FOTO. Cum arată cea mai nouă bucăţică de autostradă Transilvania. Fragmentul-“muzeu” ar...

FOTO. Cum arată cea mai nouă bucăţică de autostradă Transilvania. Fragmentul-“muzeu” ar putea fi folosit doar în vara viitoare

by -
0 260

România are încă o bucăţică de autotradă: este vorba despre cei 8,7 km din A3, între Gilău şi Nădăşelu. Construcțiile la acest tronson au fost începute în aprilie 2014 de UMB Spedition și Tehnostrade, iar acum – la mai bine de trei ani distanţă – lucrarea se apropie de momentul recepţiei. Dar nu, încă nu se poate utiliza. Noua secţiune poate intra în circuit abia după ce se construieşte viaductul de la Gilău. Aici lucrările abia au demarat, în acest început de lună. Reprezentanţii asociaţiei Pro Infrastructura au surprins imagini cu noul fragment de autostradă-“muzeu”

“Vă prezentăm muzeul incompetenței CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere). În primele zile ale lunii noiembrie, constructorul (UMB Spedition) a finalizat lucrările pe cei 8,7 km din Autostrada A3 Gilău-Nădășelu și a solicitat efectuarea recepției. Acest lot arată foarte bine cu excepția unei zone din afara corpului autostrăzii, unde constructorul mai are puțin de lucru la retaluzare și înierbare. Ne exprimăm speranța că și aceste ultime retușuri vor fi finalizate, astfel încât muzeul în cauză să fie recepționat de CNAIR”, transmit reprezentanţii asociaţiei . Aceştia mai  amintesc că autostrada nu va fi deschisă circulației deoarece podul peste Canalul Someș de la Gilău nu este încă finalizat.

Noul constructor al acestui pod – Tirrena Scavi – a început însă şantierul la începutul acestei luni. Dacă termenele asumate vor fi respectate, lucrările ar trebui să fie finalizate în vara anului viitor.

Vezi şi:

VIDEO Au început lucrările la viaductul de la Gilău din Autostrada Transilvania

 

“Deci trebuie să mai avem răbdare încă minim 10 luni, până la finalul lunii august 2018, pentru a putea circula pe autostradă de la Nădășelu și până la Aiud (până atunci vom avea deschise și loturile 3 și 4 din A10)”, mai preciză cei de la Pro Infrastructura.

Până atunci, câteva imagini:

 

Comments

comments

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu