Închide

Final de bienală. Arhitecta Daniela Maier: „E important să ne consolidăm coloana vertebrală și să avem opinii coerente”

ActualitateTop NewsUncategorized by Kristina Reştea - oct. 22, 2015 0 406

După ce au așteptat să fie văzute în părăginitul palat Conti, în centrul Clujului, toate proiectele înscrise în concursul recent încheiatei Bienale de Arhitectură Transilvania vor putea fi studiate începând de azi, 22 octombrie, în alte şase orașe din Transilvania.
Amintim, cele mai bune proiecte ale arhitecților din Transilvania au fost premiate în cadrul BATRA 2015, organizată între 3 și 19 octombrie 2015, la Cluj-Napoca. 8 proiecte din cele 112 înscrise în concurs au fost declarate câștigătoare la Gala Premiile BATRA 2015, care a avut loc vineri la Teatrul Național. Au fost categorii unde juriul (cu membri internaționali) a decis greu cine pot fi câștigătorii și o secțiune în cadrul căreia chiar nu s-a putut alege premiant (la secțiunea Spațiu Public au fost înscrise doar trei proiecte, deci insuficiente), însă au fost și lucrări considerate valoroase.
Cine sunt câștigătorii și care sunt proiectele, puteți vedea aici:
Proiectele înscrise în concurs și vernisate în cadrul expoziției BATRA 2015 vor putea fi admirate, în perioada următoare, în alte şase orașe din Transilvania:
22 octombrie – 5 noiembrie 2015: Baia Mare
9 noiembrie – 23 noiembrie 2015: Satu Mare
26 noiembrie – 10 decembrie 2015: Alba-Iulia
14 decembrie – 28 decembrie 2015: Oradea
1 martie – 27 martie 2016: Zalău
1 aprilie – 27 aprilie 2016: Bistrița
Ediția din acest an a Bienalei s-a desfășurat cu evenimente speciale, expoziții, workshopuri, proiecții de film și lecturi publice. Locațiile BATRA 2015 au fost marcate cu o pânză galbenă de 30 de metri lungime și 2.30 metri lățime, ideea aparținându-i lui Gill Viandier, artist cunoscut pentru proiectul inedit ‪#‎Number‬#, lansat la Quadrienala de Scenografie şi Arhitectură de Teatru de la Praga.
 Cu ce au rămas organizatorii la final? Am întrebat-o pe arhitecta Daniela Maier, președinta BATRA 2015. „O primă concluzie ar fi că am reușit să scoatem arhitectura ca subiect de dialog în fața mai multor oameni și să expunem proiectele pe care arhitecții și le consideră cele mai reușite”, a punctat Daniela Maier. Conform numărătorii organizatorilor, expoziția de la Conti a avut zilnic în jur de 150 de vizitatori. „Cât despre nivelul proiectelor înscrise în concurs, aș zice că sunt câteva valoroase; se vede că societatea se schimbă, că s-a trecut prin perioade grele, că uneori cuvântul arhitectului nu cântărește așa cum ar trebui, că poate nu există respectul care ar trebui să existe pentru această profesie. Dar se construiește. E important să ne consolidăm coloana vertebrală și să avem opinii coerente. E important să ne consolidăm și ca breaslă și să învățăm ca atunci când avem o temă importantă, cum e Someșul de exemplu, să spunem la fel”, a subliniat președinta BATRA.
Vezi și:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare