Premiat la Cannes, în competiţie la TIFF-Cluj. Cineastul Grímur Hákonarson: sunt încă surprins că am câştigat la Cannes şi sunt curios să văd care sunt aici reacţiile

În ’98 ajungea ca turist de interrail în România şi venea în Transilvania ca să vadă castelul lui Dracula. 17 ani mai târziu, cineastul islandez Grímur Hákonarson e în Cluj, în capitala cu film a Transilvaniei, cu”Hrútar/ Rams” (Despre oameni şi oi)  în competiţia Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Asta după ce în urmă cu aproximativ două săptămâni regizorul era pe covorul roşu al festivalului de la Cannes, cu un premiu: Un Certain Regard, pentru acelaşi „Hrútar/ Rams”. Plasat în Islanda rurală, „Despre Oameni şi oi” prezintă povestea a doi fraţi care nu şi-au mai vorbit de 40 de ani şi care se regăsesc cu scopul de a salva ceea ce le este mai drag: oile.

În vizită (de competiţie) în oraşul transilvănean cu festival de film, Grimur Hakonarson a povestit pentru Actualdecluj.ro despre filme islandeze şi româneşti, despre cum e să fii „premiant” şi despre ce planuri are de-acum încolo tânărul cineast.

Cum e viața după Cannes?

Încep să mă reîntorc cu picioarele pe pământ.

Erai în nori?

Daa.. nu ne aşteptam la asta (la premiul de la Cannes)! Noi ne-am bucurat să ajungem acolo. A fost un foarte mare lucru să ajungem să fim selectaţi.

Cum ajungi la Cannes? Nu trebuie să fii nume mare în domeniu?

Nu la această categorie, la competiţia principală cred că se caută nume mari. Aici se mai descoperă talente. Am mai fost prezent la festival cu un scurtmetraj (filmul de absolvire – Slavek the shit, n.red.), aşa că mă știau un pic, le-a plăcut filmul meu nou. Dar să câștig marele premiu a fost neaşteptat. Au fost filme importante în competiţie. Este şi primul film islandez care să ia un astfel de premiu, deci e o chestie mare pentru noi.

Te așteptau toţi la aeroport când te-ai întors acasă?

Nu. Poate dacă eram sportiv, dacă aş fi câştigat la Olimpiadă

După ce câștigi un premiu cum e cel de la Cannes, ar fi important să câștigi un premiu la Cluj?

Da, sigur, asolut, ar fi o mare onoare! Eu sunt încă surprins că am câştigat la Cannes şi sunt curios să văd care sunt aici reacţiile la film. Ştiu că sunt filme foarte bune în competiţie. Am auzit despre ele, ştiu că unele sunt premiate, cred că am competiție serioasă, sunt filme foarte bune.

Nu ai fost doar regizorul filmului, ai scris şi scenariul, aşa că următoarea întrebare ar fi: cum a început totul în această poveste?

Eu am „rădăcini” la țară, în zona rurală; am vrut să fac un film realist despre fermieri, unul în care să îi arăt dintr-o perspectivă realistă. Am auzit această poveste adevărată despre doi frați care locuiau împreună în aceeaşi zonă. De fapt, tata mi-a zis-o, apoi am mai auzit alte povești şi lucrurile s-au legat. Mi s-a părut că e aici ceva tipic islandez, că e de fapt o poveste universală, dar locală în același timp. Are şi comic, are umor.

Povestea s-a schimbat pe parcurs lucrului la film?

Întotdeauna se schimbă câte ceva, chiar şi în ultimul minut. Când filmezi, îți vine să pui ceva extra în ultimul moment, să adaugi ceva la momentul potrivit. Întotdeauna trebuie să schimbi, să dezvolţi, să creezi ceva nou.

Aveai ideea, aveai povestea, aveai scenariul. Cât de dificil a fost să realizezi filmul?

Acesta e de fapt un film cam low budget. Am avut şi sprijin de la fondul danez de film, dar e un film mic. 1 milion de euro a fost întregul buget. Nu ştiu cum e în România, dar asta, comparând cu piaţa din Europa de Vest, e foarte puțin. Nu a fost ușor, am filmat în 28 de zile, am lucrat foarte repede. Dar sunt foarte mulțumit de ceea ce a ieşit! Cred că am fost foarte norocos în acest proiect – lucrurile au mers foarte bine, sunt foarte mulțumit de actorii cu care am lucrat. Nu au fost greu de găsit, e o comunitate mică, iar ei sunt nişte actori foarte experimentați. Nu a trebuit să am sesiuni de casting cu ei. A fost totuşi o perioadă de pregătire, fiindcă ei locuiesc la Reykjavík, au trebuit să vină la țară, să ne familirizăm cu oile, cu munca la fermă.

Cum a fost munca de documentare?

Am făcut research, am întâlnit mai mulţi fermieri, care ne-au spus poveștile lor, cu această boală a oilor, am întâlnit fermieri foarte dedicați acestei munci, dedicaţi oilor. Iar pe actorii am încercat să îi fac să pară că sunt fermieri autentici.

Ai ştiut dintodeauna că vrei să faci film?

Nu am luat nicio decizie în acest sens. Am început să fac asta de când eram foarte tânăr, am făcut filme de când eram adolescent, când am început cu scurt metraje. Nu am decis să fiu cineast. Nu am avut acel moment de decizie. La un moment dat chiar am vrut să renunț să fac film, fiindcă mi-a fost teamă că va fi prea dificil. Era o lume cu o competiţie puternică. Am părăsit universitatea un an, apoi cumva m-am reapucat. Mulți oameni mi-au spus „tu trebuie să faci film, eşti cineast!”. Oamenii se așteaptă la ceva de la mine. Dacă spun că mă opresc, că voi încerca să devin avocat, sunt oameni care ar fi foarte supărați pe mine.

Ce urmează pentru tine?

Fac un documentar despre un sat comunist în Islanda. Eu sunt interesat de politică, iar această temă mi s-a părut foarte interesantă. Era doar un sat socialist în toată ţara care era una capitalistă. Fac documentare și în același timp cu filmele de ficţiune. E greu să faci un film de ficțiune, ia mai mult timp să găseşti finanţare, aşa că, în timp ce aştept pentru un astfel de proiect, îmi place să pot să fac şi altceva, între timp.

Ai o idee pentru următorul film de ficţiune?

Am o idee și pentru următorul film de ficțiune, dar încă nu e definitivată. Probabil va fi tot un film rural, ca Rams, dar cu o poveste diferită. Sper să îl avem lansat cam în doi ani.

Ziceai că nu e uşor să lucrezi în acest domeniu. Cât de greu e să faci film? se poate trăi din artă?

Cred că mai ales atunci când începi poate să fie extrem de dificil. Când începi să îţi construieşti cariera, când ești tânăr şi trebuie să sacrifici multă energie și mult timp ca să mergi pe calea asta. Eu acum nu sunt bogat, dar pot trăi din meseria asta, din a face film.

Par să fie multe filme bune din ţările nordice în această perioadă. E un moment pentru filmul scandinav?

Nu aş comenta despre filmul scandinav. Dar ceea ce pot să spun este că în Islanda există acum într-adevăr o generație de tineri regizori. (Hafsteinn Gunnar Sigurdsson, cu Parisul Nordului e şi el în competiţia TIFF, n.red.). Dar nu se lucrează în acelaşi stil. Ceea ce au aceste producţii în comun este poate faptul că ele nu sunt comerciale, dar filmele sunt foarte diferite între ele. Cred că da, avem nevoie şi de Hollywood, şi de filme de artă. Dar e bine că filme ca Rams călătoresc în jurul lumii, că sunt văzute în multe țări, că oamenii îl văd. Şi nu doar că îl văd, ci şi că place publicului.

Există şi un efect post-festival Cannes?

Da! Primesc oferte de la companii, de la agenţii din industrie.

Care a fost prima impresie de la TIFF?

M-am plimbat puţin prin Cluj, pare să fie un oraş în care mi-ar plăcea să locuiesc, e un oraş plăcut, oamenii par să fie drăguţi, lumea e relaxată. Acesta e un festival relaxat, nu e un festval orientat spre partea de business. L-aş compara poate cu cel de la Karlovy Vary, cu Sarajevo.

Care e planul de Cluj?

Să mă simt bine, să mă relaxez, să văd filme. Vreau să văd „De ce eu?” (filmul directorului TIFF, Tudor Giurgiu, inspirat din cazul procurorului Cristian Panait, n.red.). Mi-a fost recomandat de multă lume.

Care e perspectiva ta asupra cinema-ului românesc?

Am văzut filme româneşti, îmi plac filmele din noul val românesc. De la California Dreamin, la Morgen, Moartea dlui Lăzărescu… 4 luni 3 săpt, 2 zile.

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.