Închide

Fiecare al 12-lea clujean e urmărit de Finanțe

EconomieTop News by Actual de Cluj - nov. 11, 2015 0 237

Contribuabilii clujeni sunt executați silit pe capete, de Finanțe: fiecare al zecelea clujean se află în această situație.
Nu mai puțin de 58.090 de persoane fizice sunt executate silit de Finanțele clujene în luna octombrie – instituția speră să obțină de la aceștia aproape 40 de milioane de lei. Raportat la populația Clujului, mai puțin de 700.000 persoane, rezultă că fiecare al 12-lea clujean e urmărit de Finanțe.

Mii de firme se află și ele în această situație: 17.467 persoane juridice datorează aproape 300 milioane de lei.
Măsurile luate de Finanțe ca să recupereze acești bani nu sunt foarte eficace: somații, popriri de conturi ori sechestre – pe sume mari, dar se colectează sume mici.
Au fost emise 18.663 somații pentru suma de 118 milioane de lei, dar au fost încasați doar 28,5 milioane de lei. Au fost poprite 41.000 conturi pentru 236 milioane, dar au fost încasate doar 9,1 milioane. Și, în fine, 51 cazuri de sechestre pentru 5,27 milioane, dar au fost încasate doar 87.000 lei.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu