Închide

FOTO „Miraje” din şcoala clujeană de Artă. Cum arată expoziţia unui profesor de la UAD

CulturăUncategorized by Kristina Reştea - iul. 09, 2016 0 2126

 

Cât de des vi s-a întâmplat să intraţi într-un muzeu, să daţi rapid un tur prin sălile impunătoare, să ieşiţi nedumeriţi sau încărcaţi cu câte o impresie şi, eventual, cu nişte poze? Privim, ne place sau nu. Cum privesc însă o sală de muzeu oamenii din lumea artei? Vă propunem acest exerciţiu, testat cu prilejul deschiderii oficiale a expoziţiei personale a artistei Ioana Antoniu – „Miraj”, în seara caniculară, a unei după-amieze caniculare, în timp ce dincolo de zidurile palatului Bannfy, în Piaţa Unirii, câţiva cetăţeni se adunaseră să protesteze împotriva recentelor măsuri luate de parlamentari.

Aşadar… un istoric, un conducător de universitate, un şef de Uniune de Artişti, un profesor, un curator şi artistul intră într-o sală de expoziţie. Iată ce văd:

Deşertul cu miraje al unui istoric, manager de muzeu

„Eu umblu foarte mult în deşert şi nu de acum, ci de 15 ani. Şi când am văzut piesele din primele două săli am avut sentimentul că pot să preţuiesc deşertul, care nu e aşa cum cred mulţi că e: plictisitor. Nu degeaba un scriitor ca Amos Oz trăieşte în deşert, nu întâmplător deşertul a fost ales pentru atâtea scenarii, mirajul doar în deşert se poate întâmpla. Aceste efecte de lumină, de creare a unei imagini perfect conturate, dar care nu pare să aibă legătură cu realul acolo se petrec. A fost lăsat spaţii între tablouri – e nevoie de respiraţie, între ele”, remarcă Lucian Nastasă-Kovács, directorul Muzeului de Artă Cluj.

DSC_2420

„Familia” preşedintelui de Universitate

„Nu m-aş referi la deşert când vorbesc de Ioana. Ea e paradisiacă în ceea ce face şi în felul în care se comportă, dar interesantă observaţia. Şi la expoziţia lui Radu Pulbere, soţul Ioanei, am avut ocazia să remarc această şansă pe care am avut-o: să fiu profesor la Liceul de Artă, apoi la Universitatea de Artă Andreescu, aşa că pe mulţi artişti i-am cunoscut de la începuturi, am avut elevi foarte talentaţi care apoi au confirmat. E extraordinar să trăieşti într-un asemenea mediu, ca într-o familie; şi aici, ca în orice familie, sunt multe discuţii mărunte, care nu contează atât de mult, pe care încercăm să le depăşim cu umor. Admir familiile care sunt unite şi statornice, iar Ioana şi Radu Pubere formează o asemenea familie. Pictura Ioanei Antoniu face parte din Şcoala de la Cluj; vrând, nevrând, toţi pictorii de la Cluj fac parte din Şcoala de la Cluj. Unii au reuşit să se afirme mai mult sau mai puţin, iar din acest grup fac parte artişti apreciaţi şi invidiaţi în întreaga lume. Asta ar trebui să ne încânte, dar ne şi obligă în acelaşi timp. Ni s-a dat şansa să alegem o meserie care e teribil de plăcută. Ioana Antoniu e un pictor consacrat şi cunoscut în rândul artiştilor, e o artistă foarte apreciată pentru ceea ce face. Am văzut când a venit pentru concursul de profesor cât de frumos s-a prezentat, aşa ar trebui să se prezinte un candidat. Am descoperit şi calităţile ei intelectuale, e un profesor foarte bine pregătit teoretic. Ca pictor îi doresc mult succes şi să rămână în acest mediu al mirajului, al culorilor şi al structurilor inspirate din natură”, urează Ioan Sbârciu, preşedintele senatului Universităţii de Artă şi Design.

DSC_2408

DSC_2406

Firele profesorului filosof

„O interpretare posibilă e cea că avem în faţă o pictură feminină, care ţine de graţie, e legată de feminitate. Dar cred că asta nu ajunge. M-am gândit şi la ceea ce nu vedem. Cred că e nevoie de un fir, pe chiar Ioana ni-l oferă, un fir călăuzitor. Firul care se află la intersecţie între suprafaţă şi ceea ce ar fi broderia. Fire aveau şi Ariadna, şi Penelopa. E vorba de miraj, dar mirajul e un pic altfel decât deşertul. Nu deşert e în spatele acestor imagini. Ceea ce vedem e ceva în genul emanaţiilor care apar pe mlaştini organice, ce aprind luminiţe stranii, spiriduşi – aici aş căuta firul interpretativ. Folosirea firului e diferită. Sunt nişte „sandviciuri” violente: există suprafaţa coloristică foarte frumoasă, iar pe spate e un obiect, din nou, e firul care face legătura între cele două suprafeţe”, interpretează Aurel Codoban.

DSC_2428

Viziune din conducerea filialei: energiile din familiile de artişi şi elogiul autoarei

Ioan Horvath-Bugnariu, preşedinte al filialei Cluj a Uniunii Artiştilor Plastici din România, porneşte de la „studiul de caz” Ioana Antoniu-Radu Pulbere, pentru a face o călătorie în trecut. Mai precis, aminteşte el, în istoria relativ recentă a artei clujene, există, mai puţin studiat de istoricii şi criticii de artă locali, un fenomen: fenomenul familiilor de artişti. „Îmi amintesc cu mult drag de Lucia Piso şi maestrul Romul Ladea, de Maria şi Aurel Ciupe, Viorica şi Alexandru Cristea, Doina Ciato Hordovan şi Victor Ciato, soţii Sârbu, Adriana Popescu şi Alexandru Păsat, soţii Moraru şi mai tinerii Ioana Antoniu şi Radu Pulbere şi sigur lista e mai lungă. N-aş vrea să credeţi că artiştii care sunt soţi stau unul în spatele celuilalt şi se completează. Pot fi situaţii diverse, dar un lucru e cert: între artiştii soţi atunci când creează energiile se unesc. Este ceva magic care ajută mereu atunci când unul sau celălalt are ceva de făcut”, spune Bugnariu. După incursiunea în trecutul cu familii de artişti, urmează şi o referire la artista serii. „Mereu proaspătă, veselă, discretă şi tainică, melancolică şi spontană, extrem de feminină, rafinată, etern frumosă – aceasta este Ioana Antoniu şi opera sa”, spune preşedintele UAP Cluj.

DSC_2413

DSC_2391

DSC_2389

Curatorul şi pictura de la Cluj pusă în contextul lumii – curajul lui „Da”

„Mirajul e ceva înspre care tindem, ceva care ne pare foarte clar la prima vedere, dar care constatăm ulterior că e foarte dificil de atins. Această „tindere către…” poate fi unul dintre firele călăuzitoare ale acestei expoziţii. Mi se pare important de menţionat contextul în care apare această pictură – debutează la sfârşitul anilor ‘80, iar primul mare val de inspiraţie apare la începutul anilor ’90. E un parcurs accidentat, dacă ne uităm la istoria artei acelei perioade, mitul morţii artei, a picturii era în vogă, se afirma că cine picta nu era foarte cumpătat atunci. Erau alte medii care înfloreau – arta video, instalaţia. Pictura era considerată puţin nerelevantă, tindea să nu mai aibă aplomb. Pictura Ioanei Antoniu continua în acel timp să îşi asume un rol pe cara arta în genere încerca să îl refuze. În timpul în care arta căuta să fie critică, socială, Antoniu a reuşit să se desprindă de acest mit al fuziunii dintre artă şi viaţă şi a asumat pictura frontal. Antoniu are marele curaj de a reasuma autonomia artei, care nu vrea cu orice preţ să păşească în social, să fie subversivă, deşi există şi un anumit grad de subversiv, acele fire pe care le-a împletit sunt un frumos exemplu de estetism subversiv. A broda, a coase pe pânză e o artă ce ţine de altă ramură, iar însuşirea acesteia în pictură e act de curaj. Apreciez că e o pictură ce reuşeşte să fie afirmativă. Puţini artişti au avut curajul să abordeze acest capitol, e foarte dificil să faci dintr-un tip de cultură afirmativă un motiv de fascinaţie. Aici reuşeşte prin intermediul unui miraj unde suntem invitaţi să păşim şi înspre care să tindem”, desluşeşte curatorul Dan Breaz.

DSC_2436

Ce a vrut, de fapt, să spună autorul

„Nu sunt singură, sunt produsul unei şcoli, dacă întoarceţi spatele lucrărilor, veţi vedea că ele sunt încărcate de ce am vrut să fac – o lume nevăzută, surpinderea unui timp inefabil. Sunt norocasă, am avut tihna să lucrez la trei motive mari: un buchet de flori, un trandafir pe cale să se ofilească, o ieşire pe malul unui râu. Aceste lucruri am încercat să le reconstitui, am fost preocupată de ceea ce înseamnă căutarea vizualului în arta contemporană, dar şi să intervin cu ce am moştenit de la bunicile mele, care şi-au câştigat existenţa brodând şi cosând, din aceste întîlniri – între pictură şi broderie – am vrut să creez un limbaj nou, de o nouă sensibiltate, să creez un miraj. Am subliniat anumite detalii, am creat nişte structuri vegetale minuţios brodate pe care apoi le-am acoperit şi am avut puterea să renunţ la ele. Mă gândesc ce facem noi, în fiecare zi, când renunţăm la unele lucuru, mă gândesc la acea mică poveste zen, cu cineva care îşi doreşte un diamant. Şi îl găseşte şi atunci îşi dă seama că ceea ce îşi doreşte de fapt cel mai mult e să aibă puterea să poată să renunţe la el”, conchide Ioana Antoniu.

DSC_2396

DSC_2389
Expoziţia rămâne deschisă până în 17 iulie 2016, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00. E rândul vostru să interpretaţi „mirajele”.

DSC_2401

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.