Închide

Poet clujean, turneu în Spania, lansează volum bilingv, e chemat la festivaluri de poezie

Cultură by Actual de Cluj - mai 11, 2017 0 218

Cunoscutul poet clujean Ion Mureșan, turneu în Spania, unde i se lansează volumul bilingv româno-catalan „Însetați. Doi poeți transilvăneni / Assedegats. Dos poetes transsilvans”, alături de Ioan Es. Pop.

Volumul, publicat la editura AdiA Edicions, va fi prezentat publicului din Barcelona și Girona, între 15 și 17 mai, în organizarea Institutului Cultural Român de la Madrid și a editurii: în data de 15 mai, la librăria Context din Girona, cei doi poeți, cărora li se vor alătura traducătorul Xavier Montoliu Pauli, editorul volumului, Pau Vadell, scriitoarea Magda Bistriceanu Șimian și poeta Laia Claver-Nadal, vor citi din poemele selectate în antologie și vor pune în context creația poetică contemporană din România.

În ziua următoare, la librăria Nollegiu din Barcelona, autorul postfeței volumului bilingv, poetul catalan Marc Romera, va vorbi publicului despre limbajul poetic al celor doi scriitori, care, potrivit acestuia, „nu este o mângâiere, nu îndulcește gingiile”, pentru că cei doi poeți „capacitează limbajul pentru a exercita violență și, în același timp, o plăcere a lecturii”. Seara se va încheia cu un recital de poeme în română, în lectura poeților invitați, și în catalană, în lectura lui Xavier Montoliu Pauli.
Turneul comun al celor doi scriitori se va încheia în 17 mai în Sala de evenimente a Facultății de Filosofie și Litere a Universității Autonome din Barcelona, unde se vor întâlni cu studenții la filologie ai universității, dar și ai cursurilor de limba română ale Lectoratului de Limba Română, condus de profesoara Ioana Alexandrescu.

Cu un drum, Ion Mureșan va participa la alte două festivaluri de poezie în zilele premergătoare turneului literar: de astăzi până în 13 mai în cadrul celei de-a XIX-a ediții a Festivalului de Poezie de la Mediterană, din Palma de Mallorca, iar în 14 mai la un recital de poezie la care vor participa și poeții Esteve Plantada, Loreto Sesma, precum și Xavier Montoliu Pauli, în cadrul Săptămânii Poeziei din Barcelona.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu