Închide

Primul contestatar VIP vine chiar din curtea primăriei: fostul arhitect-șef atacă noul PUG

AdministrațieRecomandarea redacției by Luminiţa Silea - ian. 27, 2015 0 2455

Proprietar de terenuri, arhitectul Adrian Iancu atacă noul Plan Urbanistic General aprobat de primăria pentru care este consultant în comisia de urbanism. Iancu este nemulțumi că terenurile sale care au făcut obiectul unui Plan Urbanistic Zonal din 2004 sunt acum introduse într-o zonă de urbanizare, cu obligația celor care construiesc să cedeze teren pentru lărgirea străzii Borhanci și pentru realizarea unor zone verzi, dacă nu construiesc în termen de 18 luni ceea ce se prevede în documentația deja aprobată. Iancu nu e singurul nemulțumit care vrea să atace și să anuleze parțial noul PUG, formulând deja două plângeri prealabile. Alți cinci proprietari de terenuri au făcut aceleași demersuri. Toate plângerile prealabile vor fi discutate de consilierii locali la ședința de joi.

 

Dacă primăria nu îi lasă terenurile ca zonă de locuințe colective mici cu maxim șase apartamente, fostul arhitect-șef al municipiului, Adrian Iancu, reprezentat de avocatul Ioana Crina Ciocian va ataca în instanță atât faza trei a noul Plan Urbanistic General (aprobată la începutul lunii decembrie) cât și întrega documentația aprobată de Consiliul Local la ultima ședință din 2015.

Iancu este proprietarul mai multor parcele de teren care fac parte dintr-un Plan Urbanistic Zonal – Borhanci Sud aprobat de primăriei în august 2004. Arhitectul nu stipulează perioada de valabilitate a respectivei documentații, dar nici suprafața de teren care a făcut obiectul său sau suprafața de teren a cărui proprietar este. Pentru toate PUZ-urile aprobate anterior noului PUG primăria a stabilit ca perioadă de valabilitate 18 luni, după care terenurile se vor supune reglementărilor din noua documentație de urbanism.

Arhitectul spune că după aprobarea PUZ-ului Borhanci Sud, terenul a fost comasat, apoi reparcelat și dezmembrat, inclusiv pentru drum, dar și revândut. Pe o parte din acest teren s-au construit case (documentația este pentru locuințe cu minim 6 apartamente), iar pe o parte nu s-a construit nimic. Deci, concluzionează Iancu, trenul face parte dintr-o zonă constituită și nu din una de urbanizare. În noul PUG, parte din terenul care face obiectul PUZ-ului apare ca făcând parte din Ulid, adică zona de urbanizare unde cei care dețin proprietăți și vor să construiască trebuie să realizeze un nou PUZ (dacă nu construiesc înaintatea termenului de 18 luni fixat de primărie pentru valabilitatea repectivei documentații), trebuie să rezerve o zonă verde care să deservească noile construcții, dar și să cedeze o suprafață de teren pentru lărgirea străzii Borhanci de la un profil de 12 metri la 18 metri. Aceste cerințe fac multe dintre parcelele pe care le deține, neconstruibile, arată arhitectul. El argumentează că PUZ-ul din 2004 a produs efecte și de aceea el trebuia să fie preluat în noul PUG. Arhitectul mai acuză executivul primăriei de rea credință întrucât a omis să informeze Consiliul Local asupra primei sale plângeri prealabile înainte de a vota intrarea în vigoare a noul PUG. Direcția de urbanism a primăriei susține că având în vedere că prima dintre plângerile prealabile a fost depusă în 18 decembrie, nu a fost timp suficient pentru redactarea unui răspuns, mai ales că ultima ședință a forului local a avut loc în 22 decembrie. Dacă nu se va modifica PUG-ul pentru el, amenință că va continua cu procesul în instanță, atrăgând atenția că răspunderea este a primarului dar și a șefilor Direcției de Urbanism a primăriei, inclusiv a arhitectului-șef pentru că a recomandat Consiliul Local să voteze o hotărâre nelegală. Mai mult, în cazul lărgirii străzii Borhanci, Iancu o consideră nejustificată adăugând că profilul de 12 metri actual este suficient derulării coeerente a traficului.

În schimb, Direcția de Urbanism arată că noul PUG stipulează zona încadrată în PUZ-ul Borhanci Sud ca o zonă de urbanizare – locuințe cu regim redus de înălțime dispuse pe un parcelar de rip urban, dar că această nouă reglementare nu se aplică decât după trecerea celor 18 luni de valabilitate a PUZ-ului. „Primăria municipiului nu are competența de a modifica încadrarea funcțională a zonelor/parcelelor în documentația Actualizare Plan Urbanistic General al municipiului. Este competența proiectantului să propună soluții urbanistice prin documentația pe care o întocmește și a Consiliul Local să o aprobe. Considerăm firesc să fie stabilit un termen de valabilitate pentru documentațiile aprobate anterior aprobării PUG, iar după expirarea acestui termen documentațiile să fie revizuite”, arată Direcția de Urbanism a primăriei sub semnătura arhitectului-șef Ligia Subțirică și a directorului Corina Ciuban.

Cele două plângeri prealabile formulate de arhitectul Adrian Iancu împotriva noul PUG vor fi discutate de consilierii locali la ședința din 29 februarie.

Iancu face parte din Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism a primăriei, dar a făcut parte și din comisia de recepție a noului PUG. El a refuzat să semneze recepția arătând într-o adresă că tot PUG-ul (planșe și regulament) este nelegal. Șeful de proiect al noul PUG a demontat public criticile lui Iancu.

VEZI AICI SCANDALUL

AMR 5 pentru noul PUG. Adrian versus Adrian, episodul II: şeful de proiect PUG răspunde atacurilor fostului arhitect-şef

pug plansa

Baba, Făgetul și urbanizarea

O problemă similară cu cea a lui Iancu o are și Ioan Neag, însă cu un PUZ de pe strada Făgetului aprobat în 2007 pentru construirea de case de vacanță. Neag este reprezentat de avocatul Ciprian Păun. Beneficiar al PUZ-ului din 2007 este alături de Neag și Cătălin Baba, decan la Facultatea de Științe Politice și fost șef de cancelarie în timpul mandatului de prim ministru a primarului Emil Boc. Proprietarul de terenuri se plânge că prin noul PUG terenul său apare ca zonă de urbanizare și că, pentru a construi, trebuie să realizeze o nouă documentație de urbanism pe toată suprafața pădurii Făget, ceea ce reprezintă un abuz din partea primăriei. Direcția de urbanism a primăriei îl contrazice și explică că PUZ-ul din 2007 mai este valabil încă 18 luni, iar după această perioadă este normal să fie revizuit, pentru că există situații în care astfel de documentații nu au fost respectate integral, au reglementări insuficiente care sunt în contradicție cu viziunea de dezvoltare actuală a municipiului. „Va fi necesară doar revizuirea documentației PUZ, după încetarea valabilității acesteia, ținând cont de situația existentă la momentul respectiv și eventuale servituți instituite prin PUG”, arată Direcția de Urbanism a primăriei.

Profesorul Vereșiu și centura lui Iisus-Boc

Nu sunt singurele plângeri prealabile formulate prin care se cere revocarea parțială a noului PUG și modificarea încadrării unor terenuri deținute de proprietari privați. Pe ordinea de zi a ședinței ordinare din 29 februarie mai sunt alte patru plângeri prealabile. Una de la Ioan Andrei Vereșiu căruia noul Plan Urbanistic General i-a trasat centura de ocolire (Mănăștur-Someșeni) prin mijlocul terenului de 5 hectare pe care îl deține în zona Borhanci. Chiar dacă are o sentință definitivă prin care a anulat ultimul plan de urbanism (PUZ modificator) aprobat de Consiliul Local prin Hotărâre în 2007. PUG-ul nou n-a ținut cont de hotărârea instanței, deși e una definitivă și irevocabilă. El a mai fost prezent la ședința Consiliul Local de la începutul lunii decembrie și este cel care i-a reproșat primarului că vorbește ca Iisus, însă nu se însoțește și de fapte. Primarul i-a promis că la momentul potrivit, când primăria va face centura, îl va despăgubi, însă proprietarul s-a declarat nemulțumit că nu există un orizont de timp ancorat în realitate. Vereșiu a anunțat că își va căuta din nou dreptatea în instanță, atacând noul PUG.

Pepiniera Becaș și viitorii despăgubiți

Au formulat plângeri prealabile și Radu Costin Bordea, Zeciu Roxana Livia și Bordea Mihaela prin avocat Stanca Ioana Alina, dar și Jakab Gyorgy Sandor și alții prin avocat Ioana Crina Ciocian. Toate aceste trei plângeri au legătură cu terenurile de pe strada L. Sturza Bulandra deținute de respectivii semnatari ai plângerilor care în noul PUG devin zonă verde neconstruibilă. Cetățenii nemulțumiți au arătat și la ședința din luna decembrie că aceste terenuri din zona pepinierei Becaș erau parțial zona verde parțial CB5 (centru de conferințe și expoziție internațională), iar administrația locală le-a eliberat cerificate de urbanism în care le explicat că pot modifica încadararea într-una de locuințe colective (L3C) dacă realizează un PUZ. Acum, noul PUG i-a privat de acest drept. Oficialii primăriei le-au promis respectivilor proprietari de terenuri că primăria va face un inventar al proprietăților deținute de ei și va analiza posibilitatea cumpărării acestora, o primă discuție pe subiect fiind fixată în luna februarie 2015.

Politica în procesele împotriva noului PUG

Fostul șef de proiect al noul PUG, arh. Adrian Borda susținea că proiectanții își vor asuma împreună cu Consiliul Local răspunderea pentru noua documentația de urbanism care reglementează modul de construire în oraș, în cazul în care aceasta va fi atacată în instanță. „Vom merge și noi alături de primărie și vom explica fiecare dintre reglementări”, explica Borda.

 

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.