Închide

Producție cu vedete internaționale filmată la Cluj, premiera românească e la TIFF, în vară

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 20, 2017 0 329

Regizorul Radu Mihăileanu își lansează primul lungmetraj în limba engleză la ediția din acest an a festivalului de film Transilvania, de la Cluj. E premiera din România, căci la nivel național filmul are deja cinci luni vechime: premiera a avut loc în Paris, la începutul lunii noiembrie.

E vorba despre producția „Povestea iubirii”, ce are premiera oficială în România la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania de la Cluj, ce are loc între 2 și 11 iunie.

Filmul se va bucura de o serie de proiecții speciale în Cluj, în prezența regizorului și a renumitului actor britanic Derek Jacobi: în 5 iunie va putea fi văzut pe ecranul uriaș din Piața Unirii, iar pe 7 iunie, în localitatea Dâncu din comuna Aghireșu, acolo unde s-au desfășurat o parte dintre filmări.

Filmul vorbește despre personajele Leo Gursky și Alma Mereminski, doi îndrăgostiți polonezi de origine evreiască. Filmul începe în Polonia anilor ’30, când Leo scrie o carte pentru Alma, cu titlul “The history of love (Istoria iubirii-n.red.)”. Când izbucnește al doilea război mondial, cei doi sunt despărțiți când Germania invadează Polonia.
Ani mai târziu, Leo e un bătrân ramolit care nu realizează că ceea ce el scrisese Almei, într-o carte, a fost publicat și a conectat viețile unor străini care caută identitatea reală a personajelor poveștii.

Drepturile de ecranizare a nuvelei au fost cumpărate de Warner Bros în 2005, iar regizorul inițial ar fi urmat să fie celebrul Alfonso Cuaron, care între timp a renunțat la proiect. În 2015 regizor a fost desemnat Radu Mihăileanu. imdb.com estimează că bugetul producției a fost de 20 milioane de euro.

Producătorul filmului e clujeanul Tudor Giurgiu. Pelicula ajunge în cinematografe în 9 iunie. actualdecluj.ro a transmis de-a lungul timpului informații despre producție. Citește și:

FOTO Cum am ajuns în Chile plimbându-ne prin Cluj. În oraș se filmează!

Filmări la Cluj pentru o producție internațională

Bazat pe bestsellerul cu același nume scris de Nicole Krauss, tradus în peste 35 de limbi, filmul urmărește povestea de dragoste dintre Leo și Alma, doi tineri evrei din Polonia pe care ororile celui de-a doilea război mondial par să-i despartă pentru totdeauna.
Sir Derek Jacobi (78 de ani), invitat special la TIFF, este unul dintre marile nume ale teatrului și filmului britanic. Actor și regizor, Jacobi are în portofoliu peste 90 de roluri în filme de cinema și producții de televiziune, precum The Day of the Jackal (1973), Little Dorrit (1983), Dead Again (1991), Gladiator (2000), Gosford Park (2001), The Riddle (2007), The King’s Speech (2010). În teatru, a obținut de două ori prestigiosul trofeu „Laurence Olivier”, pentru interpretarea memorabilă din „Cyrano de Bergerac” (1983) și „A douăsprezecea noapte” (2009) și un premiu Tony pentru performanța din „Mult zgomot pentru nimic” (1984). Este membru fondator al National Theatre Company din Marea Britanie.
O altă vedetă din distribuție este Gemma Arterton, fostă „Bond girl” (Quantum of Solace, 2008) cu roluri în blockbustere precum „Clash of the Titans” (2010), „Prince of Persia: The Sands of Time” (2010) sau „Byzantium” (2013) și cu premii importante în teatru. Alături de ei apar Sophie Nélisse (The Book Thief) și renumitul actor american Elliott Gould (M*A*S*H, trilogia Ocean, seria Friends) dar și actori români, printre care Corneliu Ulici, Mihai Călin, Miriam Rizea, Simona Maican, Claudiu Maier și Ovidiu Cuncea.
„Povestea iubirii” este o coproducție Franța-Canada-Belgia-România, co-producătorul român fiind Libra Film. Filmările au avut loc la Cluj și București, la Montreal și New York. Scene importante au fost turnate în satul Dâncu din comuna Aghireșu și în mai multe locații din Cluj – Sinagoga de pe strada Horea, Teatrul Național, Parcul Central sau Facultatea de Chimie.
Regizorul și scenaristul Radu Mihăileanu, născut în 1958 la București și stabilit în Franța în anii ‘80, a regizat filme multipremiate precum Trahir (1993), Trenul vieţii/ Train de vie (1998), recompensat cu Premiul FIPRESCI la Veneţia şi cu Premiul publicului la Sundance, „Trăieşte!/ Va, vis et deviens!” (2005), care s-a bucurat la rândul lui de Premiul publicului secţiunii Panorama la Berlin şi a fost distins cu César-ul pentru scenariu original. „Concertul” (2009), filmat în România, a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, recompensat cu César pentru sunet şi coloană sonoră şi premiat cu patru trofee Gopo. Izvorul femeilor/ La source des femmes a fost selectat în 2011 în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare