Închide

Premierul Grindeanu despre portofoliul Justiției: înlocuitorul, anunțat miercuri, e posibil să fie o judecătoare din Cluj

ActualitateSinteză știri naționaleTop News by Actual de Cluj - feb. 21, 2017 0 447

Judecătoarea clujeancă Dana Gârbovan, în cărți pentru portofoliul Justiției: premierul Sorin Grindeanu a confirmat că s-a întâlnit cu aceasta și a tratat problema.
Grindeanu s-a întâlnit cu șefii instituțiilor europene, în prima sa vizită la Bruxelles, și a spus între altele că înlocuitorul fostului ministru Florin Iordache nu va fi un membru PSD. Surse vehiculate de presă arată că una dintre variante e Dana Gârbovan.
De altfel, luni seară, chiar premierul Sorin Grindeanu a afirmat într-o emisiune televizată că a vorbit cu clujeanca despre o posibilă numire. ”E o doamnă cu care am avut o discuție, dar am avut și cu alții, fiind președintele Uniunii Judecătorilor. Anunțul îl voi face miercuri. Și mâine am programate întâlniri, vom veni cu o soluție care va fi de necontestat”, a precizat premierul.

Gîrbovan e judecător la secția civilă a Curții de Apel Cluj din noiembrie 2008, iar până atunci a fost magistrat al Tribunalul Bihor, Judecătoria Oradea și judecător stagiar la Zalău. Are un master la facultatea de Drept a universității din Oradea, absolvit în 2005, și a absolvit Institutul Național de Magistratură în 2001. E licențiată în științe juridice din 2000.
A mai fost președinte al UNJR între iulie 2007 și iulie 2010.

Citește și:

Judecătoare de la Cluj, ajunge președinte la Uniunea Națională a Judecătorilor

Nici un comentariu

Scrie un comentariu