Închide

La mulţi ani, România bună!

Opinie by Kristina Reştea - dec. 01, 2017 0 991

De câţiva ani încoace, pentru mine ziua de 1 Decembrie e ziua în care una dintre cele mai dragi persoane din viaţa mea a plecat din ţară. Din multe şi întemeiate motive, printre care încă unul: ca să îmi fie şi mie mai bine. Aşa s-a întâmplat să fie: fix de 1 Decembrie o altă ţară a primit acolo (încă) un medic român.

Se întâmplă şi multe lucruri bune pe aici şi, pe alocuri, evoluăm. Sunt aici mulţi oameni deştepţi de care sunt mândră. Oameni talentaţi care creează, care inventează, care muncesc şi care arată peste tot în lume că sunt performanţi. Sunt mulţi oameni buni în jur, care fac minuni pentru alţii şi pe care îi admir. Au renunţat la confortul propriu, au admis că nu e suficient doar să aibă ei un trai decent şi luptă, cu mari lipsuri, ca să îi salveze şi să îi ajute pe alţii, bolnavi sau neputincioşi; unii sunt medici care aduc bani de acasă pentru spitale sau care nu mai vor sa se ascunda mizeria sub pres, alţii profesori la ţară, unii sunt corporatişti care sprijină sau au făcut ONG-uri, au demarat campanii, muncesc pentru alţii. Sunt pe aici şi mulţi oameni curajoşi, care vor să schimbe ce nu merge bine şi înfruntă Sistemul. Sunt mulţi oameni oneşti care încearcă să se descurce, sunt mulţi oameni care suferă dacă li se cer compromisuri. Dar România e, încă, o ţară în care ies din şcoli copii analfabeţi („funcţional”) şi în care ne e groază să trecem pragul unui spital – fiindcă în spitalele noastre se moare cu zile şi, aici, chiar în drum spre vindecare, trăieşti umilinţe; e, încă, o ţară în care jumătate din copii trăiesc în sărăcie sau la pragul ei, în care oameni amărâţi pândesc resturile de mâncare rămase în „food court-ul” de la mall (da, da, în Clujul de „cinci stele”), în care de la groapa de gunoi curge levigat toxic spre Someş, în una dintre „metropolele” ţării (da, da, tot în Clujul de „cinci stele”); e, încă, o ţară în care peste tot grupuri de interese (îşi) fac jocurile, în care cei care respectă reguli nescrise promovează şi îşi rezolvă treburi (uneori din bani publici) şi în care şmecheraşii prosperă. E, încă, ţara lui „Vai, dom profesor!”. În care cârcotim pe la colţuri şi în care încercăm să ne descurcăm.

Aşa că asta îmi doresc de 1 Decembrie: să ne facem şi să avem o ţară la care să merite să te întorci.

La mulţi ani, România bună!

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

< Articolul precedent

Articolul urmator >