O universitate din Cluj se laudă după ce s-a clasat printre cele...

O universitate din Cluj se laudă după ce s-a clasat printre cele mai bune 500 din lume în arte și științe umaniste: “cu atât mai remarcabil cu cât există subfinanțare cronică”

by -
0 576

Cea mai mare universitate din țară după numărul de studenți ajunge în sfârșit în topul celor mai bune … 500 din lume, prin facultățile din arte și științe umaniste.

E vorba de universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, ce a aflat ieri că a ajuns în sfârșit în top 500 cele mai bune universități din lume, în clasamentul internațional QS World University Rankings pe domenii generale și specifice.

Criteriile de clasificare în top au fost reputația academică prin anchetă de specialitate, reputația la nivelul angajatorilor – tot prin anchetă de specialitate, citările publicațiilor în sistemul SCOPUS și în fine indicele Hirsch în sistemul respectiv.

La nivel general universitățile au fost clasificate în categoriile Arte și Științe Umaniste, Inginerie și Tehnologie, Științe ale Vieții și Medicină, Științe ale Naturii și respectiv Științe Sociale și Management. Dintre cele aproape 100 de universități din România, apar doar membrele Consorțiului „Universitaria” – universitățile din București, Cluj-Napoca (UBB), Iași (UAIC), Timișoara (UVT) și Academia de Studii Economice (ASE) – și toate sunt în pluton, după poziția 700.

Cu o excepție, în domeniul general Arte și Științe Umaniste, unde una dintre universități, UBB Cluj, a reușit să se claseze în top 500 cele mai bune, din aproape o mie evaluate.

În cadrul domeniilor specifice, UBB este prima din țară în Arheologie, Istorie, Teologie-Studii Religioase, Psihologie, Științe ale Pământului-Marine, Servicii de Ospitalitate și Studii Politice-Internaționale. “Aceste performanțe  sunt cu atât mai remarcabile cu cât există o subfinanțare cronică a învățământului superior din România, astfel încât puținele resurse de excelență și de cercetare sunt adesea utilizate pentru menținerea unei bune funcționări a universității, deviind astfel de la misiunea lor principală, și anume dezvoltarea și susținerea excelenței universitare în competiția internațională a universităților”, arată conducerea UBB Cluj.

Cele mai bune universități din lume sunt, și în această ediție din clasament, Massachusets Institute of Technology (MIT), Stanford și Harvard. Pe următoarele poziții sunt universitatea din Cambridge, California Institute ot Technology (Caltech) și universitatea din Oxford.

Citește și:

Cea mai mare universitate din țară vrea să ajungă în topul celor mai bune 500 din lume cu buget anual de jumătate de milion de euro și site pe wordpress

Comments

comments

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu