Închide

Fostul premier Cioloș la Cluj: marea problemă a României e că nu știe ce vrea

EducaţieTop News by Mihai Prodan - apr. 06, 2017 0 400

Fostul premier tehnocrat Dacian Cioloș a venit la Cluj azi, unde a vorbit despre viitorul Uniunii Europene și al României, pe fondul plecării Marii Britanii din UE – dar și despre ce ar trebui România să facă pe viitor. „Cred că suntem într-o situație în care suntem aproape obligați de destin. Așa a căzut roata”, spune el cu referire la faptul că România va fi nevoită să adopte o poziție mai fermă, nu doar să urmeze valul.

„Marea problemă a României e că nu știe ce vrea”, spune el. „Mai întâi trebuie să te respecți pe tine, apoi poți cere și de la alții. Nu poți avea pe același subiect o viziune acasă și altă abordare la nivel european. Dăm dovadă de multe ori că nu ne respectăm dar cerem altora să se respecte”.

Cioloș a fost și administratorul unuia dintre cele mai importante portofolii ale UE – a fost comisar european pentru agricultură. După ani de zile la Bruxelles ori în relații cu oficialii de aici, Cioloș spune că în ultimii ani UE a traversat mai multe crize: cea economică a coincis cumva cu primirea în structură a României și Bulgariei, dar apoi au venit problemele economice – exemplificând cu Grecia – iar acum – criza migrației. „Una e să treci de la 6 la 9 state în termen relativ lung și alta e ca într-un deceniu, poate puțin mai mult, să treci de la 15 la 28 de state membre, cu mai mult de o treime populația și teritoriul UE. Complexitatea problemelor aduse UE de noii membri – nu doar datorită lor ci și procesului ca atare – ar fi presupus un proces de mai lungă durată și mai profund”.

În ce privește țările est-europene aici aderarea s-a făcut mai mult la nivel birocratic, a fost deci o aderare și mai puțin o integrare, adaugă Cioloș. „Integrarea țărilor est-europene a fost mai mult la nivelul funcționarilor, în transpunerea aquis-ului comunitar. Guvernul politic a fost insuficient implicat, iar nivelul civic a fost aproape absent, și de o parte și de cealaltă. După părerea mea lipsa aceasta de dialog suficient care să fi consumat integrarea nu doar la nivel procesual, instituțional ci și la nivel politic și social se resimte în momentul de față. Sunt și cauze economice, discrepanțe mari de productivitate, dezvoltare a infrastructurii și a piețelor, dar sunt și cauze conceptuale. UE a trecut în ultimii ani printr-o serie de crize succesive, care poate nu i-au permis să aprofundeze procesul de integrare a noilor state membre. Imediat după extinderea la România și Bulgaria, la scurtă vreme, a apărut criza financiară, care a lovit profund și UE, s-a transformat în criză economică cu problemele Greciei și altelor, și instituțiile europene s-au concentrat pe soluții, multe au fost pe termen scurt dar care au împins procesul de construcție europeană, verigă cu verigă, înainte și pentru că UE trebuia să răspundă la crizele respective. După care a venit problema migrației, terorismul, alte provocări la care UE a trebuit să răspundă. La asta se mai adaugă și criza de încredere în clasa politică, una generală la nivel european”.

„Înainte de extinderea mare în consiliile de miniștri deciziile se luau consensual, abia după extinderea de la 15 la 28 s-a pus problema majorităților calificate, care existau și înainte, dar nu erau folosite. Și a început să se vadă din ce în ce mai mult dificultatea de a ajunge la abordări comune pe problemele europene. Acum instituțiile sunt ținute în șah, nu pot lua decizii din cauza minorităților de blocaj. E greu să demonstrezi cetățenilor de la acest nivel că ești în măsură să iei decizii rapide. Și asta dă sentimentul unei UE slabe, incapabile să răspundă provocărilor”.

Partea bună pentru România în relația sa cu UE, spune Cioloș, e că peste câțiva ani, anume chiar când sunt de luat decizii importante, România va primi președinția rotativă a Consiliului Europei. „Acolo nu te poți feri, pentru că vei fi în centrul atenției. Cred că suntem într-o situație în care suntem aproape obligați de destin. Așa a căzut roata, România va trebui să-și asume președinția rotativă a CE într-o perioadă ân care aceste discuții vor fi pe masa Europei. Pe durata președinției României la CE se vor încheia și discuțiile pe Brexit și se va adopta acordul de ieșire a Marii Britanii, vor fi și discuții pe bugetul european multianual. România e provocată și de destin, nu doar de nevoia de a se poziționa, să vină cu o viziune într-o perioadă cât mai scurtă de timp”.

Să mai semnalăm că, spune pasager Cioloș în conferința sa de la Cluj, România ar fi intrat în sfârșit în acest an în spațiul Schengen, măcar cu aeroporturile care sunt deja pregătite logistic de mai mulți ani. Problema a fost însă ordonanța 13 a amnistiei, analizată și aproape aprobată pe șest, ce a scos mii de oameni în stradă.

Fostul premier Dacian Cioloș a venit la Cluj la invitația Grupului de Reflecţie şi Analiză Internaţională Citadel, de la Facultatea de Studii Europene a Universității “Babeş-Bolyai”, care l-a adus între altele la dezbateri și pe președintele Klaus Iohannis.
Dacian Cioloș a fost prim-ministru al României între anii 2015 și 2017 și comisar european din 2010 până în 2014.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.

Articole similare