Închide

Propunerea de politică urbană care va lămuri controversele de construire din oraș

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - feb. 20, 2016 0 314

Timid, în prima ședință din 2016 a Comisiei de Urbanism a primăriei s-a urnit un plan de politică urbană pe care primăria să și-l asume ca regulile de construire să asigure dezvoltarea unitară a orașului.

Regulamentul local de urbanism trebuie impusionat prin hotărâri ale Consiliul Local ca să existe garanția că se aplică unitar în oraș. Arhitecții din Comisia de Urbanism a primăriei au cerut primarul Emil Boc să inițieze astfel de hotărâri în chestiunea drumurilor din extensiile orașului, a funcțiunilor cu acces public la care te obligă regulamentul dar pentru care este nevoie de acordul vecinilor, dar și a parcărilor pe care trebuie să le ai în zona centrală ca să construiești. Specialiștii de la Direcția de Urbanism au primit termen două săptămâni, care curg deja, pentru a veni cu o propunere care, potrivit lui Boc, va fi supusă dezbaterii publice, apoi urmând să ajungă și în fața plenului Consiliului Local.

Arhitectul Eugen Pănescu a semnalat primarului că regulamentul local de urbanism nu va genera o dezvoltare unitară a orașului, dacă nu e susținut și asumat prin hotărâri ale Consiliul Local mai ales referitoare la problema servituților (drumurilor) din extensiile orașului, unde proprietarii vor să construiască, deși aceste zone nu au drumuri corespunzătoare. De asemenea, Pănescu a mai pus pe tapet situația din zonele pietonalizate, cum ar fi Piața Muzeului (zona centrală a orașului) unde se dorește să construiască funcțiuni mixte însă nu există posibilitatea asigurării de locuri de parcare. „Regulamentul prevede posibilitatea unei compensații, o sumă de bani percepută proprietarii în contul locurilor de parcare”, a subliniat Pănescu. Primarul Emil Boc a afirmat că deja primăria a avut această abordare pe vechiul Plan Urbanistic General, însă respectiva taxă de parcare impusă a fost desființată prin instantă.

Arhitectul-șef al municipiului, Ligia Subțirică, a precizat că este în regulament se spune proprietate sau concesiune la o rază de 200 de metri de imobil, referitor la asigurarea locurilor de parcare. „Vorbim de zone pietonale, unde să concesionezi parcări în respectivele perimetri? Evident că nu poți și atunci ar trebui să modificăm cumva condițiile în așa fel încât și proprietarii din aceste zone să aibă posibilitatea să le dezvolte”, a completat arhitectul-șef al orașului.

Consilierul Ovidiu Florian, membru în comisia de urbanism a consilierilor a propus și el o soluție la capitolul parcări în zona centrală. „Dacă vrei să faci mansardare în aceste zone pietonale, daca n-ai loc de parcare, n-ai dreptul la abonament de mașină. Și atunci, dacă adoptăm propunerea domnei viceprimar Anna Horvath taxele cu creșterea taxelor de parcare pe zona centrală, să fie suficient de mari, atunci dacă n-ai mașină, nu-ți trebuie loc de parcare ca să construiești”, a subliniat Florian.

Noul regulament aferent PUG-ului te obligă în multe zone ca la imobilele noi să pui funcțiuni de acces public. De multe ori însă vecinii au alte funcțiuni (locuințe), iar ție ți se cere acordul vecinilor. Cum se poate rezolva asta?”, a semnalat și arhitectul Ferencs Bakos.

„Aici trebuie vzut cu doamna Aurora Roșca și juridicul cum poate fi făcut. Pentru că pe locuințe nu poți cere funcțiuni mixte”, a spus arhitectul-șef al orașului.

Primarul Emil Boc a salutat propunerile și a cerut specialiștilor de la Direcția de Urbanism să le pună pe hârtie, în termen de două săptămâni (care au încpeut deja să curgă). „Adunați propunerile, puneți-le într-un material. Astfel, după ce le veți pune pe hârtie, la începutul lui martie putem să facem dezbatere, toți cei interesați să se pronunțe, apoi să intrăm cu ele în plen”, a cerut primarul Emil Boc.

Consilierilii din comisia de urbanism, ignoranți!

Din păcare, la prima ședință de urbanism din 2016, au participat toți consilierii locali din comisia de urbanism a consilierilor (fără viceprimarul Gheorghe Șurubaru), însă nu toți au rezistat să stea în sală până la momentul <<politică urbană>>. Olah Emese și Gabriel Oniga au stat puțin și au plecat. Au rezistat doar consileirii Ovidiu Florian și Radu Rațiu care, deși au fost foarte activi pe telefoanele mobile, au participat totuși la discuții și au fost pentru adoptarea unor Hotărâri de Consiliu Local care să regleze problemele urbanistice semnalate de arhitecți.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.