notează reprezentanţii unuia ..."/>
Închide

“Evidentul paradox” al Clujului imobiliar: preţul mediu al unui apartament din “Capitala Transilvaniei” e cu 200 de euro/mp peste cel cerut în Bucureşti

Economie by Actual de Cluj - Nov 20, 2017 0 175

Clujul e în centrul unui “evident paradox”, notează reprezentanţii unuia dintre cele mai importante portaluri imobiliare din ţară: cel mai mare preț mediu pe segmentul apartamentelor este solicitat nu de către vânzătorii din Capitală (deși, punctual vorbind, cele mai scumpe proprietăți aici pot fi găsite), ci de cei dintr-un alt mare oraș al țării. Cluj-Napoca.

Și în 2017, Cluj-Napoca este, fără drept de apel, cea mai „fierbinte” piață a locuințelor din România, potrivit unui raport de piață realizat de Analize Imobiliare (platformă dezvoltată de Imobiliare.ro). Pretențiile proprietarilor din orașul de pe Someș au consemnat un avans de 6% în cel de-al treilea trimestru al anului, până la 1.410 euro pe metru pătrat util. Adică mult peste Capitală. Mai precis: un apartament în București a ajuns la o valoare medie de listare de 1.230 de euro pe metru pătrat util. De menționat este că aceasta este cea mai mare creștere consemnată în rândul marilor orașe și a doua la nivel național (după Slatina, cu un plus de 9%).

Nivelul actual al prețurilor apartamentelor clujene este cu 16,6% mai mare decât cel valabil în perioada similară din 2016. Potrivit datelor Analize Imobiliare, în orașul de pe Someș locuințele s-au scumpit cel mai mult în ultimii trei ani, reușind astfel să recupereze aproape integral scăderea consemnată pe parcursul recesiunii. Astfel, apartamentele sunt, în medie, cu 46,9% mai scumpe decât în trimestrul al treilea din 2014 și cu doar 1,7% mai ieftine decât în perioada similară din 2008.

Preţuri pe cartiere

“La o analiză mai detaliată a pieței locale, ies în evidență discrepanțele de preț semnificativ mai mici de la o zonă la alta comparativ cu Bucureștiul”, mai arată analiza. În momentul de față, cele mai mari prețuri solicitate de către vânzătorii din capitala Transilvaniei se găsesc în zona centrală și ultracentrală (1.640 de euro pe metru pătrat util), apoi în Plopilor (1.520 de euro pe metru pătrat util), în Gheorgheni-Andrei Mureșanu (1.500 de euro pe metru pătrat util), în Zorilor (1.490 de euro pe metru pătrat util), dar și în Mărăști-Între Lacuri-Aurel Vlaicu (1.440 de euro pe metru pătrat util). Ceva mai accesibile sunt locuințele din imediata vecinătate a municipiului: în Florești (790 de euro pe metru pătrat util) și Baciu (950 de euro pe metru pătrat util) – cea dintâi zonă dezvoltându-se, în ultimii ani, ca un adevărat „cartier-satelit” al orașului. Cu mari deficienţe însă în ceea ce priveşte serviciile, infrastructura şi spaţiile publice.

Printre cartierele care au consemnat în trimestrul al treilea creșteri de preț peste media de 6% valabilă la nivel de oraș se numără Zorilor, cu un avans de 8,6%, zona centrală și cea ultracentrală (+7,3%), Someșeni (+7,2%) și Mănăștur-Borhanci-Câmpului (+7,1%). Pe de altă parte, cele mai mici variații de preț au avut loc în Baciu (unde pretențiile vânzătorilor au stagnat în ultimele trei luni), Iris (+2,9%), Plopilor (+3,7%), Grigorescu (+3,9%), dar și în Gheorgheni-Andrei Mureșanu (+4,3%). “Este semnificativ și interesant de observat că în niciunul dintre cartierele clujene nu au fost înregistrate scăderi de preț”, atrag atenţia cei de la Imobiliare.ro.

 

 

Articole similare

Nici un comentariu

Scrie un comentariu