Închide

Încep lucrările și pe latura de nord a Pieței Unirii. Se va îngusta trotuarul în favoarea unei benzi de trafic

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - mai 18, 2017 1 1294

Firma aflată în contract cu primăria va primi, cel mai probabil după finalizarea școlii, ordin să instaleze și șantierul pe latura de nord a Pieței Unirii, cea unde există amenajată și o parcare cu barieră.

Primarul Emil Boc a menționat că și această latură va fi asfaltată modern, concomitent cu îngustarea trotuarului de pe latura unde se află Consulatul Maghiar. Acest trotuar va fi „micit” cu 50 centimetri – 1 metru, după cum a estimat primarului, acesta adăugând că specialiștii vor calcula exact cât este nevoie pentru alinierea benzilor de trafic din zona Pieței Unirii cu cele care vim pe B-dul 21 Decembrie 1089, tocmai pentru ca pe viitor să poată fi amenajată banda dedicată pentru mijloacele de transport în comun.

Lucrările de modernizare urmează să înceapă potrivit oficialului după 15 iunie, când se va termina școala și administrația va da ordinul de începere a lucrărilor către firma Strabag, societate aflată în contract cu Primăria pentru lucrările de modernizarea din Piața Unirii.

Deja lucrările de amenajare ca zonă pietonală a laturii de vest a pieței centrale a Clujului sunt pe ultima sută de metri urmând să fie gata până de Zilele Clujului care încep în 25 mai. Anul trecut, s-au mai modernizat și laturile de sud și de est ale pieței. Civicii au semnalat că respectiva practică este contrară principiilor urbanistice din vest care pun pe primul loc pietonii în centrul orașului. Comisia de monumente a avizat negativ propunerea, iar primăria a renunțat la reducerea trotuarelor și s-a apucat să studieze mai în detaliu (cu studii de trafic comandate) proiectul de benzi dedicate.

În ceea ce privește proiectul de modernizare a Pieței Unirii (rezultat în urma unui concurs de soluții din 2005 câțtigat de Planwerk), acesta a fost pus în operă doar pentru partea centrală a Pieței, plus B-dul Eroilor. Ulterior, Primăria a contractat de la același proiectant optimizarea proiectului în așa fel încât să continue lucrările de modernizare a Pieței Unirii.

Proiectul inițial din 2005 nu cuprinde pe latura de nord o parcare ci aceasta era gâdită ca un spațiu pietonal unde să fie mutată stația de autobuz de pe Memorandumului, în așa fel încât oamenii să fie atrași către această piață.

Primăria a amenajat în 2009 această parcare despre care în prezent oficialii susțin că nu doresc să o desființeze deoarece aduce sume consistente la bugetul local. Prezența parcării în plin centrul orașului a fost criticată de specialiștii din oraș (arhitecți, civici), chiar și de către membrii Comisiei de Transporturi a Parlamentului European, prezenți într-o vizită la Cluj în anii trecuți. Chiar cei de la Planwerk s-au dezis de optimizarea proiectului inițial pentru lucrări de modernizare pe latura de nord de care au precizat că nu s-au ocupat ci a revenit sarcina primăriei să pună în caietul de sarcini lucrările pe respectiva bucățică a pieței.

Administrația, “penalizată” după ce a vrut să ia de la pietoni pentru benzile dedicate transportului public

Marea negociere. Ce variantă va alege primăria pentru implementarea benzilor dedicate transportului în comun pe axa est-vest

Pietonala de la kilometrul 0 va fi gata în zece zile

Firma primăriei care pietonalizează Piața Unirii își bate joc de vestigiile descoperite pe șantier

Aniversare de 10 ani pentru proiectul din Piaţa Unirii: a mai început un şantier

Începe șantierul din centru. Mașinile scoase de pe o latură a pieței Unirii după 10 ani de la facerea proiectului

Emil Boc a făcut declarații despre lucrările din Piața Unirii la emisiunea Dimineți în realitate difuzată la Napoca FM. 

 

 

 

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.