Închide

Profit de 2 milioane de euro în 9 luni pentru o fabrică de spirtoase din Cluj

EconomieTop News by Actual de Cluj - Nov 17, 2017 0 304

Profit de peste două milioane de euro pentru producătorul de băuturi spirtoase Prodvinalco din Cluj, în acest an.
Prodvinalco și-a anunțat ieri acționarii, pe Bursa de Valori București, că a făcut aproape zece milioane de lei profit în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 1,6 milioane față de același interval al anului trecut. Cifra de afaceri, în creștere cu 1,6% în același interval, a ajuns la aproape 31 milioane de lei.

Fabrica are și datorii – care s-au dublat într-un an: trebuie să plătească în următoarele 12 luni peste 27,5 milioane de lei, față de 13,6 milioane în același interval de anul trecut; datoriile ce se întind pe o perioadă mai mare de un an au crescut și ele, de la 1,9 milioane la 3 milioane. Motivul – firma a tras sume mai mari dintr-un credit. Mai semnalăm că în raport, la capitolul “riscul de lichiditate și cash flow”, semnatarii arată că acest risc “este practic inexistent, societatea având lichidități semnificativ pozitive”.

Prodvinalco produce și vinde alcoale: țuică, băuturi spirtoase, lichioruri, alcool rafinat. E printre puținele firme clujene listate la bursă ce a încheiat cam toți ultimii ani pe profit, ba a dat și dividende acționarilor, iar în 2016 producția sa a însumat 8,1 milioane de sticle de alcool, față de 6 milioane în 2015 – sau 6,2 milioane de litri față de 4,4 milioane cu un an înainte. Vânzări în creștere considerabilă: 41,32 milioane de lei cifră de afaceri anul trecut, venituri din exploatare de 42 milioane dar cheltuieli de exploatare de doar 30 milioane, astfel un profit de aproape 11 milioane de lei după plata unui impozit pe acesta de aproape două milioane de lei.

Producătorul de băuturi spirtoase le-a dat acționarilor dividende din profit în toți anii cel puțin din 2000 încoace – iar cele de anul trecut, de 0.34 lei pe acțiune, sunt de departe cele mai bune din ultimii 16 ani, triplu față de medie. Cei mai importanți acționari ai fabricii de spirtoase sunt președintele Consiliului de Adminitrație Mircea Todea, cu 25,3% din participații, și MIrcea Albon cu 23,5%.

VAC_20171115185902_Raport-trimestrial-Q3-2017 by actualdecluj on Scribd

Articole similare

Nici un comentariu

Scrie un comentariu