Închide

Primăria din „comuna Nokia” învaţă 600 de şomeri să se angajeze

Din județEconomie by Actual de Cluj - iun. 18, 2014 0 360

Un număr de 600 de persoane din comune aflate în Ardealul de Nord vor fi învăţate să-şi caute locuri de muncă, într-un program finanţat cu bani europeni şi derulat de primăria din comuna clujeană Jucu.

,,Dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă pe termen lung  în zonele rurale” e titlul proiectului derulat de Primăria Jucu, ce va fi lansat vineri şi care e cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţonal Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Proiectul are dimensiune regională şi vizeaza integrarea pe piata muncii a 600 de persoane din mediul rural ce au resedinţa pe raza teritorială a unei comune din Regiunea Nord-Vest, prin furnizarea unui program integrat de informare, consiliere, mediere şi formare profesională, destinat persoanelor ocupate în agricultura de subzistenţă şi şomerilor. Obiectivul acestuia e facilitarea inserţiei acestora pe piaţa muncii, prin dobândirea informaţiilor, competenţelor şi abilităţilor necesare angajării în domeniile non-agricole specifice pieţei locale a forţei de muncă.

Comuna clujeană Jucu a ajuns celebră în toată lumea o dată cu deschiderea aici a fabricii de telefoane mobile Nokia – decizie ce a coincis cu închiderea unei fabrici similare în oraşul german Bochum, în 2007. Patru ani mai târziu Nokia a decis să închidă fabrica din comuna clujeană în cadrul programului său internaţional de optimizare a costurilor, care a afectat alte patru fabrici Nokia din lume – dar cea din Jucu e singura care a fost închisă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare