Închide

Funcția lui Uioreanu a fost vacantată. Oleleu va fi numit, miercuri, președinte

Politica by Cosmina Fernoaga - oct. 06, 2014 0 307

Prefectura a emis Ordinul de încetare a mandatului de președinte al Consiliului Județean, după ce în urmă cu trei zile Horea Uioreanu și-a anunțat, oficial, demisia din această funcție. Teoretic, la acest moment Clujul nu mai are președinte de Consiliu Județean. Executivul acestei instituții are obligația de a organiza în regim de urgență o ședință a plenului, pentru a-l desemna în această funcție pe unul dintre cei doi vicepreședinți, Vakar Istvan de la UDMR (cel care a deținut până în prezent atribuțiile de președinte, în locul lui Horea Uioreanu, care a fost trimis în arest pentru luare de mită), sau Ioan Oleleu de la PSD.
Vakar Istvan este plecat într-0 delegație în Germania și revine de abia vineri la serviciu. Până când se întoarce, el va rămâne fără atribuțiile de președinte, având în vedere că Ordinul emis astăzi de Prefectură obligă instituția la convocarea unei ședințe a plenului în regim de urgență. Ioan Oleleu a explicat că mâine se va lua o decizie pentru organizarea unei ședințe, urmând ca cel mai probabil miercuri să fie desemnat noul președinte al instituției. „Este complicat pentru că la acest moment nu are cine să semneze actele oficiale ale administrației județene, mai ales dacă apare vreo urgență. Prin urmare ne vom înțelege și cred că cel mai probabil miercuri ne întrunim pentru a desemna președintele”, a comentat Oleleu. Ce nu spune reprezentantul PSD e faptul că el va putea fi păstrat în această funcție chiar până în 2016, pentru că Guvernul PSD poate tergiversa alegerile anticipate. De altfel, spun sursele Actualdecluj.ro, strategia PSD este aceea de a-l menție pe Oleleu la șefia Consiliului Județean până la încheierea mandatului actual, având în vedere că în cazul organizării de alegeri anticipate, într-o confruntare cu candidatul ACL, Alin Tișe, poate pierde foarte ușor șefia județului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare