Închide

Până unde va fi susținută U Cluj de Primărie și Universități? Plus: un model de urmărit la Timișoara

SportTop News by Catalin Suciu - oct. 18, 2016 1 2648

Universitatea Cluj își continuă drumul spre promovare în liga a III-a. A remizat o singură dată, la Arieșul Turda, dar a fost mai mult o întâmplare pentru că, peste doar câteva zile, formația lui Popescu s-a impus în Cupă în fața aceluiași adversar cu 5-1.

E un marș solitar spre promovare într-o competiție de amatori. Dacă la U se fac antrenamente zilnic, celelalte formații abia se strâng înaintea meciului ca să facă unul sau două antrenamente. Este de așteptat, de altfel, ca U se câștige detașat seria și să facă pasul spre liga a III-a. Dar nici acolo situația nu diferă foarte mult. Iar susținerea financiară din partea Primăriei și a celor șase universități (DETALII AICI) din Cluj o ajută pe U, dar până la un punct.

În acest sezon, Universitatea dispune de un buget de 22.200 de euro, din partea „Asociației Club Sportiv de Fotbal „Alb-Negru” al Studenților Clujeni”, structură sportivă de drept privat, nou-înființată, care utilizează acronimul U Cluj.  Și vă prezentăm exact proveniența banilor de care dispune U.

Patrimnoniul inițial – 15.000 de euro, potrivit Hotărârii aprobate în Consiliul Local, din care:

*Primăria – 10.000 de euro
*Universitatea Babeș-Bolyai – 1000 de euro
*Universitatea de Medicină și Farmacie – 1000 de euro
*Universitatea Tehnică -1000 de euro
*Universitatea de Științe Agrigole și Medicină Veterinară -1000 de euro
*Universitatea de Arte și Design  -500 de euro
*Academia de Muzică Gheorghe Dima-500 de euro

Celor 15.000 de euro se mai adaugă cotizațiile anuale ale membrilor asociați în valoare de 7200 de euro.

Cuantumul cotizațiilor anuale

*Primăria – 5000 de euro
*Universitatea Babeș-Bolyai – 500 de euro
*Universitatea de Medicină și Farmacie – 500 de euro
*Universitatea Tehnică– 500 de euro
*Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterninară – 500 de euro
*Univeristatea de Artă și Design – 100 de euro
*Academia de Muzică Gheorghe Dima – 100 de euro

Buget total – 22.200 de euro

Susținere până în liga a doua

Suma totală a bugetului Universității poate părea derizorie, dar e suficientă pentru liga a IV-a județeană. Emil Boc a anunțat și public că primăria va continua să susțină echipa Universității, însă numai într-o anumită măsură. Dacă banii alocați clubului sunt suficienți pentru al patrulea eșalon, poate și pentru al treilea, în momentul în care echipa ar ajunge în liga secundă, situația ar deveni extrem de complicată, mai ales în formatul actual al campionatului, unde există o singură serie cu 20 de echipe. Dincolo de nevoile financiare care țin de transferuri de jucători, de salariile care cresc considerabil, aici ești nevoit și să faci deplasări extrem de lungi și obositoare, care necesită și cazări suplimentare.

„Am discutat cu toți rectorii și la unison, de la UBB (Universitatea Babeș-Bolyai), UMF (Universitatea de Medicină și Farmacie), USAMV (Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară) Universitatea Tehnică, Univeristatea de Artă și design la Muzică, toți au spus da unui proiect nou, de la zero, pentru a construi Universitatea Cluj cu sprijinul financiar al primăriei până spre liga a doua, sprijin esențial”, spunea Boc în vara acestui an.

Odată cu liga a II-a echipa ar avea asftfel nevoie de un sponsor principal de anvergură. De un patron, pe scurt, care să aloce sume considerabil mai mari. Un buget la liga secundă, cu care să te poți lupta la promovare, depășește 1 milion de euro.

Socios? Un vis frumos

În strategia de redresare a Universității e cuprins și un capitol prin care suporterii pot deveni membri asociați. Adică contribuabili, pe modelul unor alte echipe din străinătate, de prin campionate civilizate.

„Va fi o cotizaţie anuală, iar fiecare suporter, fiecare persoană fizică poate deveni membru-susţinător al clubului. După ce se atinge un anumit număr de membri, de ordinul sutelor, se va alege dintre aceştia un reprezentant în consiliul director. În două-trei săptămâni vom porni o campanie de acest gen, durează, pentru că se vor emite carduri şi trebuie pus la punct mecanismul”, spunea Radu Constantea, președintele Consiliului Director, pentru stiridesport.ro. Ideea pare bună pe hârtie. În practică? Vom vedea.

poli-suntem-noi

Modelul Poli

Politehnica Timișoara, echipa înființată de suporteri din Liga a V-a și susținută de diverși sponsori locali până în liga a II-a, acolo unde evoluează acum, au implementat o strategie similară. „Într-un oraș al premierelor, alături de un club ce își dorește a fi o premieră pentru tot ceea ce înseamnă sportul românesc, dorim să reinventăm împreună conceptul de societate sportivă. Pe lângă beneficiile de mai jos, vă oferim posibilitatea de a veni şi a ne ajuta să schimbăm împreună mentalitatea colectivă cu privire la ce înseamnă un club de fotbal şi relația suporterului față de echipa iubită. Devino acum membru cotizant și pune umărul la clădirea Politehnicii curată și mândră, așa cum ne-o dorim cu toții!„, e anunțul conducerii Politehnicii pentru susținătorii săi. Clubul are semnate parteneriate cu zeci de firme și branduri timișorene prin care, de exemplu, dacă ajungi membru cotizant, beneficiezi de reduceri substanțiale la produsele lor.

Pentru sezonul competiţional 2016 – 2017 s-au stabilit patru tipuri de membri cotizanți: Junior – 100 de lei/sezon dedicat tinerilor poliști până în 23 de ani, Viola – 200 de lei/sezon pentru violeții de toate vârstele, Gold – 500 de lei/sezon pentru cei ce vor să se implice mai mult și Platinum – 1000 de lei/sezon pentru cei privilegiați la meciurile echipei de pe teren propriu. În funcție de cardul pentru care optezi, beneficiezi de diverse facilități. La Poli există și un magazin online bine pus la punct, de unde îți poți comanda produse cu însemnele clubului, de la tricouri, la fulare și alte accesorii, iar toţi membrii primesc în momentul achitării cotizaţiei o legitimaţie și au drept de vot la Adunarea Generală a Membrilor Cotizanți organizată anual pentru a vota președintele clubului.

În liga a III-a, anul trecut, Politehnica Timișoara avea 259 de membri cotizanți, potrivit documentelor oficiale, iar cuantumul sumelor strânse a ajuns la 89.653 de lei, în jur de 20.000 de euro.

Doar că fanii timișoreni sunt printre cei mai bine organizați din România.

ANALIZĂ Mai vrei să te faci fotbalist? Realitatea tristă a sportivilor din zilele noastre

ANALIZĂ Fotbalul românesc a existat și înaintea lui Sînmărtean. Unde-au dispărut “mingicarii” Diviziei A?

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.