Închide

Două motociclete SMURD, în traficul din Cluj-Napoca

ActualitateSănătateTop News by Actual de Cluj - aug. 31, 2017 0 361

Două motociclete SMURD sunt operaţionale de ieri în Cluj-Napoca, iar una dintre ele a avut primele intervenţii încă din primele ore de funcţionare, au anunţat oficialii. Proiectul a fost implementat deja în Bucureşti.

La Cluj, s-a finalizat achiziția şi dotarea completă a două motociclete de intervenție urbană şi procesul de instruire, respectiv echiparea cu seturi complete de echipamente de protecţie moto, tip vară/iarnă a 10 paramedici SMURD din cadrul ISU Cluj, au precizat reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Paramedicii au urmat şi cursuri de perfecţionare pentru conducerea motocicletelor în condiţiile periculoase. Cele două motociclete sunt echipate cu dispozitivele medicale necesare acordării primului ajutor, susţin responsabilii de proiect: defibrilator semi-automat, balon de resuscitare, trusă cu laringoscop, aspirator de secreții și geantă medicală de urgență, precum şi alte echipamente specifice. De asemenea, motocicletele vor fi dotate și cu dispozitive de avertizare sonoră și luminoasă, dar și cu sisteme speciale de comunicații.

„Evenimentul este unul important pentru pentru pompierii clujeni, oferind posibilitatea unei reacții mai rapide în cazul solicitărilor de asistență medicală de urgență, dar și pentru comunitatea pe care o servim”, au transmis reprezentanţii ISU Cluj.

„Acest proiect a fost implementat iniţial în Bucureşti, unde timpul foarte scurt de răspuns al motocicletelor SMURD la intervenție, de doar 3 – 5 minute în medie, comparativ cu media de aproximativ 8 minute a unei ambulanțe, în peste 2100 de acţiuni de salvare în 2016, au dovedit eficiența acestui serviciu”, potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. „Cluj-Napoca a cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimii ani, iar sistemul integrat de urgenţă trebuie să ţină pasul cu nevoile cetăţenilor din acest oraş important”, a declarat şeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat. Acesta a mai anunţat că, de la operaţionalizarea motocicletelor de la Cluj la orele 11:00, o motocicletă a avut şi primele intervenţii.

De menţionat că finanţarea s-a făcut prin Fundaţia pentru S.M.U.R.D. și o firmă privată – Lidl Romania, care a asigurat 85% din necesarul finaciar pentru achiziționarea și echiparea motocicletelor.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu