Închide

Începe Raliul Clujului; ce noutăți ai dacă vrei spectacol

ActualitateRecomandarea redacțieiSport by Actual de Cluj - iun. 17, 2014 1 401

Cea mai vizionată probă de raliu din România, cea de acum 2 ani din centrul Clujului, nu va fi organizată nici în acest an; viceprimarul Gheorghe Șurubaru nu știe de ce, dar organizatorii raliului Clujului aduc alte noutăți în acest an iar proba va fi mutată în centrul orașului Turda.

Pilotul Edwin Keleti e clujean, chiar dacă va concura în weekend din partea BCR Leasing, și își manifestă în conferința de presă de  azi nemulțumirea cu privire la faptul că, deși în urmă cu doi ani când a fost organizată în centrul Clujului, proba de raliu s-a bucurat de un enorm succes, nici până în ziua de azi aceasta nu a fost reluată – ba mai mult, în acest an ca să nu piardă spectatorii organizatorii raliului au mutat-o în centrul orașului Turda. „Acum doi ani a fost un succes extraordinar”, spune Keleti despre proba din centrul Clujului. „A fost probabil cea mai vizionată etapă din campionatul României”.

De ce nici anul trecut și nici în acest an proba spectaculoasă nu e organizată în centrul Clujului? Prezent la conferința de presă de azi, viceprimarul Gheorghe Șurubaru explică: nu știe. „nu pot spune exact de ce nu mai e organizată, dar pe anul viitor luăm în calcul”, spune el – în contextul în care anul viitor orașul va fi capitală europeană a tineretului.

1001446_676413435707078_210769447_n

Chiar și așa, Raliul Clujului aduce în acest an patru noutăți spectaculoase: prima dintre ele este proba specială din centrul orașului Turda, care include drifturi spectaculoase în sensul giratoriu din fața Primăriei și viraje strânse pe străduțele din centrul istoric. O alta este faptul că tradiționala deja probă din Făget și-a modificat direcția, iar acum mașinile se vor îndrepta spre Ciurila. În plus, o noutate pentru spectatorii din Cluj-Napoca și Florești este introducerea probei pe macadam, pe noua variantă care leagă capătul cartierului Grigorescu de comuna Florești, iar aici spectatorii așezați pe deal – dacă vremea va fi bună – au o vedere bună asupra traseului de concurs. „”E un drum de macadam, dar e fără gropi, aproape ca pe asfalt”, spune organizatorul Marco Tempestini, el însuși pilot de raliu. O altă noutate este faptul că proba de la Râșca a fost modificată și include un drum numit Valea Fericirii, recent asfaltat și spectaculos. „Acum va fi ca la raliul San Remo sau la Raliul Corsicei”, spune Tempestini.

Raliul se încheie cu superspeciala din parcarea coplexului comercial Polus Center.

Raliul Clujului debutează joi seara în piața Unirii, cu prezentarea echipajelor de concurs. Marco Tempestini explică într-un material video pentru actualdecluj.ro noutățile acestei ediții – și le transmite un mesaj potențialilor spectatori:

Un comentariu

Scrie un comentariu