Închide

Fostul deputat Adrian Gurzău, condamnat la doi ani şi opt luni cu suspendare în dosarul Carpatica

ActualitateTop News by Actual de Cluj - mart. 28, 2017 0 2479

Finul Elenei Udrea, fostul deputat Adrian Gurzău, a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare.

Sentinţa definitivă a fost dată marți dimineaţă de Tribunalul Bucureşti, informează Antena 3.

Adrian Gurzău a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei în dosarul Carpatica Asig, în care era acuzat de trafic de influenţă.

Amintim, Camera Deputaților a dat undă verde cererii DNA privind arestarea deputatului Adrian Gurzău, acesta fiind acuzat de trafic de influență  în dosarul în care a fost reţinută Angela Toncescu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C Carpatica Asig. DNA a mai formulat o solicitare privind reținerea deputatului, însă aceasta nu a trecut în plenul Camerei Deputaților. Înainte de votul din Camera Deputaților, deputatul Adrian Gurzău le-a cerut colegilor să respingă solicitarea de reținere și pe cea de arestare pe motiv că, după gratii, nu s-ar putea apăra și că, în plus, are acasă trei copii minori iar părinții săi sunt pensionari. E a invocat și faptul că, până acum, el nu a votat niciuna dintre cererile DNA formulate cu privire la reținerea sau arestarea altor colegi din plen.

UPDATE Ce a decis Camera Deputaților privind reținerea și arestarea finului Elenei Udrea și candidatul lui Băsescu la primăria Clujului

Solicitarea DNA privind arestarea deputatului PMP de Cluj, Adrian Gurzău, a fost judecată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a respins-o. În schimb, instanța a dispus  luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile în cazul deputatului.

Adrian Gurzău este finul Elenei Udrea și a fost candidatul aruncat pentru primăria Clujului de Traian Băsescu contra lui Emil Boc. Gurzău a fost consilier local la Cluj-Napoca și ales parlamentar, fiind susținut de Emil Boc pe liste.

DE CE A CERUT DNA REȚINEREA ȘI ARESTAREA LUI GUZĂU

Procurorii DNA au arătat că în perioada 8 aprilie 2015 – 1 noiembrie 2015, inculpata Toncescu Angela, membru şi începând cu data de 2 iulie 2015, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, i-a promis inculpatului Gurzău Adrian, deputat în Parlamentul României şi administrator în fapt al unei firme, care a şi acceptat promisiunea, întocmirea unui contract de prestări servicii între firma respectivă, în calitate de prestator şi SC Carpatica Asig SA, în calitate de beneficiar. Respectivul contrat a fost încheiat în 2 noiembrie 2015 iar obiectul acestuia îl constituia furnizarea, de către firma controlată de deputat, a unor servicii specializate de relaţii clienţi, info-line, contact center vânzare şi marketing pe o durată minimă de 5 ani, valoarea totală fiind de 270.000 de euro.

BREAKING Deputat clujean riscă închisoarea pentru trafic de influență, DNA bate la poarta Camerei Deputaților ca să-l bage la răcoare pe Gurzău

În schimbul acestor promisiuni și, ulterior, în schimbul încheierii contractului, din aprilie 2015 până în 14 martie 2016 Gurzău susținea că își exercită influența pe care o avea asupra unor membri din conducerea Autorității de Supraveghere Financiară astfel ca votul acesteia să fie influențat pentru urgentarea procedurii de avizare a Angelei Toncescu ca președinte al Consiliului de Administrație în Carpatica Asig SA și pentru ca aceasta să nu fie sancționată pentru nereguli constatate în activitatea anterioară. Totodată, Gurzău se prevala de calitatea de demnitar și de membru al Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților, ca să influențeze membri din Consiliul ASF pentru ca aceștia să aprobe prelungirea perioadei de redresare pe bază de plan a firmei de asigurări, deși ASF ar fi trebuit să constate starea de insolvență.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu