Karol, Regele Ringului
Recomandarea redacțieiReportajSport by Catalin Suciu - sept. 18, 2015 0 2259
Veni la nea Dumitru un țânc de nici 10 ani. Era de-atunci comentator de serviciu, da’ talentat.
– Bighidiule, ce faci aici? Ia sa te văd ce poți! Piciu rânji șmecherește și începu apoi să-și etaleze loviturile într-un sac pansat cu bandă izolatoare. Dădea ca un năuc pân’ la epuizare. Nea Dumitru l-a plăcut din prima, că aici , la box, toți îs egali, nu există bogați sau săraci, oameni sau neoameni.
Karol, piticu, era-nvățat cu lipsurile de când lumea, că pe strada Coastei, în Mărăști, acolo unde locuia, nu puteai face prea multe. Dormeai când ploua și scoteai capu’ din cocioabă atunci când ieșea o dâră de soare. Familii numeroase, multe guri de hrănit, mâncare puțină sau deloc. Nici la școală nu era mai bine pentru că ăia mai mari sau mai răi îi trosneau câte-un alint de-i ajungea până-n suflet. Ba că-i sărac, ba că-i țigan , ba că-i nu știu cum. De-atunci, de la școală, a învățat în felul lui să se apere, că doar cine era s-o facă? I-a bătucit pe toți și-a le-a scos tot răul afară până când au început toți să-i știe de frică.
Apoi s-a dus și la Dumitru Negrea, un antrenor ce avea o sală unde îi învăța pe cei mici și cei mari tainele loviturilor organizate. A eschivelor și-a muncii neîntreurpte. S-a dus pe ascuns, că maică-sa-l căpăcea de afla că merge la box.
Prin 2010, într-o zi oarecare, Karol n-a mai apărut la antrenament. Se întristă și nea Dumitru , dar zise că -i doar unul dintre cei mulți. Pragul sălii îl trecură zeci, sute de copii ca și Karol. Talentați, da’ fără șansă. Era perioada când primăria a mutat toate familiile de romi la Pata Rât, lângă groapa de gunoi a orașului. De pe strada Coastei, pe strada Colinei. Hâț!
Băiatul n-a renunțat și-a venit iar după o vreme. Era la fel de pornit pe cei mari și răi. Și-a zis să-și facă cumva un rost în lume, dacă cu învățătura nu-i iese.
– Maestre, mă primiți și pe mine înapoi?
– Hai să facem treabă. Da faci cum îți spun io. Mă asculți și vii, nu că vii și apoi iară te lași.
– Vin!
A ținut-o așa luni de zile. A venit și s-a antrenat cu cei mai mari și l-a ascultat pe nea Dumitru. La 14 ani a luat primul titlu național după ce și-a spulberat toți adversarii la 52 de kilograme. A urmat o participare la un Campionat Mondial în Rusia, apoi un alt titlu național , dar la 63 de kilograme, în 2014. Clepsidra timpului se scurge, iar o dată cu ea Karol își urmează visul.
Ringul uitării
Treptele urcă spre un tărâm dintr-o altă epocă, scăldat de lumina ce pătrunde anemic pintre scândurile puse la ferestre. Pereții sunt verzi de la mijloc în jos, e un verde improvizat din mai multe nuanțe, iar din tavan atârnă, din loc în loc, câte un sac de box. Într-un colț, sub un geam unde-i ceva mai mult aer, șade pe-un scaun din lemn, scorojit, și nea Dumitru. Transpirat, la bustul gol, își așteaptă iar elevii. În surdină, la un telefon mobil cântă Puya. “Foame de bani, băieți, e foame de bani băieți”.
– Bă, ia lăsați voi muzica aia că avem treabă. Nicule, oprește, bă, telefonu! Karol, vino încoace. Ia zi, luăm aurul și anu’ ăsta , au ba?
– Luăm, maestre. N-am adversar în țară!
– Băi, cum n-ai? În Cluj poate că n-ai, da’ mai îs câțiva băieți buni în țară.
– Nu-s așa de buni ca mine, maestre.
– Hai, lasă vrăjeala, treci la treabă.
Capu’ plecat, joc de glezne și o ușoară încălzire. Doar când începe să-i curgă transpirația după câteva exerciții își dă drumul și la lovituri. Sacul se clatină vertiginos de zici c-o să iasă din cârligu-l cel ține suspendat, o eschivă, încă una și-o nouă lovitură. Dreapta, stânga , dreapta și mai -mai că amețești când îl privești. “Vezi că-n trei -patru ani mergem la profesioniști, Karole! Nu uita”, îl încurajează antrenorul.
Roy Jones jr.
Cel mai mare susținător al lui Karol e Nicu Chiorean, un alt boxer, coleg de nădejde ce l-a luat sub aripa lui. Nicu are 22 de primăveri trecute, cu 5 mai multe decât Karol. “La început l-am subestimat, ziceam că e copil, că nu face el mulți pureci. Ș-apoi i-am văzut niște meciuri cu adversari mult mai grei decât el, mai mari în vârstă și categorie. I-a mâncat , nu alta”, zice Nicu. Ai zice că-s frați, așa-s de apropiați unu’ de altu’. Și la antrenament nu-i loc de tocmeală. Treaba-i treabă, distracția-i distracție. Povestește tot Nicu. “Îi cel mai serios pe care-l știu. Boxul e meseria lui și îi cât se poate de serios la asta. E genul de om pentru care nu există două variante, victoria sau înfrângerea. Pentru el există doar succesul. Intră în meciuri doar cu gândul ăsta și are o capacitate de automotivare extraordinară, eu n-am mai văzut pe nimeni la fel. Îmi amintesc că înainte să ia locul 1 la cupa României, înainte de meciuri se uita pe telefon la filmulețe cu Roy Jones jr ca să se motiveze.”
Dacă se câștigă bani din boxul amator? Mult prea puțini, dar Karol din toată sărăcia asta trimite o parte și-acasă. Că doar îs din același sânge și soră-sa, cei trei frați, nepotu-său, plus mama și tata. Toți într-o cameră, că așa le-a fost norocu’. “Când am un ban, îl impart. Îi dau și la mama, îmi păstrez și mie. Așa, ca să fie toți mulțumiți”.
Ringul e refugiul său. Dă-i, Doamne, noroc, să ajungă la profesioniști!
text și foto: Cătălin SUCIU
