Închide

Despre câți avortați vorbim în România

ActualitateOpinieTop News by Cosmina Fernoaga - Mar 29, 2017 1 561

Din 2010 și până în 2015 în România s-au înregistrat 525.640 de avorturi. Aproximativ 100.000 de avorturi pe an. Altfel spus, în fiecare zi, peste 250 de femei trec printr-un avort. Vi se pare mult, puțin? Depinde la ce anume ne raportăm și cum anume percepe fiecare dintre noi acest fenomen. Un lucru e cert, că despre avorturi se vorbește prea puțin, iar când se vorbește se urlă, de fapt, niște banalități. “Progresiștii”, “modernii” (care se simt)  știu un lucru și atât, că Biserica trebuie pusă la zid: e prea înapoiată, vrea să reprime libertăți, drepturi. Ei par să cunoască cel mai bine nevoile femeilor, vorbesc pompos despre decizia privind propiul corp, despre cât de greu/rău poate fi să dai viață unui nou născut pe care nu ți-l dorești, pe care nu l-ai vrut, despre șanse, despre cum orice om trebuie să aibă libertatea de a decide pentru el. Le scapă, însă, cel mai important argument: alegerea avortului de către oricare femeie, sau cuplu, nu are cum să țină de progres. Un lucru împotriva firii nu poate să însemne progres și nici că ai făcut o alegere bună. Cel mult poate să însemne că ai făcut o alegere potrivită, adică un compromis –  raportat la rațiuni economice, la carieră, la valorile pe care le are fiecare. Dar uman vorbind, a ajunge să recurgi la un avort nu are cum să fie perceput ca un lucru bun/pozitiv, iar cine consideră altceva, pot doar să presupun că e lovit la cap. Așadar, orice discuție ar trebui pornită din acest punct. Viață umană pe pământ înseamnă copii, iar faptul că unii aleg să nu-i facă din lipsă de timp, chef, bani, sau mai grav, nu-i fac pentru că nu le permite sănătatea, ar trebui să fie excepții și nicidecum o regulă. În momentul în care statistica ne arată că rata avortului se menține în aceeași medie – deși mijloacele contraceptive sunt tot mai ieftine și mai accesibile, în ciuda faptului că a crescut și calitatea vieții, nu? Ne lăudăm cu lucrul acesta tot timpul – e cât se poate de normal ca și Biserica și toate organizațiile care militează pentru viață, pentru drepturi, să iasă în stradă și să tragă un semnal de alarmă.

Nu pot să pricep cum o cauză pozitivă a Bisericii poate să stârnească atâta mânie și dispreț în mintea unor indivizi care se erijează în apărători ai libertății.  Și eu cred că libertatea umană este mai presus de orice alt raționament, fie el de ordin politic, religios sau de altă natură. Am crescut și mi-am format principiile liberă de orice constrângeri, nu mă preocupă dogmele bisericești și nici nu rezonez cu discursul Mitropolitului privind impunerea unui anumit număr de copii. Până la a ajunge să instituim reguli, să legiferăm, consider că statul și chiar și Biserica mai au multe de făcut, de demonstrat. Dar, să reacționezi idiot la o mișcare pașnică, care chiar își are sensul într-o societate din cale afară de letargică, care își mai găsește resurse de reacție numai prin intermediul Facebook-ului, asta n-am cum să înțeleg. Biserica are rolul ei în societate, iar cauza pentru care militează este bună (insist să mai spun o dată că nu mă refer la a interzice avortul prin lege, ci la principiul de a milita pentru viață). Că nu ne place discursul Bisericii? Da, preoții vorbesc în spiritul și în litera Bibliei, nu prea au cum altfel, dar voi, “progresiștii”, cum să ridicați tocmai avortul la rang de etalon al liberului-arbitru? Cum uitați că și pe voi v-a adus cineva pe lume, și poate nu neapărat în cele mai fericite condiții. O duduie se lamenta pe Facebook despre cât de greu i-a fost ei, pentru că a descoperit că părinții n-au dorit-o, și, vai, prin câte terapii a fost necesar să treacă de-a lungul timpului. M-a uimit să descopr numărul de aprecieri și chiar share-uri din partea unor oameni pe care, personal, îi consideram cu toți boii acasă. Păi la terapii se poate ajunge din varii motrive, trebuie să fie neînțelegerea cu părinții obligatoriu cauza? Și dacă ar fi așa, nu e bine că, iată, terapiilor pot rezolva și astfel de probleme? Altă doamnă, explica la televizor, că dacă părintele nu-l dorește pe copil și totuși îl face, și copilul apoi nu ajunge bine, cine e răspunzător? Păi și când copilul e foarte dorit de părinți și el totuși nu ajunge bine, cine e răspunzător? Nu știu, chiar la nivelul acesta trebuie să decurgă discuția? Ce fel de argumente sunt acestea?  Căutăm răspunsuri care să justifice avortul, în loc să discutăm măsuri concrete care să le ajute pe femei să nu mai treacă printr-un avort. Cifrele poate ne mai trezesc puțin, pentru că suntem  în topul european la număr de avorturi, chiar și în comparație cu țări mai sărace. E un fenomen, oameni buni, și cum spuneam, avortul n-are cum să însemne o alegere fericită, pentru nimeni.

Avortul, în cifre

Realitatea cruntă raportată de Institutul Național de Statistică (INS) este aceasta, că din 1990 și până în 2015, în România s-au efectuat aproape 8 milioane de întreruperi de sarcini. Numai în anul 1990 – imediat după ce s-a scos legea anti-avort – a fost înregistrat un număr record, de aproape un milion de avorturi. În același an se nășteau doar 314.746 de copii. Ulterior, numărul avorturilor a început să scadă, de la an, la an, însă, o primă cauză a constituit-o migrația, în anasamblu diminuarea constantă a populației României. Au fost 700.000, apoi 600.000, apoi 500.000 și tot așa până s-a ajuns la o media de 100.000 de avorturi pe an. Între 2013 și 2015, media a oscilat între 88.000 și 70.500. Nu avem date despre avorturile efectuate din cauze medicale, dar mă îndoiesc că acestea ar putea contrabalansa situația. Dacă ne uităm și pe categorii de vârstă, se poate constata că o bună parte dintre femeile care recurg la întrerupere de sarcină sunt trecute de vârsta de 25 -34 de ani. Deci vorbim despre femei responsabile.

În anul 2014, de pildă,  potrivit Anuarului INS (procentele sunt aproximativ similare cu alți ani), cele 77.806 avorturi raportate se împart astfel:
7.287 avorturi – tinere între 15 – 19 ani;
15.316 avorturi – tinere între 20 -24 de ani;
19.210 avorturi – femei cu vârsta între 25-29 de ani;
16.656 avorturi – femei cu vârsta între 30-34 de ani;
13.533 avorturi – femei cu vârste între 35 -39 de ani;
Rest avorturi     – femei de peste 40 de ani.

O consultare sumară a datelor prezentate de Eurostat ne arată că România înregistrează peste dublul numărului de avorturi din țări vecine mult mai sărace și tot ortodoxe, precum Ukraina sau Bulgaria. În 2014, la o populație de 20 de milioane, România figura cu 78.371 de avorturi. În Ukraina, la o populație de peste 46 de milioane, numărul avorturilor era de 116.100.  În Bulgaria, la o populație de 7,2 milioane, numărul avorturilor a scăzut în 2014 la 28.000. În Moldova, la o populație de 3,6 milioane, media este de 14.000  de avorturi pe an. Sigur, pentru unii ar putea fi o “consolare” faptul că avortul e practicat la scară largă și în țări mai dezvoltate, precum Marea Britanie (care are o medie de 200.000 de avorturi pe an) sau Italia (care înregistra 95.400 avorturi în 2014), însă, dacă ne raportăm la numărul populaței, România rămâne, detașat, în fruntea clasamentului, depășind prin procente cam toate țările europene.

Un caz aparte este cel al Poloniei, unde se știe, legea privind avorturile este extrem de restrictivă, fiind permise doar întreurperile de sarcini pe fond medical, sau motivate de incest, viol etc. Eurostat arată că din 2006 și până în 2015, numărul întreruperilor de sarcină a crescut în fiecare an. De la 340 de avorturi, în anul 2006, s-a ajuns la 1.050, în 2015. Așa se explică, cel mai probabil, intenția de anul trecut a guvernanților polonezi de a interzice total avorturile.  Potrivit presei poloneze, conservatorii de dreapta care se află la putere pun creșterea numărului de avorturi pe seama lacunelor pe care le-ar avea actuala lege, având în vedere mijloacele facile prin care se pot obține documente medicale care să ateste necesitatea întreruperii de sarcină. Cert este că anul trecut, mii de persoane au protestat în fața Parlamentului din Polonia, împotriva deciziei de interzicere totală a avortului. Guvernanții au cedat presiunilor din stradă, renunțând să adopte alte măsuri restrictive.

 

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie
2014.
A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la
cotidianul “Bună ziua, Ardeal”.
A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare

Un comentariu

  1. Aceasta initiativa a bisericii este un pas inapoi. Putem sa punem intrebarea – ce se intampla atunci cand sunt interzise avorturile ?
    – o parte nu vor mai fi facute. Lucru care va duce la cresterea saraciei (motivele pentru avort, in general, sunt: lipsa unui partener, lipsa banilor sau dorinta de continuare a educatiei)
    – va exista partea care va prefera sa le faca oricum. Si neavand la dispozitie mecanisme legale si sigure, avorturile vor deveni periculoase si/sau scumpe

    Solutia pentru reducerea numarului de avorturi nu este doar disponibilitatea metodelor contraceptive, dar si educatia sexuala facuta in scoala. Solutia bisericii implica de multe ori este abstinenta. Vezi Olanda, unde scaderea ratei de avorturi e corelata direct cu cresterea educatiei, si scaderea religiozitatii.

Scrie un comentariu