Pe cine va susține Clujul la șefia PNL

Pe cine va susține Clujul la șefia PNL

PNL Cluj și-a desemnat noua conducere fără frământări sau dispute interne, acum mai rămâne ca liderii clujeni să se poziționeze în privința candidaților de la centru. Daniel Buda –  proaspăt reales președinte – are o sarcină dificilă, aceea de a-i influența, într-un fel sau altul, pe delegații clujeni care vor participa la alegerile generale din 17 iunie, la București. Dacă PNL Cluj nu intuiește să se poziționeze de parta candidatului care va câștiga partidul, riscurile pot fi destul de mari. De exemplu, primul afactat ar putea fi chiar Daniel Buda, care s-ar putea trezi că nu va mai putea candida pentru un nou mandat de europarlamentar.  Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj), s-ar putea trezi și el fără poziția de vicepreședinte al PNL, la care visează atât de mult. Întreaga organizație județeană ar putea fi marginalizată, știut fiind faptul că primarul Emil Boc oricum nu e agreat de președintele României, Klaus Iohannis. La ultima vizită făcută la Cluj, Iohannis a refuzat în mod vădit să se vadă cu Boc, iar oamenii din partid știu că președintele României n-a avut niciodată vreun cuvânt de laudă la adresa lui Boc, după ce acesta a preferat să defileze cu Udrea în campania electorală, deși PDL-ul fuzionase deja cu PNL-ul. Așadar, PNL Cluj va putea să-și mențină influența la nivel central, dacă noua conducere se va poziționa de partea candidatului câștigător. Numai că acest lucru pare, destul de dificil, având în vedere taberele care s-au format deja atât în jurul lui Ludovic Orban, cât și în jurul lui Cătălin Predoiu. În afară de cei doi, este posibil ca un alt candidat – din gruparea lui Iohannis – să fie aruncat în cursa pentru președinția PNL, fie că va fi vorba despre Cristian Bușoi, sau despre vreun alt lider.

Predoiu i-a amintit lui Buda că l-a sprijinit să devină europarlamentar

Liberalilor clujeni nu le va fi ușor să decidă. Cătălin Predoiu i-a reamintit, ieri, lui Buda,  în cadrul Conferinței PNL Cluj, că l-a sprijinit pentru Parlamentul European, sugerând totodată că firesc ar fi să-i întoarcă favorul. “Danile Buda este un om cu experitză și mă bucur că am avut intuiția să-l conving să intre în Parlamentul Europaen, în timp ce alții îl descurajau” – a spus el. Ludovic Orban îi are de partea sa pe foarte mulți liberali clujeni (mai ales pe cei din garda veche). De altfel, mulți alți liberali cu vechime îl preferă pe Orban, așa încât, posibilitatea ca el să câștige alegerile este cât se poate de mare. Se presupune că un al treilea candidat – dacă va apărea – ar lua tot din voturile lui Predoiu, iar lupta internă ar deveni mai ușoară pentru Orban.

Deocamdată, liderii PNL Cluj tratează competiția liderilor centrali cu obiectivitate – cel puțin în spațiul public. Buda a informat că delegații clujeni vor fi lăsați să-și exprime votul după propria conștiință. Însă, tot el s-a implicat în organizarea unei întâlniri secrete cu lideri PNL de la centru și din țară, întâlnire la care Ludovic Orban nu a fost invitat.

Noua componență a Biroului Politic Județean al PNL Cluj

În urma votului exprimat de către cei 427 de delegaţi, prezenţi la Conferința de ieri, Biroul Judeţean  al PNL are următoarea componenţă:

Preşedinte:
Daniel Buda (europarlamentar)

Prim-vicepreşedinţi:
Marius Nicoară (senator)
Mircea Moroşan (primar Huedin)

Secretarul General 

Mircea Abrudean

Vicepreşedinţi:
Tarcea Dan (viceprimar Cluj Napoca)
Moisin Radu (consilier local Cluj Napoca)
Lojigan Dorin (primar Câmpia Turzii)
Haiduc Cristian (consilier județean)
Șulea Horea (primar Florești)
Leș Mariana (consilier județean)
Secară Dorel (consilier județean)
Gavrea Dan (consilier județean)
Membri:
Andro Marinel (consilier județean)
Coroian Alexandru (director la Cluj Innovation Park SA)
Coroian Zoltan
Groșan Giulian
Hodorogea Anca (consilier județean)
Luca Minodora (primar Băișoara)
Marc Marinela (consilier județean)
Marchiş Angela
Mînzat Marius (vicepreședinte Consiliul Județean)
Mureșan Aurelian
Mureșan Marius
Puşcă Mircea
Rigman Ciprian
Sâmărtean Iuliu (consilier județean)
Todea Cosmin (consilier județean)

Potrivit statutului PNL, preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, deputaţii PNL Cluj, Florin Stamatian, Adrian Oros şi Sorin Moldovan vor ocupa funcţiile de vicepreşedinţi iar primarul Municipiului Cluj-Napoca,  Emil Boc va fi membru de drept al biroului.

De asemenea, din noul BPJ mai fac parte, în calitate de membri de drept, preşedinţii organizaţiilor speciale ale PNL şi anume: preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale Cluj, Mihaela Suciu, co-preşedinţii Clubului Studenţilor Liberali Cluj, Cristian Manolachi şi Gheorghe Pop, co-preşedinţii Organizaţiei Persoanelor de Vârsta a Treia Cluj, Otilia Pintea şi Ioan Cătană, co-preşedinţii Organizaţiei Oamenilor de Afaceri Cluj, Ovidiu Florian şi Florin Gliga.

Comments

comments

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu