#HailaVot, cu amintiri din copilărie

#HailaVot, cu amintiri din copilărie

by -
0 69

Aveam 19 ani şi ocazia să votez pentru prima oară în viaţă. Până atunci îmi însoţisem părinţii de câteva ori, la şcoala unde şi eu terminasem “Generala”, în ziua aia în care oamenii mari făceau ceva important. Acum aveam 19 ani şi eram în anul I de facultate, credeam că e de datoria noastră să schimbăm totul şi aveam ocazia să începem să o facem. Fusese o campanie din aia cu scântei şi agenţii bune de comunicare, erau mize mari şi răul cel mai mic părea atât de mic în comparaţie cu Răul cel Mare, încât aşteptam cu entuziasm ziua votului. În plus, mai zic o dată (că e important): era prima oară când puteam vota. Am mers de dimineaţă în Haşdeu – acolo era secţia de votare pentru studenţii fără domiciliu în Cluj – şi am stat la o coadă uriaşă. Era o coadă uriaşă şi mult entuziasm. Era frumos. Eu venisem din alt cartier, cu tot cu colega mea de cameră, convinsă şi ea că e important să votăm. Acolo ne-am întânit cu alţii, la fel de hotărâţi. Ajunse în Hasdeu, la cantina-sectie de vot, colega mea si-a dat seama că si-a uitat buletinul acasă. Am stat la coadă, am votat eu, ne-am dus acasă, în Gheorgheni, ca să îşi ia şi ea buletinul, ne-am întors în Hasdeu (era tot coadă), am mai stat o tură la rând, ca să voteze si ea.
A doua zi a fost chef în cămin.
Era entuziasm şi era frumos. S-a dovedit, desigur, că cei aleşi nu meritaseră nici entuziasmul nostru şi nici şirurile frumoase de studenţi nerăbdători să îşi schimbe ţara. Dar că am stat la coadă ca să votez nu am regretat niciodată.

Şi de data asta începeau să se contureze nişte speranţe, mi se părea că au apărut vreo câţiva oameni pe scenă care merită să continue, care pot să facă treabă, câţiva care părea să merite să fie susţinuţi. Apoi listele de partide s-au amestecat. Dar o să merg şi acum la vot, că mi-ar fi ruşine să nu merg. O să merg fără entuziasm, fără mare speranţă, fără să ştim cum s-au scris listele acelea de partide, fără să mai fie foarte clar în câte părţi de rău e impărţit, de fapt, răul cel mai mic.

De fiecare dată când se împart ştampile şi mai vine un tur în care trebuie să votezi (poţi sau trebuie să votezi?) îmi revine imaginea asta în minte: coada de pe treptele cantinei din cartierul studenţesc. Aşa arată amintirea; poate că şi distanţa în timp a înfrumuseţat-o, nu pot să garantez. Dar habar nu aveam cum urma să o ia razna cei în care, cu naivitate, ne pusesem speranţe atunci, habar nu aveam cu câtă greutate, nehotărâre şi dezamăgire urma să mai mergem de atunci să punem ştampile. Atunci era entuziasm şi era frumos.

Totuşi #HailaVot să vedem ce mai e de făcut

Comments

comments

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu