă dintre toate.

Neculai Staicu-Buciumen, colonel în rezervă, a urmat parcursul Smarandei și-a obținut dovezi notariale cu mărturii ale măicuțelor ce-au grijit de Smaranda până la final. După ani de zile de căutări, a identificat și locul, parcela B II 1550. “Eu și sora mea ne-am luptat ani de zile pentru o recunoaștere a locului. Sora mea Ana Maria a murit și până-n ultimul ceas n-a avut liniște. A urmărit traseul Smarandei, mătușii noastre, până la final. Noi am trimis apoi o solicitare Primăriei Cluj și-am cerut să-i fie pusă măcar o cruce la căpătâi Smarandei. Pe acel loc unde a fost înhumată Maria Popescu, e astăzi un alt nume, o persoană de etnie maghiară, Szasz Gerone. Am fi dorit măcar o cruce pentru Smaranda”

Noiembrie, 2016

Ultimul an a însemnat o luptă cu morile de vânt a celor care susțin cauza Smarandei Brăescu. Ei s-au străduit să construiască un edificiu la intrarea în Cimitirul Central din Cluj-Napoca, iar ceremonia ar fi trebuit să se desfășoare pe 2 octombrie, când s-ar fi împlinit 85 de ani de la primul mare record al Mandiței, saltul cu parașuta de la 6000 de metri. Luptă oarbă pentru că, până astăzi, aviatoarea e cunoscută doar de câțiva pasionați de aviație și de istorici.

În schimb, Primăria a declarat-o pe 28 noiembrie cetățean de onoare post-mortem.  Redăm, pasager, câteva fragmente din hotărârea autorităților locale.

“Luând în considerare Curriculum Vitae  al aviatoarei Smaranda Brăescu, recomandările prezentate și strălucita sa activitate de pilot și aviator, prin care a contribuit la impunerea unei bune imagini a țării, a municipiului Cluj-Napoca pe plan național și internațional… (..) se conferă titlul de cetățean de onoare post-mortem al municipiului.”

“E îmbucurător, eu nu știu nimic deocamdată, n-am fost anunțat, probabil timpul a fost foarte scurt. Mi-ați făcut ziua. Știți cât am luptat eu și regretata mea soră pentru cinsitirea memoriei acestei femei unice?”, ne poovestește, apăsat, Tudor Sireteanu, nepot al Smarandei Brăescu.

Ce s-a întâmplat cu monumentul?

Laurențiu Buzenchi,  președinte la ARPIA Cluj (Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii) și căpitan comandor de aviație în rezervă, a trimis două solicitări pentru construirea unui edificiu care să amintească de Smaranda Brăescu. Monumentul ar fi urmat să fie amplasat la intrarea în Cimitirul Central de pe strada Avram Iancu. Toate costurile ar fi fost suportate de Asociație. Tot ARPIA a trimis și memoriul prin care solicita ca Smaranda Brăescu să fie declarată cetățean de onoare post-mortem.

“Am avut certificat de urbanism în baza căruia am înaintat Comisiei de Monumente Istorice și din păcate acolo eu am fost tratat ca fiind un dușman de clasă…..Mi-a s-a dat de înțeles că putem să construim acel monument oriunde, numai în cimitirul central nu. A fost prea multă energie negativă. Am fost întrebat ce se ascunde în spatele acestui demers. Am depus în  două rânduri documentația, a fost refuzată în unanimitate.  Dacă nu acceptă un membru, nu acceptă nimeni, există înțelegere acolo între membri. Am făcut o scrisoare către Ministrul Culturii în care îi sugeram că asta cred că se întâmplă.

Comisia Națională a Monumentelor, unde am depus o contestație și unde domnul Guttman era membru, de asemenea, ghiciți ce răspuns ne-a dat: nu se poate. Eu spun în felul următor: dacă a fost înmormântată în cimitirul central din Cluj, nu e normal ca acest monument să fie acolo? Ar trebui să existe un semn al trecerii ei în eternitate. Domnul Guttman mi-a spus că acolo nu există un WC, iar eu vreau să pun un monument. Păi se cade o asemenea comparație? Cădem în derizoriu”, menționează Buzenchi.

Guttman: “Ar trebui să ordonăm ceea ce avem, apoi să vedem dacă mai lipsește ceva”

Fostul şef al Comisiei Zonale a Monumentelor de la Cluj explică pentru Actualdecluj.ro că problema cu propunerea privind monumentul celebrei aviatoare nu era monumentul, ci locul ales pentru amplasarea sa. Astfel, Cimitirul Central – un „mini-orăşel de monumente” – ar fi deja supra-saturat. Pentru monumentul aviatoarei un loc mult mai potrivit ar fi un spaţiu public din aeroport sau legat de aeroport, a considerat comisia. „Pentru Cimitirul Central ar trebui în primul rând un Plan Urbanistic Zonal, ar trebui să ordonăm mai întâi ceea ce avem, apoi să vedem dacă mai lipseşte ceva. În cimitir sunt peste 300 de monumente listate, aproape 400, ceea ce înseamnă că în această suprafaţă se înghesuie mai multe monumente decât în întreg oraşul. Cimitirul e deci un mini-oraş de monumente. Mai întâi ar trebui să ordonăm valorile existente, să fie puse în valoare, să avem elementele care dirijează lumea. Adică să nu sugrumăm ceva ce deja e supra-saturat. Am propus ca monumentul Smarandei Brăescu, o eroină a Clujului, să fie amplasat într-un loc mai potrivit – un spaţiu public degajat, legat de zona aeroportului”, spune Szabolcs Guttmann.

Din Cluj spre Sacramento

Pe 7 decembrie e Ziua Internațională a Aviației Civile. Tot atunci, ar urma să fie omagiată Smaranda Brăescu cu titlul de cetățean de onoare post-mortem, în cadrul unei festivități. Cererea a fost trimisă Primăriei, acum se așteaptă un răspuns. “Sper să fie pozitiv, noi am trimis solicitarea ca titlul acesta să-i fie înmânat urmașilor doamnei Smaranda Brăescu”, mai spune Buzenchi. Apoi, Mandița își va lua zborul spre Statele Unite ale Americii. “Anul viitor, în mai, fie pe 19 mai, când se împlinesc 85 de ani de la recordul mondial absolut, fie pe 21 mai când ar fi 120 de ani de la nașterea sa,  dorim să organizăm la Sacramento, la sediul comunității românești de acolo, un simpozion, o lansare de carte, un omagiu pentru Smaranda Brăescu. Numele ei nu trebuie uitat niciodată. Ea e mult prea puțin cunoscută pentru valoarea sa. Merită mult mai mult.”

Comments

comments

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu