FOTO Cetățuia de acum 100 de ani era locuită de bandiți, prostituate și oameni ai peșterilor

Azi „must have”-ul turiștilor care ajung în Cluj, ieri era „must avoid”-ul locuitorilor. Cea mai pitorească zonă a orașului era până acum 60 de ani nimic altceva decât o mahala infectă cu prostituate atât de ieftine încât tinerii aveau de ales – un bilet la cinema sau o intrare la domnișoare. Plus oameni ai cavernelor, clujeni care locuiau de-a dreptul în peșteri.

Despre acești ciudați „oameni ai peșterilor” ce locuiau pe Cetățuie există foarte puține informații, spre deloc. Despre aceștia actualdecluj.ro va relata într-un episod viitor.

Vorbim, surprinzător, despre Cetățuia Clujului, de pe piscul căreia se vede priveliștea asociată aproape întotdeauna cu Clujul – în stânga Mărăști-ul, în dreapta Mănășturul și Grigorescu, iar în mijloc – catedrala Sfântul Mihail și, mai nou, stadionul Cluj Arena. Dar nu a fost întotdeauna așa, ba chiar a fost foarte diferită, iar actualdecluj.ro vă prezintă azi imagini de epocă ce ilustrează Cetățuia de acum o sută de ani – un focar de infecție unde un element de culoare îl dădeau amărâții care locuiau nicăieri altundeva decât în grotele vizibile și acum pe versantul sudic al Cetățuii.

Cetățuia are patru versanți, dar cel mai pitoresc și deopotrivă inaccesibil e cel sudic, anume cel îndreptat spre Someș și centrul Clujului. Acum o sută de ani era o zonă de promenadă, cu o alee ce urcă în zig-zag, acum e doar un mal abrupt plin de mărăcini. Zona sutelor de scări ce urcă din oraș spre Cetățuie era atunci o mahala rău famată. Am vorbit cu arhitectul Dan Clinci, unul dintre promotorii, de câțiva ani, transformării Cetățuii dintr-o zonă dărăpănată într-un fanion al orașului, și l-am întrebat cum ar vedea el Cetățuia amenajată. „Cetățuia reprezintă cel mai reprezentativ element de relief al profilului peisager al orașului, alături de râul Someș cu lunca sa și parcul aferent. Acesta participă la acest profil iconic al urbei prin versantul sudic, care este și un element compozițional major al imaginii de ansamblu. Pe lângă acest fapt, promontoriul Cetățuii facilitează accesul la imaginea de perpectivă a orașului, asigurând natural și facil o priveliște generală de tip birdseye accesibilă printr-o simplă plimbare (urcatul celor câteva sute de scări impune totuși o condiție fizică și n-am numi-o chiar plimbare, adăugăm noi-n.red.)”, versantul în sine ar putea să se transforme într-un adevărat parc terasat dacă este reconfigurat complet prin gândirea unei rețele de „atractori” ingenioși și în același timp discreți: pergole, băncuțe învelite în verdeață, locuri de picnic și altele. De asemenea, să nu uităm că accesul pe versant deschide un traseu care promite să se transforme într-un adevărat traseu de promenadă: ai putea urca Cetățuia și apoi să ajungi în Parcul Etnografic, de unde să continui prin parcul Hoia (care, se cuvine precizat, e totuși o pădure-n.red.) și să cobori în Grigorescu de unde să o iei pe malul Someșului înapoi în centru”.

Bine, însă până la amenajarea Cetățuii e cale lungă – așa cum actualdecluj.ro a relatat în numeroase rânduri. Ce putem face până atunci? Clinci răspunde: „Eu aș repara bustul lui Sissy, dar nu e populară ideea căci nu e româncă, și aș dărâma rușinea aia de piramidă care îl concurează pe Avram Iancu și cubul deținuților ca urâ
enie. Eu acum urc Cetățuia pentru că este acolo, știu că sună oarecum aiurea, dar asta este. Ca să vă explic ce vreau să zic: sunt foarte puține orașe care au privilegiul să aibă un observator natural și atât de pitoresc, și în plus se simte puternic faptul că e un parc, chiar așa jumulit sărăcuțul cum e”.

Așa arăta Cetățuia în 1859, deci acum un secol și jumătate

Dan Clinci:
„Însăși comunitatea de rromi a Clujului depunea plângeri împotriva lăutarilor care se aciuiau aici venind de prin țară și care cântau prin cârciumile orașului pentru prețuri mici, stricând „piața” lăutarilor autohtoni. De asemenea Jandarmeria își lua din când în când inima în dinți și efectua razii în cartier”.
Mahalaua Cetățuii a dispărut o dată cu amenajarea promenadei pe Cetățuie așa cum o cunoaștem astăzi, din 1961.

Istoricul Tudor Sălăgean despre Cetățuia Clujului:

„Cetățuia a devenit un obiectiv militar important după înfrângerea de către austrieci a răscoalei curuților dintre 1703-1711. Clujenii simpatizau cu răsculații transilvăneni, iar austriecii considerau orașul nesigur. De aceea, ei au renunțat la planurile de modernizare a fortificațiilor de atunci ale orașului și au decis să construiască o altă fortificație, pe dealul Fellegvar, din care să țină sub control orașul.
Cu timpul, importanța strategică a fortificației a scăzut, dar Cetățuia a rămas un obiectiv militar până târziu în secolul al XX-lea. După 1800, în jurul acesteia au început să apară construcțiile cunoscute din imaginile de arhivă păstrate până astăzi. Multe dintre ocupantele acestora erau prostituate, această asociere între existența unei structuri militare și dezvoltarea prostituției nefiind una nefirească. Față de celelalte zone cu felinare roșii din Cluj, prostituatele de pe Cetățuie aveau tarife foarte mici, accesibile simplilor soldați, ucenicilor sau elevilor. În anii 1920-1930, un adolescent care avea câțiva lei în buzunar putea alege dacă să meargă la cinematograf sau la fetele de pe Cetățuie, pentru că tarifele erau asemănătoare.
Locuințele de pe Cetățuie au fost considerate interesante și din punct de vedere etnografic, datorită faptului că, în proiectele din 1922-1925, secția în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei urma să fie instalată pe Cetățuie. Romulus Vuia, directorul de atunci al muzeului, a reușit chiar să achiziționeze una dintre grotele locuite de pe Cetățuie, cu întreg inventarul acesteia. Aceasta ar fi urmat să ilustreze una dintre cele mai arhaice forme umane de locuire, în forma păstrată la Cluj până în secolul XX. Din păcate, Parcul Etnografic a primit teren nu pe Cetățuie, ci pe Dealul Hoia, iar proiectul locuinței de grotă a fost abandonat, aceasta și datorită faptului că autoritățile interbelice au fost incapabile să sistematizeze zona.
Construcțiile de pe versantul sudic al dealului Cetățuia au fost demolate după al doilea război mondial, în perioada comunistă. Zona a fost transformată în spațiu verde, iar la baza dealului au fost construite blocurile existente și astăzi, admirate pe atunci de locuitorii orașului”.

Cetățuia a fost sistematizată de regimul comunist – sistematizare ce a fost una dintre primele ce aveau să schimbe, și nu neapărat în bine, aspectul orașului, cu cartiere-mamut, bulevarde largi și cocioabe călcate de buldozere. Cei care au pus pe hârtie sistematizarea acesteia au fost arhitecții Zoltan Balazs și Eliza Fierlinger, respectiv inginerii Zeno Miculescu și Eduard Ionescu. În 1964 la baza versantului sudic apar patru blocuri de șase nivele. 12 ani mai târziu în vârful dealului apare hotelul Belvedere.

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.