Închide

De pe FaceBOC: Primul anunț public privind viitorul parcului La Terenuri din cel mai mare cartier al Clujului

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - aug. 02, 2016 0 962

De zilele Mănășturului, cel mai mare cartier al Clujului, s-a lansat o petiție către primărie pentru transformarea oazei verzi La Terenuri (zona apreciată și folosită, dar cu statut juridic incert) într-un parc de care să beneficieze întreg cartierul, printr-o investiție publică. Primarul Emil Boc a făcut, ieri, primul anunț public legat de viitorul zonei și de planurile primăriei referitoare la aceasta.

Petiția botezată “Dorim ca zona verde de La Terenuri Mănăștur să fie transformată în Parc pentru Mănăștureni!” a strâns peste 1300 de semnături. AICI SE POATE SEMNA PETIȚIA PENTRU TRANSFORMAREA ZONEI LA TERENURI ÎN PARC.

Oameni din mediul asociativ, implicați în inițiativa La terenuri, au explicat că, înainte de ediția a 4 a Zilelor Mănășturului care încep în 21 mai, au realizat un video în cartier în care i-au provocat pe mănăștureni să spună ce-și doresc la ei în cartier. Și așa au reușit să preia un deziderat comun al mănășturenilor. “Oamenii vor mai mult verde și parcuri. Vor ca primăria să se implice și mai mult la ei în cartier. De aceea noi am lansat această petiție. Zona La Terenuri-Spațiu Comun în Mănăștur s-a încetățenit deja printre locuitori și e folosită, mai ales că aici am generat foarte multe evenimente în ultimii 4 ani. Însă degeaba noi ne implicăm, creăm interacțiune, convingem oamenii să se implice sau să vină la evenimente, dacă primăria nu oficializează ceea ce noi am pornit în cartierul Mănăștur. Adică să investească și ea în această zonă verde în beneficiul clujenilor din cartier. Mai ales că această zonă e neîntreținută, având în vedere că sunt terenuri revendicate și se degradează de la o zi la alta.  De aceea am lansat petiția ca acest spațiu verde, încă neocupat de blocuri, să devină parc pentru întreg cartierul, cu asumarea sa de către primărie”, au menționat cei implicat în inițiativa La Terenuri.

AICI DETALII DESPRE petiție:

VIDEO De la mănăștureni pentru toți clujenii. Zilele celui mai mare cartier din Cluj, Mănăștur, se lansează cu o petiție: parc în zona La TERENURI, asumat de Primărie

Din partea primăriei nu a venit la momentul derulării evenimentelor, luna mai 2016, niciun răspuns oficial, mai ales că era și o perioadă de campaniei electorală pentru alegerile locale din 5 iunie.

Ieri, primarul Emil Boc a făcut prima declarație publică, pe chatul de conversații live cu clujenii, FaceBOC, referitoare la viitorul zonei La terenuri din Mănăștur. „Din nefericire este teren proprietate privată. Încercăm cu mijloacele pe care le avem să asigurăm zonei o funcționalitate decentă. După ce se vor finaliza toate procesele de revendicare, în sensul acesta am spus că este proprietate privată, sunt multiple procese de revendicate în instanță și nu numai, vom încerca să discutăm cu viitorii proprietari pentru a-i da o utilitate publică neexluzând inclusiv posibilitatea cumpărării după ce se va termina tot procesul acesta de retrocedări care înseamnă procese în instantă”, a declarat primarul Emil Boc.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.