Începe Postul Mare al Paștilor

Începe Postul Mare al Paștilor

Începând de duminică, 22 februarie, creștinii ortodocși și greco-catolici intră în Postul Mare al Paștilor. În acest moment, 86% dintre creștinii din România aparțin cultului ortodocs și aproape un procent celui greco-catolic.  Eparhia greco-catolică de Cluj – Gherla arată că Postul Paștilor se întinde pe o perioadă de 7 săptămâni, adică începe din seara „izgonirii lui Adam din Rai”  (22 februarie) și se încheie în seara Sâmbetei Mari (11 aprilie): “Postul Paştilor este nu doar cel mai lung şi mai important, ci şi cel mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale anului liturgic. Acest Post are ca scop pregătirea spirituală pentru cea mai mare sărbătoare creştină, Învierea Domnului, fixată în calendarul liturgic în 12 aprilie. Eparhia greco-catolică de Cluj-Gherla, împreună cu întreaga lume creştină de spiritualitate bizantină, îşi va adapta programul liturgic corespunzător acestui timp de penitenţă şi purificare sufletească”, au transmis mai marii Bisericii.

Episcopul eparhial, PS Florentin Crihălmean, va susține Liturghia din 22 februarie în Catedrala „Schimbarea la Faţă”, pentru a-i îndemna pe credincioşi ca de-a lungul Postului Mare să-L urmeze pe Hristos pe Calea Patimilor pentru a primi apoi în suflet bucuria şi lumina Învierii. O caracteristică a perioadei Postului este obiceiul credincioşilor de a se elibera de povara păcatelor prin Sacramentul Spovedaniei – iertarea păcatelor mărturisite – puternic instrument pe care Hristos prin harul dat preoţilor de a ierta în Numele Său, îl oferă fiecărui om spre vindecarea sufletească şi chiar trupească. În privinţa modului de a ţine postul, PS Florentin recomandă: „regula postului este adaptabilă fiecărei persoane în parte. Este recomandabil ca fiecare dintre noi să ne cunoaştem ritmul de înaintare spirituală şi necesităţile spirituale. Astfel, să analizăm, împreună cu îndrumătorul spiritual, care sunt aspectele postului ce trebuie accentuate. Postul nu se referă şi nu se restrânge doar la mâncare, la alimente, aspectul spiritual al postului este mai important. Postul Mare, acest post de 40 de zile pe care îl întâlnim atât în Vechiul Testament, spre exemplu la Moise, dar şi în Noul Testament – prin excelenţă la Isus, poate fi o perioadă de pregătire pentru întreaga noastră viaţă. O perioadă de pregătire în care postim aici, acum, pentru ca, la timpul rânduit, să putem participa la masa Ospăţului etern, împreună cu Tatăl, prin Fiul, în Spiritul Sfânt.”

Comments

comments

Cosmina Fernoaga
Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu