Închide

Organizația de tineret a PNL este condusă de o clujeancă

ActualitatePolitica by Actual de Cluj - sept. 13, 2016 0 1000

În cadrul Şcolii Politice de Vară a Tineretului Național Liberal, ce a vut loc la final de săptămână în Eforie Nord, s-a întrunit și Colegiul Director Naţional. Clujeanca Maria Forna a fost desemnată președinte executiv la nivel național, iar la nivel local a preluat funcția de președinte unic al tineretului liberal.

“Încrederea acordată de colegii mei mă onorează şi mă responsabilizează iar poziţiile dobândite în cadrul organizaţiei de tineret se datorează echipei de tineri. Mă bucur că la nivel judeţean am reuşit să realizăm fuziunea completă a celor două foste formaţiuni de tineret şi sunt convinsă că noul biroul al TNL Cluj va da măsura valorii sale în cel mai scurt timp, prin proiecte şi acţiuni politice prin care tinerii din judeţul Cluj se vor identifica” a transmis Maria Forna.

Înainte de a deveni președinte executiv,  Maria Forna ocupa funcţia de prim-vicepreşedinte al TNL.

Şcoala Politică de Vară a Tineretului Naţional Liberal a avut ca tema “Tradiţie versus Oportunism Politic”. Au fost prezenți la eveniment peste 400 de tineri liberali din toată țara. De la nivelul TNL Cluj a fost prezentă o delegaţie formată din 30 de tineri care au luat parte la dezbaterile susţinute de co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, co-preşedinţii TNL, Sorin Moldovan şi Costel Alexe, deputaţii Mihai Voicu, Florin Alexe şi Cezar Preda, precum şi rectorul Universităţii de Vest Timişoara, Marilen Pirtea.

„Tema evenimentului din acest an este considerată de către TNL o componentă a construcţiei culturii politice pentru alegătorii din România şi o necesitate în contextul actual în care, formaţiuni politice conjuncturale, neancorate în tradiţie, valori şi direcţie politică, speculează volatilitatea emoţională a electoratului. Politica în România trebuie privită ca profesie şi susţinută de profesionişti, în detrimentul oportunismului politic. Rădăcinile istorice puternice, longevitatea şi continuitatea sunt bazele pe care trebuie construit viitorul politic al României” – au transmis reprezentanții TNL Cluj.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu