Designer din Cluj despre cum industria de fashion te face să dai bani mulți pe haine proaste: „e ca o caroserie de lux cu motor de drujbă și scaune de bicicletă”
EducaţieTop News by Mihai Prodan - sept. 04, 2016 1 1890
Un cunoscut designer de haine de bărbați din Cluj desființează fast fashion-ul și spune că degeaba arunci cu banii pe produse scumpe și proaste.
Istvan Câmpan e un designer cunoscut pentru pantofii săi realizați manual și pictați la fel – dar mai nou și pentru sacourile sale, care de care mai ciudate. În atelierul său de la Fabrica de Pensule experimentele stau agățate pe umerașe: un sacou pictat, altul fără revere, unul care se încheie cu magneți sau altul care se încheie cu cleme. Sunt și altele unde experimentele sunt mai discrete: la un sacou aparent comun ața de la butoniere e verde.
În atelierul său de la Fabrica de Pensule, pe o canapea între cunoscuții săi pantofi pictați și poate mai puțin cunoscutele sale sacouri colorate, Cîmpan admite că aproape toată oferta de pe piața costumelor e de fapt o șarlatanie: găsiți în mall costume din materiale sintetice la aproximativ 100 de euro sau, la prețuri duble, triple ori chiar mai mari, costume din fibră naturală. Puțini sunt însă cei care observă că de fapt și în acest caz căptușeala e și ea sintetică, astfel că din punctul de vedere al confortului utilizatorului situația e aceeași: „Nu există nicio diferență între cele două variante de costum”, spune el. „Fibrele naturale sunt apreciate tocmai pentru confortul pe care îl oferă în contact cu pielea. Ca să fac o comparație, poate puțin exagerată, este ca și cum pe o platformă și caroserie de automobil de lux montezi motor de drujbă și în interior scaune de bicicletă. Singura diferență rămâne doar capitolul estetic”.
Motivul ține de economii, consideră el, chiar dacă în acest caz diferența e de doar câțiva lei pentru un costum: „căptușeala sintetică e 5 -7 lei metrul, cea naturală începe de la 12 lei; mai elimină și din procesul tehnic câteva cusături, fură din interior furniturile ca să facă economii”, spune Cîmpan.
„În România nu este cultură în materie de haine. Venim după perioada comunistă, când haina nu mai era o cultură în sine, era pur și simplu ceva funcțional, strict, trebuia să fie rezistentă și să te încadrezi în tipologiile de la ora aceea. După Revoluție lucrurile nu au avut un decurs firesc, prima dată au venit chinezăriile și turcismele, care nu pot fi considerate haine – adică au aspectul, dar nu au nicio legătură, începând cu partea tehnică, materiale. Sunt fake-uri după fake-uri. Și noi dând de gustul acela prima dată a fost foarte greu să ajungem la un concept solid și corect la hainei. Apoi au venit second-urile, apoi fast fashion-ul, care și ele au venit cu un concept consumerist, nu cu haine pentru toate gusturile ci cu chestii strict de sezon. Mai nou există la firmele mari de retail designeri pe defecte, oameni care gândesc produsul să țină doar șase luni, ca sezonul viitor să-ți iei altceva. Haina e tratată cu acid sau alte chestii, după un an se găurește, pantalonii se rup. Nu am dovezi dar e plauzibil, văd ce se întâmplă: tricourile se găuresc pur și simplu, din cauza unor procese tehnice, dar niciun producător nu recunoaște că are un designer care știe să elimine din procesul tehnologic anumite procese care fac produsul mai puțin calitativ, ca să se rupă. E oarecum și vina designerilor, principalul consumator de fashion sunt doamnele, ele fac vânzări și ele susțin industria”.
Cum ar trebui să arate un costum bărbătesc: „puțin mai lucrat, impresionant prin lucrătură, atitudine și prin ce-ți oferă ca și complexitate cromatică și de textură”.
Absolvent al Universității de Arte și Design din Cluj, Istvan Cîmpan face ținute de șapte ani, dar nu le veți găsi nicăieri – mai întâi pentru că sunt făcute la comandă, și costă cel puțin 2.500 de lei, și apoi pentru că nu a susținut niciodată vreo prezentare a colecției, „sunt costisitoare, pentru o prezentare cât de cât onorabilă ca să prezinți 12-15 ținute ai nevoie de 2000 – 2500 de euro cel puțin. În situația de acum, în care nu există o cultură pentru haina de artist, unicat, e destul de greu să ajungi la resursele acestea. Am primit invitații la show-uri din Vancouver și Dubai, dar pachetul minim ca să-l cumperi e de 6.500 de dolari; eu nu am posibilități financiare, sunt artist”.
Total de acord cu viziunea artistului, mai putin totusi partea cu „haina rezistenta” din era comunismului. Personal consider ca pe „vremuri” hainele erau realizate mai mult pe comanda, croitoriile aveau clientela mai numeroasa si era oarecum de asteptat ca o rochie sau un costum sa reziste in timp. Consumerismul (de bunuri materiale in general) nu atingea cotele de acum, iar in ceea ce priveste garderoba, se punea mai mult accent pe pastrarea acesteia si aprecierea calitatii. Poate ca in timp, se va reveni la gandirea acesta de a pastra si intretine un bun calitativ, decat a cheltui pe lucruri care nu fac decat sa continue o poluare agresiva asupra mediului.