Închide

Povești cu pești? Nicio soluție până acum pentru Turnul Pompierilor, sub lacăt de zeci de ani. Placa pe care Primăria o pune de 4 ani

AdministrațieTop News by Mihai Prodan - iul. 26, 2015 2 949

Nicio soluție pentru Turnul Pompierilor, bastionul cu câteva etaje din centrul Clujului care stă închis de ani întregi. Reprezentanții Primăriei spun că vor deschide în acest an un concurs de soluții, dar n-au niciun termen privind finalizarea acestuia.

„Vom face un concurs de soluții care va stabili și destinația clădirii”, spune pentru actualdecluj.ro Ovidiu Câmpean, șef serviciu la Primăria Cluj-Napoca, și responsabil de acest obiectiv de la preluarea acestuia de către Primărie. „În principiu va fi un centru de cultură urbană, dar vom vedea mai exact după concursul de soluții. Am discutat și cu Ordinul Arhitecților și am stabilit că un concurs de soluții ar fi cea mai bună variantă pentru un astfel de obiectiv – arhitectural, sau cum va fi reabilitat”. L-am întrebat care e, în cel mai bun scenariu, termenul în care Turnul Pompierilor va putea fi în sfârșit redat circuitului public, cum e de exemplu bastionul Croitorilor, și acesta inert ani de zile, până când a fost transformat în centru de cultură urbană și gazdă pentru diverse evenimente culturale. Ovidiu Câmpean, însă, spune că nu are niciun termen. „Să vedem ce spune concursul de soluții, după care avem proiectarea, studiul de fezabiltate și proiectul tehnic, apoi lucrările; nu pot spune acum cât va dura, dar anul ăsta sigur dăm drumul la concursul de soluții”, spune el.

Documentația de pregătire a concursului de soluții – o etapă pregătitoare a celei pregătitoare pentru pregătirea lucrărilor la Turnul Pompierilor – a fost elaborată în urmă cu câteva săptămâni la pachet pentru planul director privind malurile râului Someș în Cluj-Napoca.

Ruina Turnului Pompierilor e cu schepsis: ani de zile reabilitarea acesteia a căzut în sarcina Federației Naționale a Pompierilor din România, care a primit drept de folosință gratuită a clădirii din partea Primăriei. Pentru că nu a făcut nimic în acest sens, dreptul de folosință i-a fost revocat în iunie 2011. De atunci, timp de patru ani, planurile pentru turn nu au avansat deloc.

bastionullacatusilorO scurtă istorie: turnul situat pe strada Tipografiei – pe vremuri strada Săpunarilor – a fost construit în partea de Nord-Est a cetății Clujului, între Turnul Porții din ulița Podului și bastionul cu creneluri italiene al orașului. La bază avea o mică poartă de intrae în cetate. Ulterior, peste bastion a fost construit un turn, finalizat în 1574, care avea în final înălțimea de 28,5 metri, o bună vizibilitate asupra orașului și apoi predat breslei țesătorilor. În 1585 Sfatul Orașului decide ca din 17 mai 1585 în turn să existe observatori permanenți, pentru semnalizarea incendiilor.
Turnul a fost reconstruit după ce a fost distrus într-un puternic incendiu izbucnit în 1876. Noua construcție avea opt niveluri și a fost folosit, până în 1936, pentru observarea și semnalizarea incendiilor.
După 1936, însă, acesta a fost închis și uitat, chiar dacă de atunci au existat mai multe tentative de redeschidere a acestuia – în anii ’80, de exemplu, aici se intenționa amenajarea unui muzeu al astronomiei. Atunci și pentru acest scop a fost construită și cupola de sticlă funcțională și în ziua de azi.
Ulterior, pentru o scurtă vreme aici a funționat și un mic Muzeu al Pompierilor.

Să mai spunem că promisiunile de reabilitare a clădirii și redare a acesteia circuitului public sunt vechi de patru ani – la preluarea clădirii de către Primărie, de la Federația Pompierilor, primarul de atunci Sorin Apstu promitea că va fi reabilitat – și la fel promite în acest an și primarul Emil Boc, în Jurnalul Municipal.
„Se lucrează la proiect, va fi o prioritate pentru anul 2012. Se lucrează la conceptul de reamenajare a turnului. Destinaţia va fi asemănătoare cu cea a Turnului Croitorilor. Vor putea fi amenajate expoziţii, evenimente, iar la ultimul etaj va fi amenajată o zonă de observaţie a centrului istoric al oraşului”, spunea și Câmpean în 2011.

Vezi ce promitea Câmpean în 2011: „va fi o prioritate pentru 2012”

2 comentarii

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.