Povestea cu flori a zilelor noastre, cu Stefan Wagner: inventatorul de trandafiri şi Amicii Rozelor care „dispar(e)”

„Tovarăşe Wagner, de mâine preluaţi trandafirii!”. Când îţi zice asta Rudolf Palocsay, omul căreia o întreagă zonă din Cluj i-a păstrat numele, nu ai de ales: preiei trandafirii. Stefan Wagner, responsabil de roze la Staţiunea de Cercetări Horticole 36 de ani, a făcut asta şi ceva mai mult: a adăugat câteva zeci de specii noi în „atlasul” florilor. Crede că tot ce e frumos merită protejat, că autorităţile au eşuat în a sprijini cercetarea în domeniu, iar cea mai mare dezamăgire după o viaţă de muncă e de dată recentă: nu se găsesc moştenitori care să preia în administrare asociaţia care ar trebui să ducă mai departe (re)numele trandafirului. Despre acestea, despre muncă şi voluntariat, despre carieră şi despre piaţă, despre flori, parcuri şi oameni, Stefan Wagner povesteşte pentru Actualdecluj.ro între reviste, cărţi şi cu o ceaşcă alături. Toate au trandafiri (da, inclusiv ceaşca!)

Povestea începe cu un austriac „foarte priceput și exigent”, acasă, la Aiud. La Staţiunea de cercetări horti-pomicole din Cluj (locul unde avea să-și petreacă peste 40 de ani de carieră), Stefan Wagner a venit în 1956. „Am ajuns la staţiune în 1956, când am terminat facultatea la Bucureşti, fiind chemat aici de conducerea staţiunii. Nu am fost repartizat, nici nu am vrut eu să vin aici, am fost chemat şi am spus „da”. Toată famila mea – tata, bunicii – au fost horticultori, iar eu, din cauza unor probleme de după război, am fost obligat să muncesc. Și atunci am ales horticultura şi am făcut ucenicie sub mâna bunicului meu la Aiud, care era un specialist extraordinar. Era un austriac foarte priceput şi foarte exigent, mai ales faţă de mine. Eu trebuia să lucrez 10 ore zilnic, să învăţ şi să execut la nivel maxim toate lucrările din pepinieră, să citesc în fiecare zi jumate de oră în limba germană înainte de culcare. Aveam 14 -16 ani, la vremea respectivă. După doi ani de ucenicie, ca să am o diplomă, m-am dus la o şcoală de horticultură, pe care am absolvit-o în ’51, la Odorheiu Secuiesc. Apoi m-am dus la București, am ales singura facultate horticolă din ţară, pe care am terminat-o în ’56. Din ’56 până în ’97, adică 41 de ani, am lucrat la Staţiunea de Cercetări Horticole. Am mai predat şi la Facultatea de Horticultură, proaspăt înfiinţată, între 1980-1985”, sintetizează Wagner.

Cum aţi găsit staţiunea?

„Era atunci în formare. Avea 6-7 ha, apoi s-a extins la 180, iar la un moment dat avea aproape 1200 de ha, în anii ’70. Ceea ce a fost cam mult, totuşi. Fiindcă nicăieri, exceptând fosta uniune sovietică, nu erau staţiuni aşa de mari. S-a adoptat sistemul sovietic prin care instituția se descurca singură. Staţiunea avea două sectoare mari: producţie şi cercetare. Scopul era ca veniturile din producție să acopere costurile din cercetare. Era un fel de autonomie economică. Eram șapte oameni de bază, care au venit aici între 1953 şi 1957 şi care ne-am pensionat de acolo. Eram o trupă, o echipă foarte harnică şi muncitoare, care cunoştea limbi străine și avea un fel de atitudine sănătoasă faţă de muncă. Și așa s-a reuşit ca staţiunea să devină una dintre cele mai bune din ţară. Şi arăta şi bine. Erau mai multe hectare de sere, erau câmpuri experimentale bine întreţinute, s-au creat zeci de soiuri noi de plante, fructe, struguri, legume, flori. Eu am creat 50 de soiuri în decursul carierei, dar am mai lucrat și după pensionare. Am lăsat pe cineva acolo în locul meu care ar vrea să facă treabă, dar nu poate, că nu sunt fonduri. Atunci locul arăta foarte bine, erau fonduri, era personal. Acum cei de acolo nu au personal și de ani de zile nu au nici măcar gaze pentru a încălzi clădirea unde stau oamenii. E sub orice critică”, constată omul cu 40 de ani de carieră de stațiune.

De ce s-a ajuns aici?

„S-a zis de la minister că fiecare trebuie să se descurce cum poate. Nu au fost ajutaţi. Nici viziunea ministerului nu a fost una care să ducă spre bine.. dacă ministrul agriculturii e fost inginer electrician, care are un consilier de 82 de ani care e ginecolog, cum să te aștepți să ajute agricultura? Habar nu aveau! Au fost şi alţii care erau agronomi, dar mai mult făceau politică decât făceau politica agricolă. După război şi după schimbarea regimului în ’89 trebuia să asigure ţării hrană ieftină şi bună, dacă se putea din producție autohtonă. În loc să facă asta au făcut politică. O politică idioată”, e concluzia lui Wagner.

Amintirea staţiunii şi directorul Palocsay

„Vremurile bune” din viaţa staţiunii se leagă de numele directorului, Rudolf Palocsay. „Era un om mai simplu, fără pregătire superioară, dar era un bun grădinar, care avea ochi bun pentru schimbările care se produceau în plante. Ştia ce trebuie făcut. A însărcinat cu misiuni oameni care se pricepeau şi cei care se pricepeau erau susţinuți şi de el. Asta a fost marea lui calitate”, consideră fostul inginer de stațiune, care se ocupa de pomi şi trandafiri. De fapt, povestea trandafirilor din cariera profesorului Wagner cu Palocsay şi începe. „În 1961 am făcut, vara, vizita câmpului. Şi am ajuns la trandafiri care atunci erau în mâna unui alt coleg al nostru. Nu arătau prea bine. El (Palocsay, n.red.) era cam supărat și a spus: tovarăşe Wagner (atunci erau „tovarăşi”), de mâine preluaţi trandafirii şi o să vă spun eu ce aveţi de făcut. Şi asta s-a întâmplat. Acolo nu era că „stai”, că „eu nu ştiu” sau „nu pot”. Ce ţi s-a spus trebuia făcut. El l-a cunoscut pe tatăl meu înainte de război, ştia că a avut pepinieră la Unirea. În ’55, cu un an înainte să ajung acolo, m-a chemat să altoiesc 40.000 de pomi, că nu era cine să facă asta. Și am făcut treaba şi atunci el a văzut că mă pricep în anumite treburi. Ştia și că am produs în pepinieră şi trandafiri. Aşa a început cariera mea în domeniul trandafirilor. Eu iniţial mă ocupam de pepinieră, de pomi. Și el mi-a spus: de mâine preluaţi trandafirii! Dezvoltaţi colecţia! Şi apoi peste un an am început să creez soiuri noi. Şi el a creat vreo 15 soiuri noi, care nu aveau calităţile celor de acum, pentru că în 70 de ani lucrurile evoluează. S-a făcut o treabă bună”, consideră Wagner.

“Mi-a plăcut munca aceasta cu trandafirii şi am continuat şi am colaborat. Nu eram de acord cu toate ideile sale şi i-am spus în faţă. Pentru asta el nu m-a agreat foarte tare în ultima vreme. Dar eu eram un tip care nu ascundea sub preş ideile, iar pe munca de specialitate aveam uneori idei diferite, în privinţe minore. El m-a apreciat, în plan global, asta era important. Am reuşit să menţin sectorul în condiții destul de bune, în situaţia dată, şi faţă de aşteptările lui”, își amintește Wagner.

Inventator de trandafiri

Imaginaţi-vă un boboc de trandafir, care înfloreşte, galben şi apoi se transformă în unul roşu. Nici măcar nu trebuie să vă imaginaţi, el există şi e creat la noi. De-a lungul carierei Stefan Wagner a creat, singur sau alături de o altă colegă, 50 de soiuri de trandafiri. „Foc de tabără” – primul soi creat are aproape tot timpul flori, chiar și între cele două valuri de înflorire, pe care le permite clima de la noi (sfârșit de mai – început de iunie, sfârșit de iulie – început de august). E un “roşu foc” şi a luat două locuri 2 la concursuri internaționale. Judit, denumit după defuncta soţie, e galben pal și se potrivește în parcuri. „Doamna în mov” e un trandafir mov parfumat, Petrina rezistă la -30 de grade, iar “Cluj 2010” e un soi care își schimbă culoarea: e galben când începe să înflorească și, când se termină înfloritul, devine roşu.

Sursa foto: arhiva Stefan Wagner

Soiurile acestea se mai cultivă în Oradea, la Timișoara, chiar și la Cluj (dar mai puțin). La Unirea, în Alba, e o pepinieră, unde încă se produce. „Avem o pepinieră, cu o firmă unde cumnatul meu duce partea mai grea, se ocupă de administrare. Producem pomi şi trandafiri, dintre care unele sunt soiurile create de mine. Merg din lună în lună sau la 2 -3 săptămâni”, spune Wagner. E o afacere eficientă? „Da, dacă vânzările sunt bune merită. La noi sunt. În jurul Aiudului, la Ciumbrud, sunt două sate întregi care se ocupă cu producția de material săditor. Lor le merge bine, dar preţurile sunt foarte mici în comparaţie cu preţurile din ţările occidentale”, punctează Wagner.

Amicii Rozelor şi lipsa de „amici”: asociaţia în pericol de dispariţie

Trandafirii au adus pentru Wagner momente de mândrie, păstrate în cărți, fotografii și amintiri. Iar marea dezamăgire a carierei e legată nu atât de trandafiri, cât de predarea moștenirii unei asociații care ar trebui să ducă mai departe preocuparea pentru flori. Stefan Wagner reprezintă Asociaţia Amicii Rozelor din România, ca preşedinte de onoare, asociaţie pe care a înfiinţat-o şi condus-o şi care acum a ajuns să îi aducă şi una dintre marile dezamăgiri. “Sunt preşedinte de onoare al asociaţiei, iar preşedinte executiv era o domnişoară care a plecat la Londra şi nu s-a mai întors. Şi nici nu cred că va reveni. În 2010 am vrut să predau preşedinţia la o echipă mai tânără, ceea ce am reuşit să fac la vremea respectivă; dar doamna care a ajuns atunci preşedinte şi-a dat demisia în 2013, după care am ales-o pe această domnişoară, care probabil ne lasă baltă. Aşa că lucrurile se complică foarte mult. Pentru că eu, şi din cauza vârstei, nu mai vreau să am mii de obligaţii şi termene. Nu mai rezist la treaba asta şi atunci probabil că pentru la anul vom sista activititatea asociaţiei pentru un an, timp în care vrem să găsim o nouă conducere, care să corespundă şi anumitor criterii. Trebuie să cunoşti engleza cel puţin la nivel mediu, să cunoşti şi trandafirii. E foarte mult de lucru”, precizează preşedintele (de onoare). Asociaţia are acum 1400 de membri, după ce aproximativ 300 au fost excluşi în ultimii ani, fiindcă nu şi-au plătit cotizaţia de… 20 de lei.

„Parcă ar fi făcut ca în afară de mine să nu poată face nimeni treaba asta. Deşi nu e aşa! Oricine care depune o activitate cât de cât, poate să managerieze asociația. Problema e că tinerii nu se bagă. Ei vor bani, vor să îşi construiască un viitor, să îşi întemeieze o familie. Aici mai degrabă pensionari care nu au alte obligaţii ar putea fi luați în considerare. Asta e singura mea dezamăgire. În rest, eu tot ce am putut să fac pentru trandafiri, prin munca de la staţiune şi în mod particular, cred că am făcut destul de bine şi destul de mult. Rămâne ceva după mine. Rămân și două cărţi scrise, în 2002 şi 2010”, spune Wagner. În țară, asociația rozelor există de 25 de ani, dar povestea reprezentării României trandafirilor merge mai departe în istorie. „În 1968 am fost la Londra la o conferinţă internaţională şi acolo s-a hotărât de către reprezentanţii a 15 ţări, printre care şi România, să înfiinţăm Federaţia Mondială a Societăţilor de Roze, care să cuprindă activităţile desfăşurate în favoarea trandafirilor pe plan mondial. Prin votul meu de atunci, România e membră fondantoare a federaţiei, ceea ce e important. Cunosc activitatea asociaţiilor din Germania, Franța, Marea Britanie, care lucrează pentru răspândirea cunoştințelor şi a noutăţilor în domeniu, am fost 6 ani vicepreşedine la Federația Mondială. Așa că am ţinut să formăm şi în România o asociație asemănătoară cu cele din Occident care au reuşit să atragă un număr mare de membri şi să desfășoare activități frumoase şi chiar memorabile”, spune Wagner.

Interesați de domeniu aici sunt studenţi de la Agronomie, de la Horticultură, cadre didactice și oameni din toate categoriile sociale: de la muncitori la directori de bancă sau militari cu rang înalt cărora le plac trandafirii. În jur de 300 din cei 1400 de membri ai încă existentei asociații sunt din Cluj. Unii au grădini, alţii sunt cultivatori care cresc trandafiri pentru vânzare, au plantaţii, unii chiar produc material săditor.

„Am muncit, am înfiinţat asociația asta în 1990 şi îmi pare foarte rău că acum am ajuns în situația să fiu nevoit să încetez activitatea ei pe un an. Și dacă nu se găsește altă echipă, va trebui să o desfiinţăm. În ultimii câţiva ani eu am făcut tot: şi treabă de contabilitate, m-am ocupat și de scrierea revistei, care nu e treabă uşoară, chiar dacă publicația nu e voluminoasă. Eu la 83 de ani nu mai pot, am spus că a fost de ajuns. Dintre membri nu se angajează nimeni la o astfel de treabă, mai ales că nu avem salarii; facem totul benevol. Românul e mai practic. Zice: bine, intru, dar eu cu ce mă aleg? Cu asta începe. Nu vor să cunoască noţiunea de voluntariat”, constată Wagner.

Ce pierde România în domeniu, cu desființarea asociației?

„Nu spun că pierde grozav de mult. Nu pierde bani, dar pierde cunoştinţe, pierde legături internaţionale. Suntem bine văzuţi pe plan internaţional, contribuim la promovarea trandafirilor pe plan mondial şi naţional. Oraşele noastre sunt tot mai mult ornate cu trandafiri, iar producția naţională de material săditor a crescut în ultima vreme. Tot ce este frumos trebuie protejat, trebuie aplicat în natură, trebuie să avem parcuri cât mai frumoase şi ecologice, astea contribuie la atmosfera în care trăim. E o pierdere pe termen lung. Şi altă pierdere e cea a recunoşterii internaţionale. E bine când arătăm că nu sunt aici numai câini vagabonzi. Trebuie să ne străduim ca să fim mai bine văzuţi. Am fost solicitat, acum, recent, să scriu un articol în revista americană de roze, să spun cu ce ne ocupăm aici, ce soiuri noi avem. Acolo nu e invitat oricine. Important e ca lumea să ştie de bine de noi, nu de rău”, crede Wagner.

Cu ce lucruri „de bine” ieşim în lume de la Cluj?

„Soiuri noi nu o să se creeze prea multe, fiindcă nu sunt bani, iar staţiunea de cercetări horticole e pe cale de a dispărea. Niciunul dintre guverne nu a reuşit să promoveze cercetarea agricolă. Nici n-a vrut, parcă, dar nici nu a ştiut cum să facă treaba asta. A fost lăsată de izbelişte cercetarea agricolă şi horticolă românească. E mare păcat! Toţi cei de acolo ar fi trebuit să fie traşi de urechi pentru treaba asta. Pentru că într-o ţară în care peste o treime din populaţie se ocupă de agricultură, cercetarea agricolă trebuie să meargă înainte, să arate oamenilor care sunt cheile cele mai bune, care sunt căile cele mai propice din punct de vedere economic şi tehnic. Nu trebuie să faci cercetare în toate domeniile. Fă în câteva care sunt determinante pentru o ţară! De exemplu, la porumb, la grâu, la principalele culturi agricole, la pomi, la viţă de vie, la flori. Să nu mai importăm flori din toată lumea, cum importăm şi vinuri din toată lumea! Sigur, sunt foarte bune şi competitive aceste vinuri, inclusiv ca prețuri. Dar noi avem vinuri şi condiţii pentru viticultură extraordinare! Aşa cum ne distrugem pădurile… fiindcă adevărul este că noi le distrugem, noi le tăiem şi le vindem – legal sau ilegal. Trebuie neaparat făcut ceva pe plan naţional ca să ne putem păstra pădurile, pământul ăsta roditor de care dispunem”, atrage atenţia Wagner.

Cu trandafirii cum stăm? Cum a evoluat interesul pe această zonă de piață?

„În ultimii ani trandafirii s-au vândut mai greu. Poate şi din cauză că veniturile au scăzut şi acum se refac, dar mai greu. Noi nu suntem încă în stare să producem flori de calitatea pe care o produc cei din Olanda, Germania sau Kenya, unde condițile naturale ajută, unde nu trebuie sere, fiindcă e soare şi sunt ploi, unde costul, preţul de cost e mult mai mic și rentează chiar şi transportul cu avionul. În Israel, de exemplu, o ţară foarte aridă, există condiţii de irigare, așa încât dacă dimineaţa la ora 4 se culeg trandafirii, la ora 9 sunt la Amsterdam, la târgul cu flori, acolo se cumpără, iar seara sunt la New York. Se pot vinde seara în America aceleaşi flori recoltate dimineaţa în Israel. Totul e bine pus la punct. Pe când la noi treaba asta nu există”, arată Wagner.

Trandafiri Clujeni nu prea avem şanse să găsim în piaţă (în pieţe şi pe stradă), la concurenţă cu flori din seră, din Ungaria, Olanda, Kenya, din Ecuador. „Se vinde fără bonuri şi impozite, cred că e o evaziune fiscală pe scară naţională. Eu, unul, nu am prea mare încredere în fiscalitatea din România”, punctează Wagner.

Cum sunt parcurile din Cluj?

„Vai de capul lor! Nu îmi plac. Dacă mergi pe Bulevardul Titulescu, printre arbori ornamentali, ai nuc, corcoduş, care nu au ce căuta acolo. Au făcut aici un rondou de trandafiri, lângă liceul Coşbuc și a fost atât de urât făcut încât au fost nevoiţi să îl desfiinţeze. Nu ştiu ce au făcut cu trandafirii, cred că i-au plantat în altă parte. Şi au reușit să facă altceva, care pare cu ceva mai reuşit. Nu ştiu, Clujul ăsta parcă nu ar avea o comisie de înfrumuseţare sau pentru înverzire sau pentru spaţii verzi a oraşului. Trebuie oameni care au cunoştinţe speciale, care au făcut peisagistică la facultate sau care au anumite vederi sănătoase de ansamblu asupra zonelor verzi din oraş. Or, în Cluj treaba asta parcă oarecum lipseşte. Lângă Piaţa Abator este terenul acela, Parcul Feroviarilor…. sunt nişte bălării şi nimeni nu se apucă acolo să facă ceva. Să vină unul care se pricepe, să facă un parc nou, unde şi trandafirii ar putea să capete anumită importanţă.

Se pot pune trandafiri în scuaruri; sunt accele sensuri giratorii şi acolo ar putea pune trandafiri. Trebuie luat oraşul de la un capăt la celălalt sau pe sectoare şi o comisie să meargă, să se deplaseze la faţa locului, să decidă: aici punem cutare. Trebuie specialişti!”, subliniază specialistul.

(Încă) Trei întrebări despre roze, cu „domnul Trandafir”

Aţi cultivat trandafiri, ați creat trandafiri, aţi scris despre trandafiri. Aţi oferit trandafiri?

Sigur că da, de la o singură floare la un buchet.

Cum se oferă?

Depinde de omul care oferă și de cel căruia i se oferă. Culoarea are simolistică: roşul înseamnă dragoste, iubire, albul înseamnă un secret, puritate, galbenul – ceva discordii. Culoriile au simbolistică, e bine să le cunoşti şi să acorzi un trandafir şi în funcţie de asta.

Cu ce sunt speciali trandafirii?

Sunt deosebiţi prin multitudinea formelor, pentru destinațiile care li se pot da: pentru parcuri, flori tăiate, pentru dulceaţă, parfum, pentru medicină, tot ce vrei.. apoi pentru culorile deosebite, frumoase şi interesante. Pentru rezistenţa la boli şi la ger.

Foto: arhiva Stefam Wagner

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.