Pastorala Episcopului Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, Florentin

Pastorala Episcopului Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, Florentin

by -
0 68

TRECEREA DOMNULUI ȘI TRECEREA NOASTRĂ SCRISOAREA PASTORALĂ

a PS Florentin CRIHĂLMEANU,

Episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla,

a mărita Sărbătoare a Învierii din morți a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos

Florentin, prin harul și mila Atotputernicului Dumnezeu, prin grația Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate și iubiților credincioși greco-catolici, precum și tuturor credincioșilor creștini, arhierească binecuvântare și sărbătoreasca salutare: ‘HRISTOS A ÎNVIAT!’

‘Ziua Învierii, să ne luminăm popoare! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la Viață și de pe pământ la Cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântarea de biruință’ (Canonul Utreniei sărbătorii).

Iubiți credincioși,

Este ziua Învierii, este ceasul bucuriei sărbătorii, al întăririi credinței și al împlinirii speranței. Este Sărbătoarea sărbătorilor, ce ne deschide nouă tuturor Calea de pe pământ la Cer.

În fiecare an, natura preîntâmpină mărita celebrare îmbrăcând haina pomilor în floare și chemându-ne să înveșmântăm și noi haina curată de sărbătoare. Cu suflet curat și candele aprinse, cântăm, cu reînnoită credință, imnul victoriei ‘Hristos a Înviat!’, intrând în bisericile strălucitor împodobite în lumină. Apoi, în jurul meselor bogate, familiile creștine gustă împreună bucuria comuniunii și savurează bucatele tradiționale, pâinea și vinul binecuvântate, mielul, ouăle roșii, cozonacii și alte bucate tradiționale pregătite special pentru ziua sărbătorii…

Ar fi frumos să fie așa în fiecare familie creștină… uneori însă, astăzi, accentul se pune mai mult pe ospăț și mai puțin pe înțelesul spiritual al sărbătorii. Unii se întreabă și astăzi ce reprezintă această rânduială a Paștilor? De unde provin aceste tradiții? Ce importanță ar putea avea pentru mine, astăzi, participarea la aceste slujbe, ritualuri?

Sunt întrebări la care chiar Dumnezeu a oferit încă din timpul Vechiului Testament un răspuns clar și limpede. Apoi, în timpul Noului Testament, prin Moartea și Învierea Domnului Isus Hristos, ritualul Paștilor se reînnoiește și primește un sens definitiv, ce se actualizează la fiecare sărbătoare a Paștilor până astăzi, pentru fiecare dintre noi. Sunt, de fapt, trei etape importante în evoluția sărbătorii Paștilor, pe care le vom parcurge pentru a înțelege că Paștile Domnului însemnă de fapt și Paștile noastre, trecerea Domnului prin viața noastră.

1. PAȘTILE EVREILOR — TRECEREA DOMNULUI

‘Este jertfa ce o aducem de Paști Domnului, care în Egipt a trecut pe lângă casele fiilor lui Israel…’ (cf. Ex 12,27)

Încă din antichitate, popoarele nomade celebrau primăvara un ritual în care sacrificau un miel ca jertfă ce garanta prosperitatea, abundența roadelor, bunăstarea viitoare. Evreii erau un popor nomad în Egipt, format din păstori și agricultori ce cunoșteau acest ritual antic. Treptat, pe măsură ce Dumnezeu se dezvăluie acestui popor prin Moise, ritualul sacrificiului de primăvară primește un alt înțeles și devine pentru evrei cea mai importantă sărbătoare religioasă anuală: Paștile Domnului.

Care este, de fapt, originea sărbătorii Paștilor? Cartea Exodului (Ieșirii) ne spune cum fiii lui Israel se aflau în țara Egiptului slujind ca sclavi. Dumnezeu îl trimite pe alesul Său Moise pentru a elibera poporul, dar Faraonul se împotrivește. Atunci, Domnul, după ce trimite pedepse asupra egiptenilor, decide să intervină în mod miraculos pentru a-și elibera poporul. Dezvăluindu-i lui Moise planul Său, Domnul îi arată importanța acestui eveniment miraculos ca o reînnoire, un nou început, care conferă o nouă origine timpului: ‘luna aceasta să vă fie începutul lunilor, să vă fie întâia între lunile anului’ (cf. Ex 12,2). Apoi, îi oferă detalii rituale ce vor trebui respectate. Domnul prescrie ca fiecare cap de familie să-și aleagă ca animal de jertfă un miel de un an, de parte bărbătească, fără cusur, pe care să-l înjunghie în ziua a 14-a a lunii, către seară (cf. Ex 12,6). În continuare, îi prezintă modul de preparare și consumare a jertfei. Trupul mielului se va frige, dar fără a i se zdrobi vreun os, iar cu sângele lui se vor însemna porțile caselor evreilor. Cina se va lua în grabă, îmbrăcați ca pentru drum, având chiar și toiagul în mână.

Ne întrebăm de ce toate aceste reguli rituale? Domnul îi spune lui Moise: ‘deoarece este Paștile Domnului’ (cf. Ex 12,7-11). Cuvântul utilizat în limba ebraică (pesah), înseamnă ‘trecere’, deci am putea traduce Ťeste Trecerea Domnuluiť. Ce înseamnă această trecere a Domnului? Era cea de-a zecea pedeapsă ce urma să se abată asupra egiptenilor (moartea întâilor născuți ai oamenilor și ai animalelor), însă nu și asupra evreilor, căci ‘Domnul are să treacă să lovească Egiptul și, văzând sângele de pe pragul de sus al porții casei și de pe cei doi stâlpi, va trece pe lângă ușă și nu va îngădui nimicitorului să intre în casele voastre’ (cf. Ex 12,23). Cu alte cuvinte, trecerea Domnului aduce moarte pentru egipteni, dar cruță, ocrotește, casele fiilor lui Israel, însemnate cu semnul sângelui mielului. Astfel, se înțelege legătura directă dintre semnul sângelui mielului jertfit și trecerea Domnului.

Dumnezeu cere lui Moise ca această zi a trecerii Domnului, numită Paștile Domnului, să fie pomenită ca sărbătoare din neam în neam, precizând, din nou, importanța ei prin răspunsul pe care părinții vor trebui să-l dea noilor generații: ‘când copiii voștri vă vor întreba: ce înseamnă rânduiala aceasta? să le spuneți: Aceasta este jertfa ce o aducem de Paști Domnului, care în Egipt a trecut pe lângă casele fiilor lui Israel, când a lovit Egiptul, iar casele noastre le-a ocrotit’ (cf. Ex 12,26-27).

În acea noapte de Paști, poporul va ieși din Egipt (peste șase sute de mii de persoane), dar vor fi urmăriți de armatele faraonului. Atunci, Domnul va interveni din nou prin evenimentul miraculos al trecerii Mării Roșii. La porunca lui Dumnezeu, Moise, ridicând toiagul său, va separa apele și poporul va trece ca pe uscat, iar apoi, coborând mâna sa, armatele faraonului vor pieri în adâncul apelor. Ca urmare, trecerea Domnului include două intervenții divine: ocrotirea de îngerul nimicitor și trecerea Mării Roșii, ce marchează eliberarea definitivă din robia Egiptului.

Aceste evenimente istorice vor constitui fundamentul sărbătorii anuale a Paștilor, menită să reamintească poporului lui Israel istoria eliberării sale din sclavie și să-l ajute să retrăiască cu aceeași intensitate acel moment.

Sărbătoarea Paștilor va rămâne cea dintâi și cea mai importantă celebrare liturgică a poporului lui Israel, ce va marca începutul unei noi alianțe cu Dumnezeu. Trecerea Domnului este semnul fidelității lui Dumnezeu față de promisiunile făcute patriarhilor din vechime și va constitui fundamentul credinței și al istoriei poporului lui Israel. Atunci când poporul va trece printr-o perioadă de încercare, acest ritual îi va aminti că are mereu ajutorul Domnului care l-a eliberat din sclavia Egiptului și, astfel, cu încredere, va continua drumul spre Pământul Făgăduinței și își va reînnoi speranța venirii lui Mesia, Eliberatorul.

La nivel personal, evreul care participă la ritualul sărbătorii Paștilor ia parte la acel eveniment fondator prin care Dumnezeu, alegând un popor, l-a eliberat de sclavie și l-a condus pe parcursul istoriei. Trăind experiența Paștilor Domnului, persoana retrăiește bucuria eliberării și a ocrotirii divine, atât la nivel comunitar, cât și la nivel personal. Astfel, se reînnoiește încrederea în eliberarea definitivă a poporului lui Dumnezeu și speranța arătării gloriei Sale prin Mesia, Unsul Domnului.

La ceasul sărbătorii, familiile se reunesc solemn în jurul mesei pregătite conform tradiției Paștilor. La întrebarea rituală a fiului: ‘Ce înseamnă ritul acesta? De ce această noapte este mai deosebită decât celelalte?’, răspunde capul familiei, cu citate din Sfânta Scriptură ce amintesc minunile pe care Dumnezeu le-a făcut pentru poporul Său. Apoi, ceremonialul continuă cu consumarea rituală a alimentelor rânduite (pâinea azimă, vinul, mielul fript, ierburile amare și sosul), ca și cum aceea ar fi noaptea Trecerii Domnului, a eliberării lor.

Reluând periodic aceste ritualuri, se rememorează și se actualizează evenimentele istorice fundamentale ale poporului ales și, astfel, se întărește propria identitate religioasă și se confirmă misiunea personală, de-a lungul întregii vieți, așa cum cerea Domnul: ‘Să-ți aduci aminte de ieșirea ta din pământul Egiptului în toate zilele vieții tale’ (cf. Dt 16,3).

Meditând asupra ritualului Paștilor Domnului și aplicând pentru viața noastră spirituală, ne întrebăm: Cum celebrau evreii Paștile Domnului? Care considerau evreii că sunt evenimentele fondatoare ale istoriei și credinței lor? Care este rolul celebrării evenimentelor fondatoare, al sărbătorilor? Care sunt ‘evenimentele fondatoare’ ale vieții mele? Care este rolul celebrării ‘evenimentelor fondatoare’ din viața mea? Sărbătoresc împreună cu familia sau prietenii evenimentele acestea?

2. PAȘTILE DOMNULUI — TRECEREA DIN MOARTE LA VIAȚĂ

‘Înainte de Sărbătoarea Paștilor, știind Isus că a sosit ceasul Său, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl…’ (cf. Io 13,1)

Cunoscând bogatul simbolism al ceremonialului sărbătorii Paștilor evreilor, așa cum este prezentat în Vechiul Testament, vom trece acum la ritualul Paștilor Domnului Isus Hristos.

Mai înainte însă, trebuie spus că în decursul veacurilor trecute de la ieșirea poporului din Egipt și până la timpul lui Isus, celebrarea Paștilor evoluase și se schimbase. Anumite elemente, precum ungerea porților cu sângele mielului jertfit, sunt eliminate, iar altele noi, corespunzătoare evoluției istorice, sunt introduse. Astfel, locul pentru jertfirea mieilor este numai Templul, iar jertfa o poate face doar preotul, vărsând sângele mieilor pe altar. Deci, sărbătoarea Paștilor era, în jurul sec. I, în primul rând, o jertfă rituală la templu și, apoi, o masă rituală în familie.

Pornim de la contextul Cinei de taină pe care Isus o petrece cu apostolii. Sosind ziua Azimelor, trebuiau jertfite Paștile, adică împlinirea ritualului Legii Vechi. Era perioada în care, la templu, preoții jertfeau mieii de Paști. Așadar, putem afirma că ei vor celebra cu adevărat o cină de Paști, dar cu anumite particularități.

Petru și Ioan sunt trimiși să pregătească locul în care ‘se vor mânca Paștile’ (cf. Lc 22,7-13). La vremea cinei, împreună cu apostolii, Isus celebrează ritualul mesei Paștilor. Însă binecuvântând, frângând pâinea și oferind potirul, El vorbește despre trupul Său și sângele Său, care vor fi jertfite pentru mulți, spre iertarea păcatelor, prefigurând, astfel, trecerea Sa la Tatăl, Paștile Sale (cf. Mc 14,22-24). În timpul ceremonialului, Isus le cere apostolilor să repete acest ritual spre pomenirea Sa și precizează că aceasta este ‘Legea cea Nouă’ (cf. Lc 22,19-20). De asemenea, Domnul prevestește că acesta este ultimul Paști pe care îl mănâncă împreună, până când va veni timpul plinătății în Împărăția lui Dumnezeu (cf. Lc 22,15-16).

Apostolii, uimiți și tulburați, se vor împărtăși cu Paștile Trupului și Sângelui oferit de Isus. Însă, adevărata consumare a Paștilor Sale vor fi pătimirile și moartea prin răstignire pe cruce, momentul în care Hristos, Mielul lui Dumnezeu, luând asupra Sa păcatele lumii, își va oferi Spiritul Său Tatălui și va rosti cuvântul victoriei depline: ‘Împlinitu-s-a!’ (cf. Io 19,30). Acum, jertfa a fost adusă, Mielul a fost sacrificat. Urmează înjunghierea Mielului, ce deschide coasta preasfântă din care vor izvorî Sângele și Apa, semnele sfintelor Taine, cu care toți cei ce se vor însemna vor fi ocrotiți de lucrarea celui rău. Dar Paștile lui Hristos nu s-au încheiat cu moartea Sa răscumpărătoare. Abia acum, urmează momentul culminant: trecerea apelor morții, coborârea în adânc, sfărâmarea porților iadului și deschiderea porților raiului, spre viața veșnică.

Moise ridicase brațul său cu toiagul asupra apelor Mării Roșii ca să facă drum poporului lui Israel. Acum, la Paștile Sale, Hristos, întinzând mâinile Sale pe lemnul crucii și trecând cel dintâi din moarte spre viață, deschide tuturor oamenilor drumul spre Paștile Împărăției.

Ne întrebăm: oare putem numi pătimirea lui Hristos ‘Paști’, știind că ‘Paști’ înseamnă trecere? Sf. Augustin ne răspunde cu textul Evangheliei de la Ioan: ‘Înainte de sărbătoarea Paștilor, știind Isus că a sosit ceasul Său, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl…’, arătând că este Hristos Cel care trece din această lume la Tatăl, căci prin pătimire Domnul a trecut din moarte la Viață.

Dar cum a avut loc trecerea de la simbolismul Paștilor Legii vechi la cel al Paștilor lui Isus Hristos?

Ne amintim că în centrul sărbătorii Paștilor evreilor era mielul jertfit. La Cina de taină, este Isus, care rostind ‘acesta este trupul meu’ și ‘acesta este sângele meu’, se identifică cu jertfa și se oferă ca hrană apostolilor. El este noul ‘Miel al lui Dumnezeu’, despre care Ioan Botezătorul prevestise că ‘va ridica păcatul lumii’ (cf. Io 1, 29).

Atunci, mijlocitorul vechii alianțe era Moise. Acum, Hristos este și arhiereul mijlocitor și mielul jertfei: ‘Căci Hristos, venind ca arhiereu al bunătăților viitoare, a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său și a dobândit o veșnică răscumpărare’ (cf. Evrei 9, 11-12); așa cum, ulterior, scria Sf. Ioan Gură de Aur: ‘căci Tu ești Cel ce aduci și Cel ce Te aduci, Cel ce primești și Cel ce Te împărțești, Hristoase Dumnezeule…’.

Gesturile rituale pe care Isus le săvârșește la ultima cină au și o valoare profetică, dar și una de consacrare. Nu conduc doar la un eveniment trecut, ci prevestesc un eveniment viitor. Nu invită la consumarea unei jertfe lipsite de viață ci, mai mult, anticipează miracolul unui Trup și Sânge plin de darul vieții, care va deveni dătător de Viață. Acesta este pasul esențial și definitiv pe care Paștile lui Hristos îl împlinesc.

Așadar, noua jertfă a Paștilor lui Hristos este însuși Trupul și Sângele Său oferită pentru răscumpărarea păcatelor și eliberarea din robia morții. Este o adevărată trecere spre o nouă jertfă ce stabilește o nouă lege, o nouă alianță cu Dumnezeu, ce generează în timp un nou popor al lui Dumnezeu. Noua lege își are originea în ritualul Paștilor ebraice, dar îi conferă sărbătorii o nouă semnificație, un nou înțeles. Astfel, prin Paștile Domnului Hristos, Cel care trece din moarte la Viață, oferindu-și Trupul și Sângele pentru a elibera de păcat și a da Viață, se încheie o alianță, nu doar cu fiii lui Israel, ci cu întreaga umanitate.

De asemenea, Isus introduce și o nouă comemorare: ‘aceasta să o faceți spre pomenirea mea’ (cf. Lc 22,19). Astfel, pornind de la sărbătoarea Paștilor evreilor, care pomenea evenimentul eliberării poporului lui Israel în timpul lui Moise, se trece la Paștile lui Isus, pomenirea evenimentului eliberării din robia păcatului prin moartea și Învierea lui Hristos. Aceasta este porunca ce va perpetua noul ritual, însă nu doar ca o amintire pioasă și o retrăire a unor evenimente istorice, ci ca o prezență reală și actuală, ce reînnoiește jertfa morții și Învierii lui Hristos pe masa Sfântului Altar, nu doar o dată pe an, ci zilnic.

Minunata victorie asupra morții și strălucitoarea Înviere a lui Hristos marchează, astfel, pasul definitiv al eliberării noastre din păcat și din umbra morții.

Iubiți credincioși, să recapitulăm: Cum a celebrat Isus Paștile Sale? (caracteristici asemănări/deosebiri cu Paștile iudaice) Cum s-a făcut trecerea de la Paștile evreilor la Paștile lui Hristos? Ce înseamnă ultimul cuvânt al lui Isus ‘împlinitu-s-a’? Iar acum, să ne întrebăm: Cine sunt eu? Care este identitatea mea? (creștină, socială, familială, etc) Cum îmi hrănesc, alimentez propria identitate?

3. PAȘTILE NOASTRE — TRECEREA DE PE PĂMÂNT LA CER

‘Curățiți aluatul cel vechi, căci Paștile nostru Hristos s-a jertfit pentru noi’ (cf. 1Cor 5,7)

Prin apostoli și urmașii lor, noul ritual al celebrării Paștilor va continua, având în centrul lui trecerea din moarte la viață a Domnului nostru Isus Hristos, jertfa răscumpărătoare și de viață dătătoare pentru toți oamenii de pretutindeni. În timpul sec. al II-lea, după distrugerea Templului din Ierusalim și dispariția preoției levitice, jertfele de sânge la Templu încetează.

Biserica primelor secole împlinind porunca Domnului, celebra acest ritual, fiind ‘stăruitori în învățătura apostolilor și în comuniunea frățească la frângerea pâinii și la rugăciune’ (cf. Fapte 2, 42). Comunitatea credincioșilor asculta Cuvântul și se hrănea cu pâinea și vinul, devenite prezență a Domnului Isus Hristos mort și Înviat, semne reale ale eliberării din sclavia păcatului și ale noii alianțe. Cuvintele rostite de Isus la ultima Cină devin formulele noului ritual în care Trupul și Sângele Domnului reprezintă garanția Învierii viitoare și a Vieții veșnice: ‘cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi’ (cf. Io 6,54). Chiar mai mult, cel care va asculta cuvântul Său și va crede în Tatăl va dobândi Viața veșnică și va trece din moarte la Viață (cf. Io 5, 24).

Ce reprezenta acest ritual pentru creștinii primelor secole? Sărbătoarea Paștilor reînnoia pătimirea lui Hristos și trecerea Lui din moarte la viață, dar și trecerea creștinului botezat prin moarte la viață, precum și trecerea din această viață spre viața veșnică. Căci ‘Paștile adevărat este dincolo — scrie Origen — este Paștile Ceresc ce se va celebra în Patria fericirii’. Ca urmare, Paștile Domnului este pentru noi un dar al lui Dumnezeu, însă trebuie să devină și o victorie dobândită de fiecare creștin, așa cum rezumă Sf. Augustin: ‘Paștile este trecerea prin pătimire’.

Atunci, am fi tentați să întrebăm ‘Ce legătură am eu cu Paștile Domnului?’. Ne răspunde Sf. Apostol Petru: ‘El însuși, pe lemn, a purtat păcatele noastre în trupul Său pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate’ (cf. 1Pt 2, 24), iar Sf. Augustin explică: ‘deoarece El a murit pentru păcatele noastre și a Înviat pentru îndreptarea noastră, în pătimirea și Învierea Domnului este sfințită trecerea noastră din moarte la viață’. Astfel, Paștile lui Isus nu este doar trecerea Lui ca persoană, ci este o trecere colectivă, este trecerea întregii omeniri. Nu sărbătorim doar Paștile Domnului, sunt și Paștile noastre. Este trecerea noastră cu Hristos la Tatăl, de pe pământ la Cer, căci: ‘Hristos, Paștile nostru s-a jertfit pentru noi’ (cf. 1 Cor 5, 7). Putem afirma că Paștile li Hristos reprezintă trecerea Domnului prin istoria întregului neam omenesc, deci și prin viața noastră.

În continuare, ne întrebăm: ‘Oare când primim, noi, cei de astăzi, acest dar, al trecerii cu Hristos prin moarte spre viață, al Paștilor Domnului?’.

Ne răspunde Sf. Apostol Pavel, că acest dar, îl primim atunci când, prin Botez, ‘ne îmbrăcăm în Hristos’ și, trecând prin apele morții, înviem împreună cu Hristos: ‘ne-am îngropat cu El în moarte prin Botez, pentru ca precum Hristos a înviat din morți, prin Slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții’ (cf. Rom 6, 4).

Poporul lui Israel a fost eliberat din sclavie prin miracolul trecerii Mării Roșii, când toiagul lui Moise, înălțat, separa apele pentru ca poporul să treacă spre malul liniștit. Acum, la Paștile Domnului, Hristos, înălțat pe lemnul Crucii, sfințește apele morții, trecându-ne pe noi spre malul liniștit, spre Patria Cerească.

Prin Paștile Sale, Hristos Înviat deschide drumul Paștilor noastre, al trecerii noastre, din moarte la viață și de pe pământ la Cer, căci ‘dacă Spiritul Celui care L-a înviat pe Isus Hristos din morți locuiește în voi, Cel care L-a înviat pe Hristos din morți va învia și trupurile voastre muritoare prin Spiritul Lui care locuiește în voi’ (cf. Rom 8, 11). Acum, este rolul nostru ca, trecând prin această viață, să păstrăm darul primit, pentru ca El să devină garanție a vieții veșnice. Astfel, celebrând sărbătoarea Paștilor Învierii lui Hristos, suntem invitați să nu trăim după trup, ci să murim împreună cu El păcatelor și să înviem spre viața nouă a harului Spiritului Sfânt.

Ce înseamnă, deci, pentru noi sărbătoarea Paștilor Domnului? Cei care astăzi sărbătorim Paștile nu suntem chemați să medităm doar la un eveniment istoric trecut, la moartea și Învierea lui Hristos la Ierusalim, ci să medităm și asupra semnificației riturilor celebrate și să trăim prin credință această sărbătoare la persoana întâi, căci Hristos a murit pentru păcatele mele și a Înviat pentru îndreptarea mea (cf. Rom 4, 25).

Trecerea noastră din moarte la viață, împreună cu Hristos, se realizează prin credință, în Botez, dar acum viața noastră ‘este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu’ (cf. Col 3, 3), scrie Sf. Pavel. Ca urmare, atunci când Hristos, Viața noastră, se va arăta în gloria Sa, și noi, împreună cu El, ne vom arăta întru slavă. (cf. Col 3, 4). Așadar, trecerea noastră din moarte la viață, realizată prin credință, se desăvârșește prin speranța învierii viitoare și a gloriei finale.

Chiar dacă ființa noastră, ‘omul cel dintâi’, este din pământ și pământesc, prin calea deschisă de Învierea lui Hristos, vom putea îmbrăca și noi haina ‘omului ceresc’, iar trupul nostru muritor se va îmbrăca în nemurire (cf. 1 Cor 15, 53). Acesta va fi momentul victoriei depline asupra morții și a ‘boldului ei’.

Prin Botez cu toții am trecut cu Hristos la Tatăl, dar fiecare dintre noi, cei de astăzi, mai avem de trecut prin această viață. Credința ne dobândește iertarea păcatelor și speranța Vieții veșnice, dar lupta noastră continuă. Suntem trecători prin lumea aceasta, însă, dacă nu trecem la Domnul care rămâne în veci, atunci vom trece cu lumea care este trecătoare (Sf. Augustin).

Deci, am văzut că la Paștile Domnului, Isus a trecut prin istoria întregului neam omenesc, lăsând urma mântuirii și a învierii dar, oare trecerea noastră prin această viață ce lasă în urma ei?

Și atunci, ne întrebăm, din nou, ce înseamnă Paștile pentru noi, cei de astăzi? Paștile sunt trecerea noastră spre ceea ce nu este trecător, spre Dumnezeu care rămâne în veci, prin mijlocirea harurilor pătimirii Domnului nostru Isus Hristos și a glorioasei Sale Învieri.

Așadar, dacă astăzi fiii noștri ne întreabă: ce înseamnă acest ritual? De ce trebuie să participăm la această sărbătoare? Care este semnificația ei? Să răspundem, cu bucuria celor înviați cu Hristos prin Botez, că este cea dintâi sărbătoarea a noastră, a creștinilor, și cea mai importantă, în care Hristos a Înviat pentru ca noi să putem trece de pe pământ la Cer.

Ca urmare, cu bucurie să-I mulțumim lui Dumnezeu, Cel care ne-a dăruit biruința prin Domnul nostru Isus Hristos (cf. 1 Cor 15, 57).

Acum, la încheierea itinerariului nostru spiritual să ne întrebăm: Cum devin Paștile lui Hristos Paștile noastre? Cum se face trecerea noastră de pe pământ la Cer? Ce importanță are pentru mine apropiata sărbătoare a Paștilor? Cum mă pregătesc?

Iubiți credincioși,

Înainte de a încheia acest mesaj pastoral, doresc să vă împărtășesc câteva dintre obiectivele actuale ale Eparhiei noastre.

În fiecare primăvară rememorăm cu reverență episcopii mărturisitori ai credinței, trecuți la Domnul. În acest sens, dorim să mulțumim tuturor acelora care, răspunzând cu generozitate apelului nostru, au trimis fotografii, documente, obiecte sau date inedite despre eminentul nostru Arhipăstor, Cardinal Iuliu Hossu. În continuare vă invităm dacă aveți asemenea documente să ni le faceți cunoscute. Cu voia Bunului Dumnezeu, procesul de beatificare al episcopilor noștri avansează și ne rugăm ca, în curând, să putem participa la momentul celebrativ al ridicării lor la cinstea altarelor. În semn de omagiu adus memoriei lor, continuăm monumentala construcție a Catedralei noastre, solicitându-vă sprijinul în rugăciune, și, după posibilități, pe plan material.

În luna mai vom avea bucuria de a primi vizita confraților noștri episcopi catolici, în Urbea noastră, cu ocazia Sesiunii de primăvară a Conferinței Episcopilor din România.

Rămânem, în continuare, uniți în rugăciune pentru a avea cât mai curând marele har de a putea primi vizita Sfântului Părinte Papa Francisc în țara noastră.

Iubiți credincioși,

Paștile Domnului aminteau minunea eliberării din robia egiptenilor, prevestind eliberarea viitoare, definitivă, a poporului lui Israel. Învierea Domnului, minunata trecere din moarte la Viață, este împlinirea eliberării neamului omenesc din robia păcatului. Paștile pe care astăzi le celebrăm ne amintesc de trecerea Domnului nostru Isus Hristos din moarte la viață și prevestesc trecerea noastră, împreună cu El, de pe pământ la Cer.

Așa cum am văzut, de la trecerea Domnului la trecerea noastră, putem marca trei momente. Primul, Paștile Domnului, care, în Vechiul Testament, semnificau trecerea Domnului, ocrotind casele fiilor lui Israel, și, apoi, trecerea eliberatoare a Mării Roșii. Al doilea, Paștile lui Hristos, la ultima cină, cu ritul prefigurativ al Noii Legi, întru jertfirea Trupului și Sângelui Său, iar, apoi, trecerea prin moarte la Înviere. Paștile noastre, al treilea moment, încep cu trecerea prin apele morții spre viață, prin Botez, dar se vor împlini numai la trecerea cu bine a pragului morții spre Viața cerească, spre Ospățul definitiv al Mielului.

Aceste momente sunt cu măiestrie rezumate de Sf. Ioan Damaschinul: ‘Ziua Învierii, să ne luminăm popoare! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la Viață și de pe pământ la Cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântarea de biruință’.

Deci, reluând, putem afirma: pentru că este Ziua Învierii, să ne îmbrăcăm în lumină, să ne curățim sufletele, pentru că este Trecerea Domnului, sunt Paștile Domnului, căci din moarte la Viață și de la cele pământești la cele cerești, Hristos, Dumnezeul nostru, ne-a trecut și pe noi, cei care cu credință și speranță intonăm cântarea de învingere: ‘Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!’.

Cu suflete pline de lumină, să trecem cu Hristos prin moarte spre Viață, cu speranța că la ceasul rânduit, alături de Cel Înviat, vom celebra Ospățul Mielului Ceresc!

La Trecerea Domnului prin viața noastră, vă doresc sărbători binecuvântate, iar bucuria Învierii să anime toate zilele vieții noastre!

HRISTOS A ÎNVIAT!

? FLORENTIN

Episcop de Cluj-Gherla

Dată în Cluj-Napoca, din reședința episcopală, la mărita Sărbătoare a Învierii din morți a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, Anul Domnului 2017, la 316 ani de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, la 163 de ani de la întemeierea binecuvântatei Eparhii de Cluj-Gherla, în al cincilea an de pontificat al Sf. Părinte Papa Francisc, în al XXI-lea an al episcopatului nostru și al XV-lea în tronul acestei eparhii.

 

sursa

Comments

comments

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu