Închide

Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu: Multinaţionalele sunt de vină pentru şomajul din N-E şi Sud

ActualitateSinteză știri naționale by Catalin Suciu - nov. 28, 2017 2 527

Cele mai multe firme străine care au venit în România, multinaţionalele, şi-au făcut fabrici în zona de vest a ţării, mai aproape de infrastructura rutieră a Uniunii Europene, ceea ce a făcut să crească şomajul din Moldova şi sudul ţării, a afirmat recent ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, potrivit economica.net.

„Ce am mai constatat în momentul în care ne-am uitat pe datele statistice: sunt judeţe cu zero la sută şomaj, în special cele care se află pe graniţa de vest a României, din cauza faptului că cele mai multe firme care au venit în România, multinaţionale, multe dintre ele având parte şi de un ajutor de stat, s-au aşezat acolo unde era mai simplu să-şi transporte marfa în UE, adică mai aproape de reţeaua de autostrăzi a UE. În schimb, sunt foarte multe judeţe din Romania, unde şomajul este peste 5%, mă refer la partea de est, zona Moldovei şi câteva judeţe din sudul Romaniei”, a spus ea în cadrul unui forum pe tema crizei forţei de muncă organizat de Intact Media.

 

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

2 comentarii

  1. Este uluitor cum promovați,in Ardeal, elucubrațiile unei extremiste pesediste! O asemenea creatură satanică,comuna cu mitraliera rusească,este un blestem pt.tara asta. Dar,fiind un reprezentativ mincinos,fără tupeu și bun simț,trebuie tratata cu atenție,doar este ordin pe unitatea bolșevicilor…

  2. Dragă Olguța
    Păi dacă căile de comunicație cu Vestul sunt cauza pentru care multinaționalele s-au îngrămădit în partea de vest a României de ce nu grăbiți ritmul execuției de autostrăzi? De ce lăsați Moldova și partea de sud a României fără autostrăzi? Din 1990 și până azi ați fost la conducerea acestei țări cei mai mulți ani și nu ați realizat prea mulți kilometri de autostrăzi. ȘI auzi prostie: Multinaționalele sunt de vină pentru șomajul din N-E și Sud.
    Parcă multinaționala Renault v-a cerut de mii de ori să construiți drumul Pitești-Șibiu. Și cine nu a răspuns? PSD-ul și toată gașca de politicieni/baroni/șpăgari afiliată.

Scrie un comentariu