Închide

Ministrul Transporturilor a venit să dea o geană pe șantierele de autostradă din Cluj. Care sunt concluziile

AdministrațieDezvoltareTop News by Actual de Cluj - iul. 14, 2016 0 438

Noul ministru al Transporturilor, Sorin Bușe, spune că șantierul de pe bucata de autostradă Gilău – Nădășel e unul cu mobilizare „eficientă” a constructorului și că lucrările continuă în regim „accelerat”, iar în consecință tronsonul va fi terminat la sfârșitul acestui an.

Bușe a vizitat ieri șantierul autostrăzii Transilvania Gilău – Nădășelu, dar și șantierul Sebeș – Turda. Ministrul spune că a remarcat „mobilizarea eficientă a constructorului”. După scoaterea din fondul forestier a celor 7,45 hectare de pădure ce blocau șantierul, constructorul a continuat lucrările în regim accelerat, astfel încât gradul de execuție a ajuns să depășească 77%. Cei 8,7 km de autostradă au termenul estimat de finalizare pentru sfârșitul anului 2016.

De altfel ieri a fost emisă și autorizația de Construire pentru Nodul rutier Nădășelu – km 8+550, culoar suplimentar, de pe secțiunea 3A a Autostrăzii Transilvania.

Ministrul a mers ieri și pe Autostrada Sebeș – Turda. „Pentru Loturile 1, 3 și 4 au fost realizate exproprierile necesare, a fost emis Ordinul de ministru, dar şi Autorizaţia de Construire. Pe Lotul 4, Autorizația de construire a fost emisă și pentru lucrările suplimentare. În ceea ce privește Lotul 3, se execută lucrări pe o lungime de 12,45 km. Constructorul se află deja în teren și este pregătit să accelereze ritmul de activitate. Progresul fizic actual pe Loturile 3 și 4 este de aproximativ 50%. Pe Lotul 1, Autorizația de construire a fost emisă pentru secțiunea A, iar constructorul urmează să antreneze toate resursele la capacitate maximă, în cel mai scurt timp posibil. Traseul acestui lot are 17 km și conține și nodul direcțional Sebeș”, arată Bușe.

Pe Lotul 2, muncitorii lucrează pe șantier cu viteză sporită de mai bine de o lună și jumătate. Acest sector are o lungime de 24 km. Pe traseul Lotului 2 au fost descoperite zece situri arheologice ce datează din epoca neolitică, ce acum sunt investigate și descărcate de pe traseul autostrăzii.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu