Închide

Lemnaru se întoarce la U Cluj! Clubul anunță alte schimbări importante

Sport by Catalin Suciu - iul. 14, 2017 0 2175

Valentin Lemnaru se va pregăti cu Universitatea Cluj și vrea să semneze un contract cu „Șepcile roșii”. Atacantul va fi testat, însă, înainte.

O altă in veste importantă este înființarea ecehipei a doua a clubului. U II va fi înscrisă în liga a patra din acest an.

„Șepcile roșii” și-au creionat în mare lotul cu care vor ataca promovarea în liga a doua din sezonul următor, dar managerul Ioan Ovidiu Sabău spune că transferurile nu se opresc aici.  „Mai discutăm cu câțiva jucători, juniori, în mare. Vrem să avem un grup foarte bun de fotbaliști tineri”, a povestit oficialul clujenilor.

Dar unul dintre transferurile pe care le pregătește U este revenirea lui Valentin Lemnaru. Atacantul ajuns la 33 ce ani e liber de contract, n-a jucat deloc în ultimele luni, însă vrea să se alăture Universității.

Fostul golgheter al României va fi prezent la reunirea lotului și va fi testat timp de 3 săptămâni. „El vrea să se întoarcă la Universitatea. Se va pregăti cu noi, vom vedea la ce nivel de pregătire se află. Susține probe, de ce să ne ascundem?! Noi avem lotul conturat în mare măsură. El vrea să se întoarcă și îl vom urmări la antrenamente acum”, a mai spus Sabău.

Ca o noutate, e bine de menționat că Universitatea Cluj își va înscrie echipa a doua în liga a patra. „Vor evolua juniori și o chestiune necesară. Acum ne formăm grupele de juniori pentru a putea evolua și în liga eliterlor. Din toamnă, echipa a doua va juca în liga a patra”, a mai spus Sabău.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.