O cruce pentru Mandița
EducaţieIstorieRecomandarea redacției by Catalin Suciu - oct. 26, 2015 0 2184
Urmașii Smarandei Brăescu au încercat ani de zile să obțină o recunoaștere a locului de veci unde se presupune că e îngropată celebra aviatoare. Ea, Smaranda, cea care bătut mai multe recorduri mondiale și-a ajuns o celebritate internațională într-o perioadă tulbure, pentru a sfârși apoi în uitare în cimitirul central din Cluj. Un proces inițiat cu multă dibăcie de comuniști și desăvârșit după 1990. ”A fost o pasăre care pur și simplu n-a suportat să stea într-o colivie.”
”Vreau să fiu pilotă, vreau avionul meu”. Gândul adolescentei prinsese viață la începutul veacului 20, mai precis prin 1912.
Asta le-a spus Smaranda părinților, iar apoi fratelui său Tache Brăescu, un mare pasionat de aviație. Treceau seri întregi în care îl auzea cum povestea cu iscusință și aplecare despre măiestria cu care Aurel Vlaicu sfida toate legile pământene. Era perioada în care omul prinsese, la propriu, aripi.
N-a trecut mult, iar Samaranda s-a prezentat la Tecuci, la Școala de Aviație și-a cerut să se înscrie. Colonelul Enescu Athanase a rămas perplex, n-a mai auzit de o asemenea năstrușnicie: “Cum să zboare o femeie? Pleacă, fato, de aici”. A ieșit Mandița, căci așa era alintată în familie, și-a promis că într-o zi va pilota un avion. A fost refuzată peste tot în România pentru că o asemenea îndeletnicire, de a zbura, era de neconceput pentru o femeie, dar peste o vreme, când va fi împlinit deja 30 de ani, Mandița ajunge la Berlin, la școala de parașutism “Schroeder”.
Luni de antrenament cot la cot cu bărbații și urmează primul test. Îl trece, visul continuă, nu-l trece, la revedere, zbor!
E 5 iulie 1928, iar Smaranda Brăescu sare de la 600 de metri , după ce semnează un document, pe propria răspundere. Aterizează perfect și devine , astfel, prima parașutistă din istoria României. A treia din Europa. Dar Mandița e abia la început. Urmează alte salturi la 1000 de metri , ba chiar de la 2000. Suferă un accident cumplit din cauza vântului, la Satu-Mare, la un miting aviatic, dar nu renunță și după aproape o jumătate de an se recuperează, iar în 1931, într-un octombrie mai rece ca niciodată, Smaranda sare de la 6000 de metri. “Plângeam epuizată, privind ca prin vis linia de argint a Ialomitei”, nota Mandița într-unul dintre jurnalele sale. A aterizat fără probleme. Record mondial feminin!
Următoarea ispravă vine tocmai de peste ocean. Românca ajunge în SUA, la Sacramento, iar americanii vor asista la o performanță “uluitoare”. Smaranda Brăescu apare în fața blițurilor îmbrăcată într-un costum popular. E zâmbitoare și gata să intre în istorie pentru totdeauna. Stârnește uimire, admirație și curiozitate. Va urca cu un avion până la 24.000 de picioare, în cer și va sări cu parașuta. “This is crazy!”, aveau să noteze jurnaliștii americani. Dar Mandița zboară pe 19 mai 1932 de la 7400 de metri direct în cărțile de istorie. Rămâne fără mască de oxigen și aproape sufocându-se, românca aterizează după de 25 de minute.
Vestea circulă cu rapiditate spre Berlin, acolo unde își începuse aventura, la școala Schroeder, ajunge la Paris, la Londra , la București, la Roma, peste tot. Recordul mondial masculin e bătut de o româncă zâmbitoare și pasionată! Atât de pasionată încât, tot în SUA, Mandița va urma cu succes și școala de aviație, obținând și brevetul de zbor.
În 1935 ajunge în Anglia, de unde va zbura cu un Miles Hawk peste canalul mânecii, până în Franța, pe o ceață cum nu mai văzuse. E o evadare , practic, pentru că englezii susțineau că românca ar mai avea nevoie de ore de zbor. Fuge, totuși, înarmată cu credință și ajunge la destinație. E primită de șefi de stat, e decorată de Carol al II-lea, e iubită și admirată în toate colțurile lumii.
În al doilea Război Mondial se înscrie ca voluntar, în detașamentul VII Cornești, luptând pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Face parte din Escadrila Albă și execută numeroase misiuni care vizează salvarea răniților, depășind de nenumărate ori linia frontului. E decorată pentru actele de vitejie, numai că în 1946 comuniștii ajung la putere.
Mandița semnează o petiție prin care condamnă legitimitatea alegerilor, afirmând că au fost trucate. E condamnată la închisoare în contumacie, e dușman al statului!
”Ea a fost ca o pasăre răzvrătită. Au încercat s-o bage în colivie, dar și-a luat mereu zborul. Comuniștii au hăituit-o , au urmărit-o, dar n-au putut s-o prindă niciodată”, povestește astăzi Tudor Sireteanu, nepotul Mandiței.
Iată cum, marea aviatoare care-a purtat drapelul românesc pe cele mai înalte culmi, a ajuns vânată de Securitate. A fugit, s-a adăpostit la Congregația Maicii Domnului din Jucu, fiind apropiată întotdeauna de măicuțele Congregației. Tot ele aveau s-o îngrijească până la finalul vieții.
“Peste 100 de semnatari ai petiției au fost anchetați și condamnați după un proces care a durat o săptămână. Mandița a fugit și s-a ascuns o perioadă la un frate, apoi a plecat în Moldova, îmbrăcând straiele unei măicuțe greco-catolice. Era deja cu sănătatea șubredă, apoi a făcut un cancer mamar.
Există mărturii că a plecat apoi în Cluj, la Congregația Maicii Domnului, unde s-a adăpostit. Măicuțele au avut grijă de ea până în ultimul moment”, adaugă Tudor Sireteanu.
Smaranda Brăescu foto: arhivă Tudor Sireteanu, neptot al celebrei aviatoare
Pe 2 februarie 1948, Smaranda a zburat spre cer și nu s-a mai întors. Un ultim zbor, o ieșire din scenă cu fruntea sus. Tot măicuțele congregației au înmormântat-o creștinește în Cimitirul Central din Cluj, dar sub numele de Maria Popescu. De ce? Pentru a -i da un răgaz de odihnă după doi ani în care comuniștii au urmărit-o și-au încercat s-o închidă. Pe ea, pe cea mai liberă dintre toate.
Fostul colonel Neculai Staicu-Buciumen a urmat parcursul Smarandei și-a obținut dovezi notariale cu mărturii ale măicuțelor ce-au grijit de Smaranda până la final. După ani de zile de căutări, a identificat și locul, parcela B II 1550. “Eu și sora mea ne-am luptat ani de zile pentru o recunoaștere a locului. Sora mea Ana Maria a murit anul trecut și până-n ultimul ceas n-a avut liniște. A urmărit traseul Smarandei, mătușii noastre, până la final. Noi am trimis apoi o solicitare Primăriei Cluj și-am cerut să-i fie pusă măcar o cruce la căpătâi Smarandei. Pe acel loc unde a fost înhumată Maria Popescu, e astăzi un alt nume, o persoană de etnie maghiară, Szasz Gerone. Am fi dorit măcar o cruce pentru Smaranda”, spune Tudor Sireteanu.
Astfel, în 2011 a trimis o solicitare Primăriei Cluj și-a primit un răspuns birocratic.
Colonelul în rezervă Staicu Buciumani, ajuns la 95 de ani, s-a zbătut ani de zile pentru o reparație morală față de cea care a fost Smaranda Brăescu, dar din motive de sănătate, acesta nu mai poate continua demersul.
“Eu sper în continuare. În amintirea surorii mele Ana Maria, care-a sperat până în ultima clipă, în amintirea mătușii Smaranda Brăescu, care a făcut niște lucruri pentru țara asta. Are câteva recorduri mondiale, a dus numele României peste tot și și-a cinstit țara. Nu ne asumăm niciun merit, dar ne mândrim cu ea. A fost primită de șefi de guverne, de stat, de ambasadori și la toate mitingurile aviatice scotea costumul de parașutistă și se îmbrăca în costum popular. A avut un patriotism care poate părea desuet acuma.
Sunt câteva lucruri care ar trebui răsplătite măcar cu un mormânt. Inclusiv Nicolae Iorga spunea că această femeie de ispravă ar avea nevoie de un loc în care să se odihnească”, mai spune Tudor Sireteanu, azi director al Institutului de Mecanici Solide din cadrul Academiei Române.
Un alt luptător efervescent al cauzei Smaranda Brărescu este Laurențiu Buzenchi, președinte la ARPIA Cluj (Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii) și căpitan comandor de aviație în rezervă.
Iar după mai multe memorii adresate autorităților de diverse persoane, Buzenchi a primit, în final, răspunsul așteptat de atâția ani.
“Am obținut acordul de la primărie pentru un loc în care vom încerca să dezvelim un monument în memoria Smarandei. Avem acordul, acum lucrăm la certificatul de urbanism și sper să nu întâmpinăm probleme. Facem toate demersurile, iar dacă vom trece și de comisia zonală de monumente istorice sper ca anul viitor să dezvelim acest monument. Monumentul va fi amplasat pe platoul de la intrarea din Avram Iancu, va fi foarte vizibil. Va fi o ceremonie religioasă și militară pentru că toți românii ar trebui să știe cine este și ce-a făcut Smaranda Brăescu pentru această țară. Viața ei ar putea face fără probleme subiectul unui film. Lupta ei, accidentele prin care a trecut, felul ei de a fi, mândria ei. Ea a fost una dintre cele mai mari românce.”
Ceremonia ar trebui să se desfășoare pe 2 octombrie 2016, când s-ar împlini 85 de ani de la primul mare record al Mandiței, saltul cu parașuta de la 6000 de metri.
Ar fi o recunoaștere târzie a valorii incontenstabile a acestei eroine. Dar atât de oportună pentru aviatoarea care-a lăsat posterității o însemnare remarcabilă. „Viaţa mea nu înseamnă nimic dacă o ţin pentru mine. Viaţa mea o dăruiesc ţării, dar vreau să o dăruiesc frumoasă şi încărcată de glorie.”
