Închide

Doctor în Matematică, despre şcoala ca “explorare împreună”. Sau de ce Educaţia trebuie reinventată, în lumea roboţilor.

ActualitateEconomieEducaţieTop News by Kristina Reştea - Feb 27, 2017 0 141

În 2014, 800 de roboţi au înlocuit 24.000 de oameni într-o fabrică de echipamente de aer condiţionat, se fac case cu ajutorul imprimantelor 3D, se printeză organe pentru transplant şi se creează plante fosforescente. Aceasta e lumea în care trăim şi, în această lume – a roboţilor industriali, a inteligenţei artifciale şi a biologiei sintetice – creativitatea e cea care poate să ne salveze. Pentru asta, însă: “Trebuie să regândim sistemul educaţional”, spune Varujan Pambuccian pe scena TedX de la Cluj, după ce dă exemplele de mai sus ca să arate cum se schimbă lumea. În acest context, şcoala trebuie să reinventeze procesul: să devină generatoare de întrebări, nu constructoare de răspunsuri. Pe Varujan Pambuccian s-ar putea să îl ştiţi mai degrabă din funcţia sa de parlamentar – din anul 1996 reprezintă minoritatea armeană (Uniunea Armenilor din România) şi comunitatea IT&C din România în Parlament. E doctor în matematică al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Bucureşti, universitate în care şi lucrează din 1990.

“Trebuie să regândim sistemul educaţional – să îi transforme pe oamenii ce îşi doresc să fie creativi. Ce e de făcut? Să regândim şcoala ca proces social, ca explorare împreună. Să o facem mai degrabă generatoare de întrebări decât constructoare de răspunsuri. Asta nu o putem face cu şcoala de acum. Acum se măsoară rezultate, se măsoară la concursuri şcolare; aşa că în şcoală te învaţă cum se face ca să iei concursul, nu te învaţă matematică. Vei ajunge să urăşti acel “cum se face” şi vei crede că urăşti matematica. Şcoala trebuie regândită, fără teste naţionale, finanţată prin sistem de vouchere ce să permită mobilitatea, fără curricula generală”, a spus Pambuccian.  E nevoie urgentă de o discuţie pe această temă, a reformei în Educaţie, spune Pambuccian de mai mult timp.
Sunt patru domenii care schimbă lumea, a explicat mai întâi doctorul în Matematică: robotica industrială, intelgenţa artificală, biologia sintetică, fabricaţia aditivă. Roboţii lucrează azi în domeniul ambalărilor în hala Ikea, dar şi la lucruri foarte fine, pentru aparatura Philips sau în depozite la Amazon. S-a creat, cu ajutorul unei imprimante 3D, o vezică urinară transplantaă, urmează şi alte organe – rinichiul, unul dintre cele mai cerute organe la transplanturi. Cineva s-a întrebat de ce trebui să ucidem ca să trăim şi a creat carnea sintetică. În viitorul nu prea îndepăratat copacii fosforescenţi ar putea fi folosiţi la iluminatul public. “E o idee mare. O poate avea orice om care se gândeşte că nimic nu este imposibil”, subliniază Pambuccian.

“Suntem în faţa unui fenomen: marea schismă economică”, crede Pambuccian, într-o lume în care roboţii sunt pregătiţi să preia tot mai multe sarcini şi apare “clasa oamenilor inutili”. Şi totuşi… “Fiecare dintre noi se simte unic. Există acea parte a economiei ce se adreseză dorinţei de unicitate. Aceasta s-ar putea să fie salvarea”, spune profesorul. Şi acesta este motivul pentru care merită regândit sistemul educaţional.
Citeşte şi:

Poveşti despre Spaţiu: de la Micul Prinţ şi S.F.-urile bunicilor la primul om care va păşi pe Marte

şi

Telemedicină în epilepsie – reţeaua inaugurată la Cluj ia premiu la TedX

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro
și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității
„Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism.
Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare