Închide

MULTIMEDIA Macanache și muzica din garsonieră. Povestea celui mai în vogă raper din România

FestivalMuzicaRecomandarea redacției by Catalin Suciu - Mar 17, 2016 1 2948

Numele i l-am auzit întâmplător pentru prima oară. Eram undeva, în apropiere de conservator, când am trecut pe lângă două fătuțe, nu mai mari de 17-18 ani, care povesteau la colț de stradă. „Joi e concert Maca”.  “Vine Macanache în Cluj?”, a venit și răspsunul. Și cam atât.

Apoi un prieten îmi zice, ca bizareria să fie completă, că a luat bilete la Macanache și că prezența e obligatorie, că e ziua lui. Cum să refuz, nu? Mergem la Macanache.
O căutare pe youtube mă dezmeticește, dar nu suficient. Un fel de raper old school, arhaic, parcă abia ieșit dintr-o grotă la lumină. Versuri aruncate pe ceva linie melodică ritmată și-o voce profundă, apăsată,clară. Limbaj de cartier. Adică dă cartier. Cu multe ă-uri în loc de a-uri, ca și emisiunea de la Realitatea, “Jocuri dă putere”.  Ceva dă poveste, dă ce nu.

Când l-am sunat să ne întâlnim în ziua concertului, a zis din prima că acceptă, fără nici un fel de ezitare. Ba chiar a revenit cu un telefon și-a spus că mă așteaptă pe la 14:00 la repetiții. Apucasem înainte să mai dau câteva căutări pe google, așa, cât să nu mă duc fără strop de documentare la interviu. Binînțeles, am plecat însoțit de amicul meu,  pentru că, nu-i așa, el era și fan înfocat Macanache. Când mă pregăteam să intru în sala principală din Euphoria Music Hall, îmi aduceam aminte de-un concert Paraziții din urmă cu câțiva ani. Ideea era următoarea. Ombladon și Cheloo, marii hip-hoperi sau artiști, aruncau , la un moment dat, cu bere în public. Ba chiar trimiteau mesaje necriptate  fanelor din public, mesaje  de  genul “vacă proastă, dispari” sau „mă piș pă voi, proastelor”. Nu le puteai ajunge ăstora nici la degeteul mic, așa figuri.

În sala de repetiții  sunt mai mulți indivizi,  fiecare-n treaba lui, se aleargă în stânga și-n dreapta. Se montează boxe, se fac probe de sunet. La un pupitru așezat în centru, lipit de un perete, un tip ceva mai scund se joacă cu mâinile pe-un vinil,  ca și cum l-a curăța de praf. Beat-ul merge, melodia curge, se repetă “Ăsta sunt eu, ăsta sunt eu”.

Cine ești tu, Macanache? (click pe textul boldat pentru AUDIO)

Io sunt ăla care face tot ce tu nu poți să faci/ și-ți strâmb m**a dacă te prind că te prefaci (“aha”)/ Ăsta sunt, asta fac și tu nu ai ce să-mi faci/ O legendă pe stradă, un erou pentru săraci / Și de câte ori vorbesc, tu ar trebui să taci / Nu îmi pasă cine ești și cu ce cârpe te-mbraci / Nu îmi spune că mă placi/ Ca nu ține/ Bine / Te strivesc ca pe gândaci / Știi bine/ Că sunt mort de foame/ Rupt de sete/ Cu gându’ la cașcaval / Și cu ochii după fete (“oooh”) / Îți fac creierii pilaf/ Iți fac oasele spaghete/ Că trăiesc fără regrete / Și vorbesc în epitete/ Născut în Titan (“ha”) / Crescut pe maidan / Ca să ajung să rup în două microfoane ca Zidane/ Macalaaaan

Asta-i varianta brută, pe scurt. Dar Macanache, pe numele său real Bogdan Constantin, e un tip simplu, deloc sofisticat și trecut prin multe. Suntem invitați apoi la o masă cu promisiunea că va sosi de îndată ce-și termină treaba.  A venit după câteva minute salutând prietenește.

Maca

Când și-a pus un primul clip pe youtube, lumea credea că e ceva glumă ieftină. Un tip cu dantură incertă cânta rap pe străzile Bucureștiului. Și numele ciudat: Macanache. Maca ce?

Înainte de-asta, Bogdan a prestat tot felul de munci, una mai prost plătită ca alta. A fost tâmplar, barman, salahor în depozite de marfă. La una dintre magazii, undeva-n spate la Magazinul Unirea, căra lăzi cu pește toată ziua. Lua știuca înghețată, o dădea de pământ până cădea gheața de pe ea, apoi o punea-n pungă, pe cântar și în congelator. Seara încărca camionul. Cine dracu mănâncă atâta pește?
Job ca ăsta să n-ai niciodată.  Toată ziua să cari și să crapi peștele-n bucăți. El muncea că trebuia să trăiască într-un fel.
Acasă era un mic dezastru, unul anunțat de ani buni. Taică-său le cam trăgea la măsea și-n afară să picteze, nu prea-i plăcea nimic. Maică-sa lucra și ea cu ziua, când și cum. Surorile, și ele pe-acasă fără meserie. Într-un asemenea tablou nu avea cum să lipsească nici foamea, iar foamea te întovărășește peste tot precum un camarad de nădejde. Și când crezi că ești singur cu gândurile tale, ea vine și-ți șoptește de îndată un alint ca  nu cumva să uiți că e acolo. “Frate, am împărțit multe pâini cu multă lume.  Da asta e viața. Am făcut de toate ca să pot supraviețui.”

Cu școala nu prea i-a mers, a terminat seralul după 5 sau 6 încercări eșuate la Bacalaureat. Matematica i-a fost cel mai mare inamic, după sărăcia de-acasă. Prima dată a făcut chetă cu mai mulți băieți, au strâns un plic să-l dea la comisia de BAC, dar unul dintre tovarășii de cartier s-a făcut nevăzut cu toți banii. A doua oară a încercat să copieze, a treia oară a căzut că n-a știut nimic și-a mai încercat de câteva ori fără succes. Tot atunci obșnuia să cânte prin tot felul de bodegi underground, pub-uri obscure pentru alții ca și el. Majoritatatea raperi, majoritatea săraci. “Tot visam să am într-o zi un prieten cu bani,măcar. Da n-am avut niciodată”.  Participa la battle-uri, adică dueluri rap live, ceva în genul  “8-mile” dacă ați văzut filmul. Se întrecea în rime cu alții, iar câștigătorul primea de băut.

Macanache4

Versurile le scria pe hârtie. Beat-urile, adică ritmurile, le asculta într-o boxă minusculă în garsonieră, culcat pe burtă, să audă cât mai bine. “Aveam o boxă în unitatea centrală, ascultam cu urechea lipită să aud un pic din beat și după aia scriam. Asta făceam în anii 2000. Scriam agende întregi. Ș-acuma le mai iau la răsfoit, să mai văd ce idei aveam atunci. Eram foarte supărat , revoltat, așa scriam înainte. Țineam mâna pă pix, intra pixul prin cinci foi, eram nervos cu spume la gură. Sau eram beat și scriam domestic. Mi-am dat seama că nu mă ajută cu nimic să scriu așa, chestii rele. Mai bine cauți să dai un sfat bun cuiva.”

A bătut la porțile multor studiouri până să reușească, finalmente, ceva. Nu-l băga nimeni în seamă. Dar cu toate astea, n-a renunțat la cântat. S-a promovat prin youtube, apoi a mai împrumutat o cameră, un ipad, câteva lumini și-a mai făcut un clip pe care l-a urcat tot pe youtube. “Am văzut că lumea mă place și asta a fost tot. Am avut și câțiva prieteni, puțini dar buni, așa cum e Sanchez Danalache, am înregistrat câteva piese, iar apoi am primit și cereri de concerte. Acum am solicitări de nu le pot onora pe toate, toți mă vor, înainte mă ocolea toată lumea.  Nu voia nimeni să aibă nici măcar să se apropie de mine.”

A urmat, firesc, și promovarea la un alt nivel. A intrat pe radio, a cântat și susține concerte în toată țara. Are sute de mii de fani, vizualizări, primește telefoane neașteptate și cereri surprinzătoare. “M-a sunat unu odată să mă duc în Germania să bem o bere că-i place muzica mea. Ce să-i spun? Primesc tot felul de solicitări ciudate, mai ales pe net, pe facebook”, se amuză raperul.

 

Stă și azi într-o garsonieră, în Berceni. A crescut în Titan, dar din cauza sărăciei a fost nevoit să se mute cu toată familia într-o garsonieră  cu părinții, cu nepoata, cu surorile. Uneori câte șase suflete la comun. “Dacă e cineva la baie, bat la ușă, vrei să mânânci , mănânci, asta e viața. Dacă ai un palat și stați două persoane, nu te găsești toată viață, e mai bine așa? Aici e mai multă iubire într-un loc mic. Și certuri în egală măsură. Ne enervăm, dar ne iubim. O să mă mut, dar nu momentan, pentru că doar io muncesc la mine-n casă..Oricum, atunci când o să am o casă mai mare o să-i iau pe toți cu mine.”

 

Macanache și ciudățeniile din concerte

“La început nu aveam dinți, i-am pus pe urmă. Și eram în ceva concert, aveam o dantură preliminară și-am simțit că mi se mișcă. I-am scos și i-am pus într-un pahar de martini care era umplut cu apă. Doar nu era să-i scot și să-i dau cuiva să -i spun: ia, ține și tu dinții ăștia, bagă-i în buzunar să nu-i pierd. M-am descurcat, am cântat, a ieșit ok”

“Cântam într-un club și-au făcut ceva reclamație vecinii de la un bloc. A năvălit toată poliția română și-au închis tot, muzică, lumină, tot. Erau ceva sute de oameni pe-acolo și-am continuat să cânt, să țin concertul. Cântam ca pe stadion”

Macanache2

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011.
A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie
2009.
Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Un comentariu

Scrie un comentariu