Despre străzi, case și orașe cu istorie – dialog între un „Robin Hood al patrimoniului” și „Arhitectul de la mănăstire”

Într-un oraș în care zilele acestea râul care îl străbate riscă să fie tot mai izolat între betoane și asflat, în care o clădire monument istoric de la km 0 e lăsată în paragină și alte zeci de clădiri sunt în pericol de prăbușire (dacă nu cumva au și murit, unele dintre ele), arhitecții au stat la povești, la început de week-end despre clădiri și orașe cu istorie. O discuție despre patrimoniu și reconversii a fost trecută în agenda Architecture Conference& Expo, organizată de Libero Events și găzduită chiar într-un loc trecut prin istorie, cu transformări de șantier recent: fosta fabrică de mobilă (și piane) Libertatea, transformată acum în centru tehnologic cu spații de birouri. Parteneri de discuție: Șerban Sturdza, fost președinte al Ordinului Arhitecților din România și cunoscut lupător pentru conservarea caselor cu istorie – un „Robin Hood al patrimoniului” – și Szabolcs Guttmann, fost arhitect șef de Sibiu, actual președinte al filialei Transilvania a OAR – „arhitectul de la mănăstire” (Mănăstirea Franciscanilor, loc trecut prin lucrări de reabilitare și devenit periodic loc de întâlnire pentru arhitecți, cu implicarea lui Guttmann). Discuția a fost moderată de Șerban Țigănaș, actual președinte al OAR, cel care i-a și prezentat cu noile „nume” pe colegii de dezbatere.

Lucrul cu arhitectura de patrimoniu poate să o ia pe drumul unei “meserii de detectiv pasionantă”, crede Sturdza. Și tocmai acest domeniu e vitregit de la rădăcini. „E o latură ignorată de școlile de arhitectură din România – creația, inteligența, investigația se pot aplica și pe clădiri existente. Suntem obligați să abordăm altfel lucrurile, să descoperim tehnicile folosite în trecut și să le imităm dacă se poate chiar cu unealta respectivă, specifică vremii”, arată arhitectul. „Mă simt bine în mănăstire, cu ferestre opace, nu văd ce se întâmplă afară. Ceea ce nu e bine, nu e inovativ. În acest fel, locul rămâne un incubator în care dezbatem noi, cu colegii”, recunoaște Guttmann. Patrimoniul e tocmai șansa noastră de a fi originali în lumea tot mai globalizată și competitivă. Dar patrimoniul nu poate fi teren de lucru pentru oricine, crede președintele OAR Transilvania. „Nespecialiștii pot face ravagii. Dacă doriți să participați la inovații, luați cursuri! Și neaparat, urbanistic, să fim copărtași în presiune permantă pentru a face administrația să înțeleagă că are un tezaur pe care nu îl folosește. Doamne ajută ca Clujul actual să nu rămână cu străzi paralele, prin accesări de fonduri, în orașul-comoară (program de reabilitări de străzi, finanțat din bani europeni, n.red.)! Nu știu cum vom avea senzația spațiului reabilitat. Trebuie să ne gândim și la felul în care se leagă străzi transversale”, crede Guttmann.

Nu doar drumurile au o soartă ciudată în România, nici cu legislația nu stăm mai bine – riscăm să tot pierdem din istoria construită. “E un strat de Românie care a rămas cu 30-40 de ani în urmă și care e acum la butoane, care ar trebui înlocuit. Administrația deființează prin lege zonele protejate, mă refer la Legea 50. În aceeași societate, unii merg într-o direcție, ceilalți în cealaltă. Cea a administrației e perdantă. Există experiențe în România cu oameni care au luat premii, există clienți care apreciază zonele istorice. Nu prea mulți. Există și așa-ziși conducători care ocupă locul degeaba, există oameni din parlament până în comisii de avizare care ocupă locuri degeaba! Nu poți să îți permiți să distrugi o casă a unui arhitect cunoscut în România! Nu poți să accepți ca una din cele mai importante case ale lui Horia Creangă să fie demolată, pentru că e o uzină care nu mai produce țevi! Dacă privim lucrurile în ansamblu și realizăm că Bucureștiul e o capitală în concurență cu alte capitale, ne dăm seama că acestea sunt puncte de importanță, că trebuie să apară un program care să pună în valoare valențele trecutului”, subliniază Sturdza.

Sosit din capitală la Cluj, arhitectul preocupat de patrimoniu a avut ocazia să constate în ce fel își îngrijește capitala Transilvaniei patrimoniul natural. În aceste zile la Cluj, autoritățile, drumarii și proiectanții lor fac posibilă raderea unei porțiuni de spațiu verde de pe mal de Someș, pentru a se extinde cu o bandă traficul auto pe Splaiul Independenței. Sturdza, prin fundația Pro Patrimonio, este unul dintre semnatarii petiției prin care câteva grupuri preocupate de urbanism cer stoparea intervențiilor și transparentizarea procesului. În cadrul conferinței, Sturdza a explicat de ce s-a alăturat acestui demers. „Malurile Someșului nu pot fi dublate cu o bandă de asfalt atâta timp cât e momentul să descoperim ce poate da Someșul în cealaltă direcție – ca peisaj cultural, gastronomic. Suntem obligați moral să nu lăsăm lucrurile să se petreacă așa!”, arată Sturdza.

„Lucrurile se întâmplă în permanență, chiar în momentul în care vrem să le discutăm”, a constatat Țigănaș. Asta chiar în ziua în care s-au lansat petiții, iar primăria a răspuns suspendând temporar lucrările de pe malul Someșului și anunțând o dezbatere pentru săptămâna următoare.

După Someșul lui Sturdza, a venit rândul lui Guttmann să atragă atenția asupra unui loc valoros și ignorat al orașului – clădirea fostului Hotel New York/ Continental, imobil monument istoric din centrul Clujului, aflat în proprietate privată și paragină. Clădirea va găzdui sâmbătă, în 3 octombrie, deschiderea Bienalei de Arhitectură Transilvania și proiecte înscrise în concurs. „Hotelul Continental e o poveste tristă de 25 de ani, o dorință și putință cu semne de întrebare. Locația nu ține doar de memorie, e nu numai o amintire, e tot o poveste de actualitate. Vrem ca administrația să înțeleagă că nu există patrimoniu fără arhitect, să punem la locul cuvenit semnătura arhitectului care a creat clădirea”, a spus Guttmann. Așa că părăginitul palat Conti va primi o placă cu numele creatorului său – Pakey Lajos. „Gândiți-vă că orice casă, a voastră, atunci când o faceți, poate deveni obiect de patrimoniu! Sunteți în continuă luptă pentru cucerirea unui loc pentru prestigiu în societate și față de voi înșivă. Nu există nicăieri loc gol, ceva unde poți să faci ce vrei, de la început. Arhitecții care lucrează pe o clădire existentă trebuie să aibă un dialog cu personajul care a făcut casa respectivă sau a întruchipat-o”, a subliniat Sturdza.

Dezbaterea de patrimoniu, s-a încheiat cu răspunsurile celor doi la propunerea lansată de Țigănaș – recomandări pentru tineri? „Cel mai important lucru e să te simți liber și bucuros în propriul oraș. Trebuie să acționezi trecând peste multe piedici pe care ți le pune adesea, cu bunăvoință sau rea intenție, lumea din jur. Aș încerca să pun în discuție ștampila și dreptul de a lucra pe monumente. E relativ dacă cineva care are o ștampilă e mai bun decât cineva care nu are. Aș pune în discuție accesul tinerilor care lucrează deja pe fond construit existent; ei sunt ignorați de autorități, care, pe de altă parte, se plâng că nu sunt suficienți specialiști. Lucrurile sunt relative. Dacă administrația vrea să facă separări pe diverse categorii de activitate – urbanism, arhitectură de interior, patrimoniu – să le încerce! Dar un tânăr trebuie să obțină dreptul să fie arhitect, iar arhitect înseamnă toate la un loc. Suntem în România în situația în care ar trebui să procedăm responsabil, uitându-ne la case printr-un dialog tete-a-tete. Apoi să ne uităm la ce zice autoritate,iar dacă autoritatea a greșit trebuie să îi spunem și să modificăm regulile. Altfel devenim frustrați și avem legi absurde”, a spus Sturdza.

„Vestea bună este că avem foarte multe ruine în orașe ce așteptă specialiști, arhitecți, care să facă treaba. Cei de dincolo spun că trebuie să caute cu lupa până găsesc un trotuar de reabilitat. Vestea proastă este că avem foarte mult de lucru, pentru a-l face pe beneficiar să înțeleagă că asta e treaba pe care o face un arhitect, nu un drumar”, a sintetizat Guttmann.

Kristina REȘTEA, Luminița SILEA

Nici un comentariu

Actual de Cluj