Premierul află că președintele îl aprobă prin SMS? Fost ambasador clujean: se...

Premierul află că președintele îl aprobă prin SMS? Fost ambasador clujean: se poate și mai rău, alții au aflat că li se termină misiunea “pe surse”

by -
0 196

Premierul Sorin Grindeanu a fost anunțat prin SMS de președintele Klaus Iohannis că îi dă girul, prilej de haz – dar se poate și mai rău, avertizează un fost ambasador clujean: Ambasadorii români au aflat că li se termină misiunea “din știrile scurse pe surse” și nu pe canale oficiale, așa cum ar fi firesc.

Ciprian Mihali e un profesor clujean ajuns ambasador timp de patru ani în Senegal – dar a reprezentat România în șapte alte țări. Mandatul său de ambasador s-a terminat la sfârșitul anului trecut iar acum, aflând știrea că Grindeanu a aflat printr-un SMS de girul Președinției, notează: “domnul Sorin Grindeanu trebuie să se considere un om fericit primind un SMS de confirmare a numirii”, notează Ciprian Mihali pe contul său de Facebook. “Ambasadorii români rechemați de la post – reprezentanți direcți ai Președintelui României – nu au avut fericirea de a primi un asemenea SMS. Ei au aflat că li se termină misiunea din știrile scurse pe surse”. 

Mențiunea de pe Facebook e mai vagă, dar fostul ambasador completează pentru actualdecluj.ro că și el s-a aflat în această situație: “literalmente, în 19 mai am aflat de pe dubiosul site știripesurse.ro că președintele a semnat decretul de rechemare pentru mine și pentru alți șapte ambasadori”, spune el. Cum a primit vestea? “Cu maximă surprindere, cu neplăcută surprindere, pentru că nu vorbise nimeni cu mine înainte”. Peste câteva zile avea să primească și hârtia oficială: “a venit o hârtie din partea Resurselor Umane care îmi dădeau ca termen trei luni să mă întorc în țară, dată după care nu voi mai primi salariu și nici nu mi se va plăti biletul de avion de întoarcere. E documentul administrativ standard pe care îl primește orice diplomat la încheierea misiunii. Până azi e singurul document pe care l-am primit. Precizez că documentul e de la Resursele Umane al Ministerului Afacerilor Externe”.

L-am întrebat dacă i se pare corectă decizia de rechemare în țară și dacă își reproșează ceva în mandatul său de ambasador. “Decizia e corectă, în sensul că eram la patru ani de mandat. Dar felul în care a fost luată e de discutat în alt context, la fel și despre evaluarea mandatului”, precizează el.

Din ianuarie 2012 până în toamna anului trecut Ciprian Mihali a fost ambasadorul României în Senegal, dar a fost acreditat ca reprezentant al țării şi în Mali, Burkina Fasso, Gambia, Guineea-Bissau, Coasta de Fildeş şi Republica Capului Verde. Acum, din septembrie anul trecut, e director regional al Agenției Universitare a Francofoniei.

În această situație s-au aflat anul trecut o mulțime de alți ambasadori, între care și Cătălin Avramescu, ambasador în Finlanda și Estonia. Mihali a fost rechemat în țară în mai, dar Avramescu, de exemplu, a fost concediat cu o o lună înainte. În aprilie Iohannis semnase decretele de rechemare în țară a nu mai puțin de 14 ambasadori ai României: Marius Lazurca — Republica Moldova, Cătălin Avramescu — Finlanda și Estonia, Matei-Viorel Ardeleanu — Danemarca și Islanda, Cornel Ionescu — Ucraina, Filip Teodorescu — Bosnia și Herțegovina, Radu Onofrei — Turcia, Vasile Gheorghe Popovici — Portugalia, Ion Vîlcu — Spania, Ireny Comaroschi — Regatul Țărilor de Jos, Dana Manuela Constantinescu — Italia, Malta și San Marino, Cosmin George Dinescu — Croația, Anton Păcurețu — Bulgaria, Ana Voicu — Mexic și respectiv Simona Mariana — Maroc.

L-am întrebat și pe Avramescu același lucru: Cum ați aflat că sunteți “rechemat în țară” ca să folosesc limbajul diplomatic? “În același stil lipsit de clasă și de responsabilitate pe care l-ați documentat deja”, spune el. “Dar nu sunt singurul; actualul președinte și-a făcut un obicei din a proceda astfel”. Cu ce sentimente a primit această veste “pe surse”? “Am avut doua sentimente distincte. Pe de-o parte, m-am bucurat că s-a încheiat. Doream de mult să revin la treburile mele academice. Pe de altă parte, te aștepți la un anumit respect al cutumelor diplomatice. Repet, e vorba de un respect față de funcție, față de țara ta, nu față de o persoană. Nicăieri în lume nu află ambasadorii “pe surse” că sunt rechemați”, precizează Avramescu pentru actualdecluj.ro.

Amintim, a doua propunere a PSD+ALDE pentru postul de premier, Sorin Grindeanu, a fost numit în funcție după ce și președintele Klaus Iohannis și-a dat acordul în acest sens – dar acest acord a venit printr-un SMS, de la un număr pe care Grindeanu nu-l avea memorat în telefon. “Azi dimineaţă am primit un SMS de la domnul preşedinte Klaus Iohannis. Nu aveam numărul. L-am sunat pe domnul Dragnea, – pentru că, neavând numărul domnului preşedinte, în aceste zile te poţi aştepta la orice – să verific dacă acela e numărul preşedintelui. După ce am primit confirmarea, i-am mulţumit domnului preşedinte pentru încrederea acordată”, a spus Grindeanu, perplex, într-o conferință de presă. Conținutul SMS-ului – “Succes! Klaus Iohannis”.

actualdecluj.ro a realizat în urmă cu doi ani un interviu cu Ciprian Mihali pe tema diferențelor culturale dintre România și Africa, dar și a asemănărilor. Citește-l:

Clujean ambasador în 8 țări africane: cum își petrece Crăciunul, de ce nu crește pătrunjelul în Africa și despre cum traiul în Cluj e mai ieftin decât în Dakar

Comments

comments

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu