Închide

FOTO/VIDEO O mână de oameni, la protestul de duminică, în Clujul festivalier. De ce continuă să vină?

ActualitateTop News by Kristina Reştea - iul. 09, 2017 0 1352

Terasele sunt aproape pline pe Bulevardul Eroilor şi e animaţie festivalieră şi în Piaţa Unirii, unde se pregătesc concerte de duminică. La „clopot” sunt câţiva oameni. O mână de oameni. Ei sunt cei care încă „#Rezistă”: au venit la un nou protest. De data aceasta, chemarea pe Facebook s-a făcut cu mesajul susţinerii DNA şi a luptei anti-corupţie, dar mulţi dintre cei care au venit sunt participanţi constanţi la proteste. Mona şi Matei scriu de zor. Sunt unele dintre primele mesaje de protest duminical. Au sosit la ora anunţată, au văzut că doar o persoană are mesaj scris pe pancartă, aşa că s-au mobilizat: au adus cartoane de la un magazin din apropiere şi s-au apucat de scris – cu ce s-a putu: cu pixul, cu dermatograful (ca să se vadă mai bine „DNA”-ul). „Era o singură pancartă, nu se poate aşa! Nu am venit ca la PSD, să le împărţim din sac, dar ne-am descurcat”, arată Mona.

„Suntem puţini, pentru că suntem în perioadă de concedii, toată lumea s-a relaxat. Eu am fost şi la protestele de iarnă, cred că aproape în fiecare zi. Foarte mult am fost la proteste. Acum susţinem DNA, acesta a fost mesajul de chemare la protest, dar ce mă supără pe mine foarte tare, printre altele, e controlul ANAF la Rise Project (care a publicat în urmă cu câteva zile o investigaţie despre afacerile lui Liviu Dragnea, n.red.). Ceea ce se întâmplă e atât de jenant, de penibil şi de evident încât ţi se face greaţă! Mai fac o pancartă: ANAF, pe cine susţii? Ce eşti? Asta m-a revoltat foarte tare, am început să citesc despre directorul adjunct ANAF, care e din PSD. Mă disperă că nu există niciun pic de jenă, se fac toate lucrurile acestea pe faţă, cu o nesimţire… Nu mai există jenă!”, constată Mona Varga.

Cele câteva mesaje de pe pancarte transmit susţinere pentru DNA şi Laura Codruţa Kovesi. „Penalii din politică au declanșat atacul final pentru blocarea DNA. Primul subiect major pus pe agenda publică de noul guvern vizează vechea preocupare a infractorilor și inculpaților din politică: Decapitarea DNA. Atacul a fost declanșat luni de ministrul Justiției, Tudorel Toader sub pretextul unui nou control la DNA”, scriseseră organizatorii protestului. Merită o persoană atâta încredere? Lumea e conştientă că nu avem acces la întregul „tablou”. „Poate că albul nu e chiar aşa de alb, dar DNA-ul a devenit un simbol, o ultimă redută. Nu ştiu dacă DNA-ul îşi face treaba 100%, dar îi dau 99% încrederea mea. Probabil că există dedesubturi pe care nu le cunoaştem noi, poate există rapoarte, contoale la comandă, nu pot să exclud asta. Dar pur şi simplu e o instituţie care luptă pentru statul de drept, care merită să rămână unde e, din ce am văzut că a făcut până acum, cred că merită susţinerea noastră”, spune Mona, convinsă că protestele, chiar şi cele mici ca cel de azi, au urmări. „Cred foarte mult că protestul are efect, pentru aceia care ne văd aici şi care ne tot văd şi care poate s-au întrebat: oameni ăia ce fac acolo? Nu au ce face cu viaţa lor? Am share-uit încă o dată event-ul înainte să vin, m-am gândit că o să fie neplăcută vestea asta pentru unii; o să fie concerte, e week-end.. de ce să ne stricăm Zen-ul? Dar trebuie să facem şi treaba asta, nu putem sta cu capul jos, trebuie să fim treji şi conştienţi. Chiar dacă e frumos, e weekend, e street food, e Hara, nu putem să lăsăm garda jos! Ne-am prea obosit, ne-am lenevit! Ce cred eu e că totuşi lunile ălea în care am stat în stradă ne-au dezechilibrat, am neglijat viaţa personală, foarte mult am investit în viaţa publică, probabil lumea încearcă să refacă echilibrul, să îşi vad de viaţă. Nu ne putem permite luxul ăsta!”, crede Mona.

„Nu se iau semnături?”, întreabă o doamnă, venită în centru, la plimbare, cu nepotul. Doamna Rica locuieşte de mulţi ani în Spania şi a venit în vacanţă două săptămâni la Cluj, la părinţi. „De 17 ani suntem plecaţi, dar am părinţii aici, e a treia oară când vin anul ăsta. Urmăresc ce se întâmplă în ţară şi sunt speriată, vreau să îmi schimb cetăţenia, să renunţ la cetăţenia română, din cauza politicienilor. Sunt speriată de ceea ce văd că se întâmplă”, spunea ea. Ce e revoltător? „Urmăresc în fiecare seară ce se întâmplă, mă culc bolnavă, îşi bat joc! Nu ştiu dacă o să mai am curaj să vin să locuiesc aici, când văd ce se întâmplă. Ar trebui să fie mult mai amplă manifestarea, lumea să se implice un pic mai mult. Oricum, se implică în anumite zone. Noi, din Spania, urmărim ce se întâmplă în ţară – în Valencia, la Madrid, la Barcelona au fost proteste. Nu ştiu cum rezistaţi aici, sincer”, continuă doamna, care spune că nu discută politică cu părinţii. „Ei sunt de partea cealaltă şi, ca să nu ajungem la ceartă, e interzis să vorbim de religie şi politică”, ne lămureşte.

Arhitectul Marius Moga, unul dintre cei care pun pe picioare an de an Someş Delivery, e şi el la protest, cu Paco la „datorie”. „Acum prezenţa e de susţinere a luptei anti-corupţie, care e benefică. E foarte important să se trieze oamenii care sunt oportunişti şi vin din sistem aproape mafiot şi să rămână cei oneşti”, spune el. Cu toate că mişcarea e slabă şi politicienii îşi văd în continuare de agendele lor, e important ca lumea să iasă în continuare în stradă, crede arhitectul. „Dacă nu continuam să venim, ar fi fost şi mai rău. Din păcate, lucrurile astea durează ani şi ani, e nevoie de mai mult ca să se schimbe sistemul. Dacă credeam că se va schimba totul după un protest imens.. asta nu se întâmplă! E o chestie de constanţă. Dacă am fi constant 600.000 de oameni în stradă, atunci să vezi! Uite câte festivaluri sunt, câte alte metode să petreci timpul! E cald, e atmosferă de vacanţă, te relaxezi, e plin de festivaluri, de evenimente”, punctează Marius, la doi paşi de piaţa unde urmează să înceapă un concert. „Poate nici DNA nu merită încredere 100%, dar 80% tot merită susţinere; poate au dreptate şi cei care zic că e hărţuială sau că sunt şi victime colaterale, dar nu DNA-ul e de vină, ci cei care au produs asta, cei care sunt urmăriţi, nu că a apărut DNA-ul şi trage în oameni”, spune Marius. Paco nu e răsplătit pentru protest, se pare că nu există „tarif de vară”. „De asta nu sunt oameni cu câini”, glumeşte arhitectul.

„Ce e aici?”, se mai întrebă câte un trecător. „Protest”. Lumea merge mai departe. Încet, încet, creşte şi numărul celor adunaţi „la clopot” şi, după ora 20.00 participanţii încep să plece. S-a mai #Rezistat o duminică.

În Piaţa Unirii e voie bună.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.